Bloguri

Jurnal de sarcina

36 săptămâni și 5 zile

  • Am ajuns în săptămâna 36 și 5 zile și cum fiecare zi vine cu ceva nou și poate cu o problemă și zilele acestea au fost cam problematice.

    Cum mi s a întâmplat în ultimul timp ca imediat după control să apară o mică problemuță așa și acum.Zilele trecute am fost la control,totul bine și înainte și în ziua controlului,nici o problemă pe care să o fi dezbătut cu doamna doctor acolo,de ieri dimineață am o durere în dreapta,aproape de inghinal așa.Nu știu cum să descriu și nu știu dacă chiar are legătură cu simfiza pubiană.Până acum am avut dureri la inghinale legate de ligamentul rotund dar acum această durere este diferită.Nu mă doare când doar stau,nu e o durere care vine degeaba,in schimb când merg sau mă întind în pat și încerc să ma pun într o poziție confortabilă,pun perna între picioare și un picior peste ea mă doare groaznic acolo,o durere ascuțită pe care nu am mai avut o.

    Nu știu cum să descriu această durere, în sensul că parcă nu o simt ca și cum m ar durea un os ceva,ci așa că și cum m ar durea ovarul sau ceva de genul,doar ca se duce mai jos dar in același timp o simt si mai sus putin de inghinal 

    Nu știu de ce dintr o data această durere.Cu doamna doctor nu prea pot dezbate problema deoarece dânsa este mai în vârstă și nu acceptă chiar așa conversații sau convorbiri,doar daca este o problemă foarte serioasă,cum spune dânsa.

    Mai aștept câteva zile și sper să se reducă această durere și totuși îmi fac griji de ce oare,oare bebe sa fi coborât mai jos cu capul și să se pregătească,de aceea?!Nu știu.

    Când mă miram că mă simt din ce în ce mai bine și parcă nu simțeam cumva că urmează să nasc apar și semnale care mă trezesc la realitate.😅

    În greutate nu am mai luat în schimb bebe crește corespunzător,am observat că mișcările îi sunt mai rare în ultimul timp dar mai puternice,o simt cum sughiță și sper ca totul sa decurgă bine până la momentul nașterii.

    Am terminat și pregătirile complet,cu curățenie cu tot,acum pot sta liniștită.

    Acum la sfârșit pofta de mâncare s a dublat vizibil și chiar pofta de dulce, simt nevoia să mănânc dulce de casă,patiserie,nu mi explic de ce...😅

    Trec zilele una cate una până la termen și fiecare zi vine diferită și cu o anumită problemă sau experiență.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Perioada după naștere

    Timpul meu liber pentru a mi putea scrie jurnalul a început să se diminueze și bebelușa și domnișoara mare au început să necesite din ce in ce mai multă atenție. Totuși din când &ic...
  • Mămică de fete

    Viața cu doi copii nu este una tocmai grea, deocamdată,din punctul meu de vedere și nu neg,că sunt cazuri și cazuri. Mă mulțumesc că deocamdată am o bebelușa cumințică care nu face decât să măn...
  • Viața cu 2 copii

    Am revenit după ce am așezat parțial lucrurile în viața noastră după sosirea cu bebe 2 acasă. Acum 2 zile am fost externată și soțul împreună cu fetița cea mare au venit împreună să...
  • Povestea continuă...

    Continui sa scriu ceea ce nu am terminat aseară și mă simt atât de bine că pot lăsa undeva povestea nașterii mele,povestea întregii aventuri către a doua minune din viața noastră.Peste ani...
  • Surprize,surprize

    De această dată,cu toate că nu mă așteptam exact scriu din maternitate,de lângă minunea mea. Aveam 38 de săptămâni și cu toate că îmi știam problemele, totuși nu mă așteptam să se &...

Din aceeasi categorie...

  • 36 de saptamani

    36 de saptamani … atat de repede a trecut timpul… mai avem o saptamana pana la control si atunci dr ne va programa cezariana 😇🍀dupa 38 de saptamani oricum eu sper sa stai cat mai cuminte acolo pana...
  • Se apropie nasterea

    Dragi mamici, Luna asta sau la inceputul lui noiembrie se va intampla magia! Am fost pe 11 octombrie la control si mi s-a spus ca trebuie sa ma odihnesc cat mai mult si sa merg saptamanal la consulta...
  • 35 saptamani

    Iata ca a inceput saptamana 36 si simt cum se apropie tot mai mult ziua cea mare. Am sentimente contradictorii: am mari emotii in ceea ce priveste nasterea, parca nu as vrea sa vina momentul ala, dar ...
  • Săptămâna 36

    Până acum totul decurge bine, bebe se simte foarte bine, la fel și eu. El e foarte activ și acest lucru ma liniștește, știu ca e bine. Azi am fost la medic pentru a duce rezultatele analizelor. Rezult...
  • Săptămâna 36

    Am ajuns și în săptămâna 36 și 2 zile și nopțile albe ne dau bătăi de cap din ce in ce mai tare,insomnie,au inceput și arsurile,transpir foarte tare,de-abia mă pot întoarce în ...
  • Canicula

    Observ pe zi ce trece ca această caniculă cu care ne luptăm, poate avea efecte serioase ! Este important să ne protejăm burticile de soarele acesta periculos și să ne păstrăm hidratare ! Eu nu ies spr...
  • Caniculă la 36 de săptămâni 🥵

    Afară sunt 36°, iar temperatura resimțită este de 38°. Suntem pe ultima sută de metri, și parcă nu mai trece timpul odată. Bebe este foarte activ iar eu sunt ca o înghețată topită, este foarte cald, i...
  • Luna a 9

    Am intrat în luna a 9 cu emoții, mai este încă puțin și vine bebe. Astăzi am fost la control și doctorul a zis ca bebe este bine, și ca este poziționat cu căpușorul in jos. ☺️ Încă puțin și gata cu ...
  • Saptamana 36

    Am intrat in saptamana 36 si nu imi vine sa cred ce putin mai este pana imi voi cunoaste bebelusa🥹. Am pregatit deja bagajul de maternitate, lucrurile pentru bebe deja le-am luat si le-am primit, tot...
  • Pregatiri de Paste și emotii

    E saptamana 36.Inca 2 zile și deja saptamana 37.A trecut 1 mai...a fost o zi axata pe pregatiri,cumparaturi și aranjamente pt Paște.Mi se pare ca a picat asa aiurea.Nu am chef de evenimente,dr întâlni...