Bloguri

Jurnal de sarcina

I-am auzit inimioara!

  • Bună, mamici! Deja eram mai încrezători, dar în același timp și mai emoționați. După prima ecografie care a avut loc în saptamana 5, a urmat cea de-a doua. Acum aveam aproape 8 saptamani. Am ajuns în cabinet, aveam foarte mari emoții pentru ca urma sa-i aud inimioara bebelusului pe care mi l-am dorit atât de mult. Cand inimioara s-a auzit, am început sa plâng instant dr fericire. Ma simțeam atât de norocoasa și împlinită. Bătăliile inimii lui erau accelerate 170 bpm, și m-am speriat. Atunci doamna doctor mi-a explicat ca este foarte normal ca bătăliile inimii bebelusului din burtica sa fie chiar duble fata de ale noastre. De asemenea, ajungând acasă, aflu ca aceste bătăi ar putea avea legătură cu sexul copilului, dar am considerat ca sunt superstiții, asa cum consider și acum, și așteptăm nerăbdători dublul test și morfologia de trimestrul 1 pentru a afla dacă avem o fetita sau un băiețel. Deși...în mintea și inima mea, simțeam ca va fi un băiețel. Fiecare control, fiecare ecografie, mi-a stârnit o emoție imensa, pe care inclusiv bebele o simte de fiecare data, deoarece nu are stare, se misca și este foarte agitat. Va mulțumesc ca urmăriți blogul meu! Sarcina ușoară va doresc!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • I-am auzit inimioara!

    Bună, mamici! Deja eram mai încrezători, dar în același timp și mai emoționați. După prima ecografie care a avut loc în saptamana 5, a urmat cea de-a doua. Acum aveam aproape 8 saptamani. Am ajuns î...
  • Primul control

    Bună! Pentru ca am aflat atât de devreme ca sunt insarcinata, chiar înainte sa îmi vina menstruația cu 5 zile, am preferat sa mai așteptăm câteva zile pana voi merge la primul control. Așteptarea a f...
  • Cum am aflat ca sunt insarcinata!?

    Bună! Ma numesc Diana, am 25 de ani și am decis sa va scriu și povestea mea, mai ales ca acum am mai mult timp liber fiind în concediu prenatal. După ce lucrurile s-au așezat în viata mea și a soțulu...

Din aceeasi categorie...