-
Maine voi implini 36 saptamani de sarcina si as vrea sa fac un rezumat al acestei perioade frumoase si deosebit de speciale din viata mea.
Dumnezeu mi-a dat minunea chiar in ajun de Craciun si desi toata sarcina m-am temut de stari de rau, riscuri, complicatii, de care tot citisem ca se pot intampla, tot El m-a ajutat sa nu am nicio problema semnificativa pana acum, sa ma pot bucura ca urmeaza sa fiu mamica, sa am o silueta de invidiat (am luat doar 13 kg pana acum si eram oricum foarte slaba, deci mi-au prins bine :D ).
In primul trimestru am tot asteptat acele infricosatoare greturi si stari de rau iar cand am vazut ca nu am nimic, m-am temut ca poate bebe nu se dezvolta bine. M-am inselat din fericire. Apoi in trimestrul 2 asteptam sa il simt si s-au lasat destul de mult asteptate primele miscari (pana pe la saptamana 21-22) dar si cand au aparut mi-au umplut inima de bucurie. Bebe nu a fost deloc agitat, chiar a fost delicat cu mine. Apoi intrand in trimestrul 3 a aparut iar teama, de aceasta data de nasterea prematura, de umflarea picioarelor, de preeclamsie, de dureri de spate, etc. Am fost totusi norocoasa sa nu am niciun fel de problema pana prin saptamana 35, cand s-au instalat durerile de spate, deoarece bebe este foarte jos si apasa pe nervi. Totusi sunt fericita ca pana la 33-34 saptamani am putut sa lucrez (am propria afacere si am avut timp suficient sa las toate lucrurile in regula)... Dupa a trebuit sa stau acasa, mai mult in pat, deoarece colul s-a scurtat destul de mult si canicula de afara oricum imi taia orice avant de a iesi din casa.
Acum, la 36 saptamani, stau in continuare mai mult in pat, ma lupt cu canicula (folosesc AC insa nu excesiv, pt ca mi se infunda nasul si mi se usuca gatul) si am acel disconfort la spate, cand ma misc insa sunt convinsa ca putea fi si mai rau.
Din punct de vedere emotional ma cuprind tot felul de stari: fericire cand simt cate un ghiont de la bebe, ingrijorare cand mi se pare ca nu l-am mai simtit de mult, teama de nastere si pentru sanatatea lui bebe si adaptarea la viata, nostalgie ca in curand nu ma voi mai bucura de miscarile lui bebe, teama pentru perioada urmatoare, daca o sa fiu o mama suficient de buna, si asa mai departe. Totusi visez ca in curand imi voi tine bebele in brate si voi trai cele mai frumoase clipe din viata mea. Acelasi lucru il doresc si viitoarelor mamici, care urmeaza sa nasca in curand!
Comentarii