La cununie am stat cumințică.
Deși înainte am tot meșterit și eu câte ceva, in ziua cununiei am simțit ca sunt epuizata.
Începusem sa mănânc cât de cât, încă nu puteam manca ceapa, usturoi, nici cafeaua nu o suportam, dar începusem sa mănânc proteine, mai mult forțată.
“Dacă nu pui mâna sa mănânci, te internez pentru perfuzii!” Așa mi-a spus medicul, așadar m-am conformat și mancam obligat forțat măcar câte o bucățică minuscula de carne. Brânzeturile le acceptam, mâncasem la cașcaval pane ca nici in ziua de azi nu ma mai atrage😂.
Pesarul nu-l simțeam deloc, dar ma liniștisem ca îl aveam acolo si aveam impresia ca nimic rău nu se mai poate întâmpla.
După cununie am ajutat si eu la strâns de prin sala, pana când am simțit că urinez.
Evident ca am mers la toaleta dar eram uda pe lenjerie.
Am ras atunci.
Am mers la medic câteva zile după, aveam 29 de săptămâni, sarcina era bine, analizele dnei diabet gestațional ieșise bine, ma simteam mai vioaie, nu mai dormeam atât de mult, aveam chef de viața.
I-am spus și domnului doctor de incidentul cu urinatul. Mi-a spus ca este ceva normal in ultimul trimestru sa mai scapi urina datorită greutăți de pe vezica urinară. M-am liniștit, am mers acasă convinsă ca asta a fost și am uitat de incident,
Bebe mișca de mă zăpăcea.
Foarte devreme l-am simțit si foarte devreme au început sa se vadă din exterior miscarile lui.
Apăruse acidul, care ma termina pe timpul nopții. Deși dormisem de la începutul sarcinii pe o perna specială de gravide, ajunsesem sa dorm aproape in fund. Luam gaviscon înainte de culcare, mai luam peste noapte dar tot ma chinuia. Băuturi pe baza de lămâie nu mai puteam consuma, aveam impresia ca orice mănânc mă deranjează la stomac deși in mare parte puteam mânca orice. Mai puțin usturoi, mezeluri, cafea, ceapa.
Tânjeam după Mc Donalds, deși nu eram un fan.
Am început sa pregătesc bagajele. Căutasem pe grupurile de mămici liste. Cumpărasem papuci de casa, pijamale de alăptat, chiloți de unica folosință, sutiene de alăptat, perie de par si de dinti, produse cosmetice. Urma sa nasc la spital de stat așa ca am pregătit cam tot ce am crezut de cuviință.
Pentru bebe am pregătit o întreaga valiza din aceea de luam in avion, acum ca ma gândesc râd.
Aveam de făcut un ultim set de analize, aproape 35 de săptămâni de sarcină, timpul zburase, mai aveam de pregătit una alta pentru camera copilului, pentru bagaj, dar in mare erau gata toate.
La unul dintre controale, medicul îmi spusese ca al nostru prunc are dubla circulara, adică are înfășurat de doua ori cordonul in jurul gâtului. M-a încurajat ca se poate sa îl de-a jos pana la naștere, dar in caz ca nu și-l da, va trebui sa nasc prin cezariana.
Șoc și groaza.
Eu care aveam o idee clară despre cum vreau sa nasc, trebuia sa nasc natural, trebuia sa îmi fie lăsat cordonul ombilical sa pulseze pana nu mai este nimic in el, trebui sa am parte de ora magica, copilul sa fie la sân din primul moment. Trebuia sa fie cum mi-am imaginat! Așa învățasem la curs, așa trebuia sa fie!
Comentarii