Am plecat la București, după o noapte nedormită, chinuită de gânduri, rugăciuni ca totul să fie bine. Cu mine au fost iubitul meu și sora lui care m-au încurajat pe tot parcursul drumului și îmi tot spuneau că o să fie bine. Ajunsă acolo am intrat în cabinetul domnului doctor, acesta a văzut ecografia făcută și m-a trimis să mai fac și acolo o ecografie ca să vadă și dânsul despre ce e vorba, dar la o altă doamnă ginecolog, a spus că vrea mai multe păreri. Doamna doctor o femeie de nota 1000, a venit m-a preluat din cabinetul domnului doctor și ma dus la dânsa unde avea ecograful. Mi-a făcut ecografia și într-adevăr copilul suferea de higroma chistică, dar pe lângă aceasta și intestinele micuțului se dezvoltau în afara abdomenului. Ce înseamnă higroma chistică eu neștiind până atunci când doamna doctor mi-a explicat și arătat, este o formațiune de lichid în zona cefei și a capului, dar după cum spuneam nu numai asta era problema. Doamna doctor cu părere de rău mi-a spus exact acele cuvinte pe care mi le spusese și doctorul de la mine din oraș. Am ajuns din nou în cabinetul domnului doctor, cel de la București, și mi-a spus că am 2 opțiuni, ori fac acum chiuretaj când încă se mai poate, ori mă chinui să țin sarcina și aceasta ori se va opri din evoluție ori se duce la termen dar fătul nu va trăi. În acel moment îmi venea efectiv să fac o gaură în pământ și să intru în ea ca să nu mai văd și să mai aud nimic. Am cerut voie domnului doctor să ies puțin afară să îmi revin și bineînțeles să mă sfătuiesc cu iubitul meu ce vom face, cum vom proceda. Am ieșit afară, ei mă așteptau să le spun ce sa întâmplat dacă totul este bine, dar după ochii care nu se mai opreau din plâns și-au dat seama că nu este în ordine. După ce m-am liniștit le-am spus ce a zis doctorul, iar el ma luat în brațe și mi-a spus hai să nu ne chinuim degeaba, ca să suferim după mai mult, facem ce e mai bine din punct de vedere medical. Cu toate că el ar fi vrut să riscăm s-a gândit că eu mai fusesem o dată în depresie și știa că la asta nu puteam face față, adică să țin copilul 9 luni în burtă și să fie în zadar, bine asta dacă se întâmpla să se ajungă la acea dată. După mai multe discuții și contraziceri am plecat înapoi în cabinetul domnului doctor și i-am spus: domnule doctor faceți ce considerați dumneavoastră că este mai bine. Domnul doctor ma trimis la urgențe unde se fac internările pentru a face chiuretaj, mi s-a făcut un test covid după care am fost urcată sus pe secție. Am completat formulare peste formulare pentru anestezie și pentru biopsia copilului. După ce am terminat de completat ma luat din salon și m-au dus la terapie intensivă, o cameră mi se părea mie rece, închisă, mă simțeam abandonată și parcă moartă, parcă corpul nu mai asculta de mine, tremuram ca "varga", până și dinții din gură "clănțăneau" și îmi era un frig (în luna august) de îmi venea să îmi pun 2 plăpumi pe mine. Am plecat pe picioare în sala de operații, ma întins pe o capră și mi s-a pus o perfuzie. Tot ce vedeam eu era doamna doctor care mă spăla cu betadină și îmi spunea să nu mai tremur că ea încă nu a început procedura după care totul a fost negru. M-am trezit la terapie intensivă, vroiam să vorbesc dar parcă limba mea nu vroia să mă ajute, decât un srâncet am putut să fac, iar doamnele asistente de acolo m-au văzut că plângeam și mi-au făcut o perfuzie de durere, ele nu știau că pe mine nu durerea mă făcea să plâng ci pierderea copilului meu. Am fost ținută o zi pentru a vedea dacă apar complicații, nu am avut nici o durere, decât cea sufletească. După acel episod am avut 2 tentative de suicid, nopțile nu le dormeam le plângeam, la muncă nu mai eram persoana aia veselă pe care lumea o știa, efectiv eram un zombi. Cu ajutorul lui Dumnezeu și din nou a persoanelor de lângă mine, am trecut și peste această experiență cumplită. Toate aceste experiențe ne-au unit și după această tragedie am fost cerută în căsătorie, unde eu nu mai speram că el va mai sta lângă mine. Un sfat pentru femeile care trec prin așa ceva sau au o experiență similară, Dumnezeu le aranjează pe toate, el știe când este momentul potrivit și pentru fericire și pentru agonie, aveți credință, când dați de greu nu îl huliți și nu îl mâniați, aveți încredere în El.
Comentarii