Bloguri

Jurnal de sarcina

Am ales numele copilului

  • La prima sarcina nu stiu cum, dar si eu si sotul stiam ca o sa avem fetita. Numele il aveam pregatit inca de dinainte sa ne decidem ca suntem pregatiti sa avem un copil. La al doilea copil, care ne-a luat prin surprindere, povestea e alta. Ne gandim ca poate este mai usor daca este tot fata, pentru ca avem lucrurile pastrate de la primul copil si n plus o lista enorma de nume frumoase de fata, pastrata si ea inca de la prima sarcina. Problema e ca lucrurile s-au schimbat, desi ne placeau toate numele in trecut, acum cand trebuie sa ne decidem la unul din ele, parca nu ne mai da nimic pe spate. Asadar am sters lista si am pornit cautarile dupa un alt nume. Un nume care sa-l simtim potrivit din prima, sa fie mau rar intalnit si daca se poate si biblic. Multe cerinte. Dupa multe cautari, intr-o zi, vorbesc cu o cunostinta care abia ce aflase despre sarcina si m-a dat pe spate emotia pe care mi-a transmis-o la aflarea vestii, nefiind neaparat apropiate, incat mi-a ramas numele ei in cap toata noaptea fara sa imi dau seama. In urmatoarea dimineata, deschide sotul iar subiectul cu numele bebelusului si primul lucru care imi vine in cap este numele persoanei menționate anterior. Acesta spre surprinderea mea, a fost atat de entuziasmat de nume si a zis ca este cel mai potrivit ca simte asta. Eu simteam asta cu o zi inainte, poate fara sa realizez. Ilinca este numele. Coincidenta sau nu, sărbătorit azi, de Sf Ilie, cand scriu acest mesaj!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Burtica in fiecare luna

    In prezent 24 săptămâni. Burtica este acum vizibilă usor de catre oricine.. pana sa inceapa sa se vada nici macar nu am spus ca sunt însărcinată pentru ca oricum nu se vedea burtica mai deloc si m am ...
  • Pregatirea pentru maternitate

    Inca nu am inceput propriu zis pregatirea pentru maternitate dar ce este in schimb pregătit este lista pentru aceasta. La prima sarcina m-am pregătit de pe la 7 luni cu bagajul la usa, in caz de ceva,...
  • Burtica in vacanta

    Fiindca nu am mai plecat intr-o vacanta de peste 3 ani de zile, fiind prinsi cu munca mult mai mult pe perioada pandemiei, de data asta ne-am propus sa reusim cu orice pret anul acesta sa avem o mini ...
  • La jumatate de drum

    A trecut greul as putea spune. Momentele de la începutul sarcinii care iti dai emotii, analizele amănunțite sa te asiguri ca e bebe bine. Toate bune si frumoase, la locul lor. Avand acasa inca un copi...
  • Am ales numele copilului

    La prima sarcina nu stiu cum, dar si eu si sotul stiam ca o sa avem fetita. Numele il aveam pregatit inca de dinainte sa ne decidem ca suntem pregatiti sa avem un copil. La al doilea copil, care ne-a ...

Din aceeasi categorie...

  • Povestea numelui 💙

    Dupa ce am aflat ca vom avea un baietel , pentru noi nu a fost foarte complicata alegerea numelui. De fapt.. era deja ales . Cu mult inainte sa planificam venirea unui copil, alesesem deja un nume d...
  • Pe ultima sută

    Acum suntem în săptămâna 36. Bebe iar a coborât puțin, simt deja un gol sub sâni. E din ce în ce mai greu să mă aplec, sau să urc scările, dar trecem noi peste toate. Se apropie nașterea cu pași repez...
  • Primul tău nume

    Dorința mea mare a fost ca numele primului copil sa semnifice “Dar de la Dumnezeu”. Când vorbeam cu tatal tău despre nume de copii, niciodată, in 5 ani de căsnicie, nu găsisem un nume cu care sa fim d...
  • Numele copilului

    Ne-am hotărât foarte greu in alegerea numelui bebelinei noastre . In prezent am 39 de săptămâni si abia la 38 ne-am pus de acord care va fi numele ,sub presiunea faptului ca pot sa nasc oricând 😅 Eu ...
  • Short list pentru nume

    Ilinca sau Eva Maria?!! Intrebarea din acest weekend.. ne-a fost destul de greu sa gasim numele potrivit, daca in cazul baieteilor parca pare simplu, la fete iti pui tot felul de intrebari si ganduri....
  • Cum ți-am ales al doilea prenume

    Ești un copil tare dorit. Lunile treceau, dar testele erau tot negative…intr-o seara, tatal tău citea din Biblie din cartea Geneza. Rahela a mers la Iacov și l-a implorat “Da-mi copii altfel mor!”, ia...
  • Am ales un nume

    Bună, Cu ocazia împlinirii a 21 de săptămâni de sarcină am zis să mai las un mesaj cu ce e nou. Ador vinerea pentru ca e final de săptămână, e o zi ce trece repede și mai important e ziua când burti...
  • Am ales numele pentru fetița

    Cu greu m-am hotărât în privința numelui bebelinei, am căutat pe multe site-uri, grupuri, aplicații idei de nume de fetiță. Parcă nimic nu i se potrivea, niciun nume nu îmi plăcea, nu am vrut nici cev...
  • Am ales numele

    Nu stiu daca cineva a mai fost in situația noastră dar nu cred sa fi singurii😅, după ce am aflat sexul copilului am avut un sentiment in care cineva mi-a soptit numele viitorului copil, nume care am c...
  • Cum îl cheamă pe bebe?

    Odată cu aflarea sexului bebelușului din burtică, deja în minte îmi veneau tot felul de gânduri. Aflând ca e băiat, mi-am dorit tare mult să aibă un nume care să se potrivească cu cel al fratelui său ...