Critici, dezamăgire

Pe lângă bucuria si mândria pe care o aveam ca port in burtică propriul copil, din păcate, am simțit si dezamăgire si critici din partea oamenilor. Când ieseam cu soțul în oraș, parcă nu ma afecta nimic, nicio privire sau comentariu, însă când ieșeam singură sau cu vreo prietenă în oras, mă simțeam atat de judecată si privită ciudat, încât imi dadeau o stare proastă. De ce auzeam comentarii si vedeam priviri insistente? Deoarece par mult mai mica decat sunt. Am 23 de ani, dar par de 16-17, iar asta îi facea pe oameni să întoarcă capul după mine, să șușotească că am făcut copil de mică etc. Da, știu, nu ar fi trebuit sa bag in seamă lucrurile astea si sa ma las afectată, dar pur si simplu, mă abțineam să nu ma duc la ei și să le spun vreo două vorbe. Bucuria mea era oarecum eclipsată de niste straini, care nu ma ajutau cu nimic si nu ar fi trebuit sa ma atingă in niciun fel reacția lor, însă mi-a luat ceva până când am putut să tratez cu indiferență oamenii din ziua de azi, care știu doar sa catalogheze din exterior si sa judece. O astfel de întâmplare mi s-a întâmplat chiar la biserică. M-am dus intr-o duminica la biserică pentru a-mi citi preotul si pentru a ma mirui si ce credeți? Stând in picioare, nici macar jos nu am stat pentru că toate locurile erau ocupate...multă lume mă privea atât de insistent încât mă simțeam ultimul om, parcă mă dusesem acolo ca să fiu judecată, nu intr-un loc unde oamenii sunt mai buni. Ma uitam și eu la acele persoane care ma sfidau cu privirea, dar nu aveau niciun stres, nici macar sa își întoarcă privirea de la mine, cam asa sunt unii oameni... După ceva timp să îmi spună mama si bunica ca le-au întrebat doua femei în vârstă câți ani am si când au auzit ca am 23 de ani, au început să își ceara iertare ca au păcătuit cu gura si ca m-au judecat atat pe mine ca am făcut copil de tânără, cât si pe mama mea ca vezi dom'le ce mama denaturată, ca nu a avut grija de mine. Când au auzit de la mama mea că am terminat si o facultate, că am lucrat în domeniu și am făcut meditații cu copii până când am născut, nu știau cum să se mai scuze. Dar oare îmi dadeau ele de mâncare sau îmi creșteau ele copilul? Nu! Dar la judecat erau primele. Plus multe alte priviri si comentarii, atat in mall, cat si pe stradă. Am reușit cu mândrie să imi expun burtica si sa nu încerc sa o ascund, sa pot sa ma bucur de acele momente unice si minunate si sa nu las gura lumii să imi eclipseze toată perioada în care îmi purtam copilul în pântece, după o perioadă în care m-am lăsat afectata de oameni rai si dupa ce am ajuns intr-o zi acasa si am început sa plâng din cauza asta. Bucurați-vă si fiți mândre de voi, de sarcina voastră pentru că voi vă creșteți copiii, nu gura lumii! Lumea te judecă orice ai face și oricum ai fi, chiar dacă ești mai tânără, chiar dacă esti mai in vârstă.