Primele zile cu bebe
Experiența din spital a fost una....mai puțin plăcută. Am născut la o maternitate din județul Neamț, prin cezariană. Am fost operată în ziua programării, contracțiile fiind deja prezente, însă rare. M-au luat pe mine prima la operație din această cauză. După multe analize în acea dimineață, mi-am văzut în sfârșit buburuza. O dulceață grăsună de fetiță, de 3610 g. Nu știu cum a încăput la mine în burtică la cât de mică era burtica și cât de maricica era ea. Anestezistul a fost unul de milioane. Sa ii dea Dumenzeu sănătate și multe zile pe acest pământ, ca e un om cum rar mai există. Mi-a vorbit atât de calm, blând, mi-a povestit cu drag fiecare pas, ca eu sa fiu pregatit și să nu ma sperii. De asemenea, o asistentă m-a ținut atât de blând de mâini, am simțit-o ca o bunicuță (parcă au fost bunicuțele mele din ceruri). Primele 2 zile au fost grele cu recuperarea, fiind la ATI.
Abia duminica dimineața m-au mutat cu bebe (fiind internată de vineri). Abia atunci a început greul. Singură cu bebe, de care doar eu trebuia să am grija, temătoare, sperită. Nu știam absolut nimic despre ce înseamnă să ai grijă de un bebeluș. Minunea mea mult dorită avea nevoie de mine, să fiu puternică pentru ea. Cu greu mă ridicam din pat, abia aveam grijă de mine, dar parcă Dumenzeu m-a întărit să pot avea grijă și de ea. Am fost în salon cu alte 2 fete la fel de tinere și nepricepute ca mine, 3 tinere care nu știau nici să schimbe un pampers și nimeni nu ne învăța nimic. Încet ne-a luat câte o mică depresie pe fiecare. Încet- încet cedam fiecare. Partea cea mai stresantă era că nu aveam voie nici vizite, iar tăticii de vineri până miercuri nu si-au văzut puiuții decât în poze. Stresul deja venea și din partea lor. Tot ei ne îndemnau sa alăptăm de parcă noi nu am fi vrut.
Era greu tare. Prima noapte a fost una albă. Îmi era frică să nu adorm și sa nu o aud. Ușor-ușor ne-am acomodat una cu cealaltă, și o iubesc mai mult în fiecare zi.
Comentarii