-
Bebe era cuminte, se trezea pentru san si dormea. Mi-am dorit foarte mult sa il alaptez si trageam mult de treaba asta. Recuperarea mea a fost una ușoară, cand dormea bebe dormeam si eu sau vizionam un film, oricum nu faceam nimic. Soțul se ocupa de toată casa, cumparaturi si mancare (cat se pricepea si el). Vizite nu prea am primit, am zis ca la început sa il ferim putin, era si nebunia cu covid-ul plus viroze, asa ca am zis pas. Au venit doar bunicii si nasii, iar toata lumea purta masca cand se apropia de el.
Socant de repede am reușit sa dau jos si kg puse, la o luna de la nastere nici nu se observa ca am fost însărcinată, eram chiar mai slaba ca inainte se sarcina🙈😅, poate devina era si regimul strict de il tineam pentru operatie si alăptat, dar si asa ma bucuram că mi-am revenit. Eram bine si psihic, depresia disparuse (sau asta m-a lasat sa cred), eram susținută si apreciată, până când am început să pierd laptele....
Dupa primul puseu de crestere, bebe nu se mai sătura, si incepea sa se trezeasca tot mai des. Am ajuns in pragul in care il alaptam la fiecare 15min zi/noapte nu conta ce este, pana in ziua cand era sa pic din picioare.
Bebe avea 2luni si sugea deja din 10 in 10min, nu dormeam mai deloc pentru ca si noaptea sugea la fel, de mancat doar pe fuga...si intr-o zi am ametit atâta de tare, mi s-a pus negru in fata ochilor, slabisem si mai tare si nu mai aveam vlaga. A fost momentul in care sotul a fugit dupa lapte praf și mi-a zis ca daca resesc sa ii dau si san si biberon e bine, daca nu il trecem pe biberon, ca el nu vrea sa pățesc ceva. De atunci, toată sustinerea si ajutorul s-au dus si a aparut critica și acuzatul....
Comentarii