-
Burtica crește pe zi ce trece. La început era foarte micuță, abia de la 6 luni a început să crească uimitor de repede.
Pana in luna a 5-a am luat doar un kg, iar eu mă simțeam f bine.
Prima lună de sarcină a fost cea mai grea, deoarece aveam destul de des stări de greață, nu puteam sa mănânc nimic, nici sa beau apa pentru că imediat vărsam. Când am fost la dr ginecolog, acesta mi-a spus sa ma duc a doua zi la maternitate pentru perfuzare pentru ca ma deshidratam daca mai stăteam așa.
Atât de puternice erau starile de voma, încât ajungeam sa ma scap de mine de la atata efort cu care vărsam.
M-am dus a doua zi la maternitate, mi-au spus ca se numește disgravidie si ca trebuie sa ma interneze. Cand am auzit așa, am inceput sa plâng... Simțeam ca ma îmbolnăvesc acolo, desi...chiar erau conditii, era curățenie, eram singură in salon, însă eu ma gândeam ca doar o sa imi fac o perfuzie si apoi o sa mă întorc acasa, nu luasem nimic la mine, nici schimburi, nici incarcator...pe soț nu îl lasă să intre la mine, ma simțeam "sechestrată" acolo. Când am auzit ca nu ma lasa sa plec, i-am spus sotului sa vina dupa mine, sa faca ceva sa ma ia de acolo. Soțul meu minunat a venit, însă nu l-au primit înăuntru, așa ca... l-am vazut de la etaj. Eram la etajul 4, nu puteam evada pe geam :)) Probabil din cauza sarcinii, am facut o mare tragedie din chestia asta, când totul era spre binele meu si al bebelușului. Pana la urmă, am înțeles acest lucru si am așteptat până a doua zi. Într-adevăr, mi-au făcut bine perfuziile, însă cand am ieșit din spital, mă simțeam mai bolnava decat atunci cand ma dusesem, probabil din cauza plansului...mi se umflaseră ochii, din cauza gândurilor mele.
Cand a venit soțul sa ma ia, am plans de fericire. Apoi a dat comanda de ciorbica si piure, am mâncat cu el, tot plângând, tot de fericire ca sunt acasa si ca sunt cu el.
Ma coplesisera toate emoțiile. Soțul mi-a fost aproape în tot acest timp. El se speria sa nu pățească ceva copilul de la atatea vărsături. Ma ținea de frunte si de burtica de fiecare data cand imi venea sa vars, m-a încurajat mereu si asta m-a întărit.
Dupa aceasta perioada de vreo 3 săptămâni, nu am mai avut nicio problemă, nu am mai vomitat, nu am avut dureri, nu am avut absolut nimic, ba din contră, eram mult mai activă decat înainte de sarcină.
Am dezvoltat o obsesie pentru curățenie, sa fie totul lună, sa miroasă a curățenie.
Comentarii