La 12 săptămâni și 3 zile, am aflat ca vom avea un băiețel.
Și acum când ma gândesc ii vad poziția, picioare depărtate sa vedem clar ce este.
Bucurie mare pentru tati, pentru mami și pentru toată familia. Deși eu avusesem un vis in care îmi mângâiam burtica de gravida (in realitate încă nu aveam) și ii spuneam “băiatul lui mama”, am sperat ca este fetița, in familia soțului mai fiind trei nepoței băieți. Dar ne-am bucurat nespus, acum ca îl avem, nu ne-am fi dorit altfel.
Îmi amintesc ca prin 2017, stăteam cu câteva prietene de povesti despre copii și am zis de atunci, ca dacă voi avea fetița, o va chema Melanie, iar dacă va fi băiat, îl va chema Kevin.
Deși noi am mai căutat nume de băieței, dar și de fetițe, pana sa aflam sexul, cumva doar Kevin ne suna bine.
Așa ca in ziua aceea, am decis ca pe al nostru copil îl va chema Kevin-Otto.
Otto de la tatăl lui și străbunicul lui.
Am început renovările la casa, cum sa vina copilul pe lume și sa nu aibă camera lui?
I-am construit camera, am mutat dormitorul, am cumpărat mobilierul pentru camera lui, am început sa cumpărăm obiectele necesare: cădiță, cărucior etc.
Hăinuțe nu am cumpărat prea multe. Am plecat cu ideea ca voi primi oricum de la familie și apropiați.
Însă am primit o tona de haine dar și obiecte utile unui nou născut de la cumnata mea care avea tot un băiețel, dar le păstrase intacte. Ne-am bucurat ca niște copii când am văzut atâtea lucrușoare.
Colul se scurtase mult, de la 4,6 cât era la începutul sarcinii, ajunsese la 2,3 in trimestrul doi. Dar fericirea noastra umbrise tristetea adusă de aceasta lungime a colului. Știam riscurile, știam ca dacă se scurtează excesiv o sa nasc, era încă mic copilul cu 0 șanse de supraviețuire.
Săptămânile s-au scurs. Am trecut de 20 de săptămâni, am mers regulat la controale, sarcina mergea bine, colul se scurta, dar nu extraordinar de mult, medicul mi-a spus ca dacă nu scade sub 2, mergem bine.
Se apropia cununia nostra civilă, pregătiri.. stres.
Am decis sa lăsam părinții noștri sa se ocupe de tot ce tine de cununie și noi sa ne concentram doar pe sarcina.
Eu eram tot la repaus total, mai ieșeam la plimbări scurte care se finalizau de obicei cu contracții.
Prin saptaman 26, am fost la control și am primit o veste care a căzut peste noi ca o cometă.
Aveam nevoie de pesar. Urgent!
Colul se scurtase la 1,9. Nu se deschisese dar era scurt.
Medicul meu mi-a procurat pesarul iar in săptămâna dinaintea cununiei civile, am fost sa mi-l și pună.
Eram îngrozită de ce urma sa se întâmple. Deși el ma pregătise, îmi trimisese un video documentar despre pesar, despre montarea lui, despre beneficiile lui.
Am avut noroc de un medic extraordinar, mi-a permis sa ma însoțească la fiecare control soțul meu, ne-a spus mereu atât partea plină a paharului cât și ce nu merge conform planului, a fost de-a dreptul cu noi.
La cununia noastră, eu eram atât de încăpățânată încât nu am ascultat deloc sfaturile ceor din jur și am ajutat și eu la pregătirile de ultim moment.
Comentarii