Discutii de pe forum

Am pierdut sarcina - grup de suport » Jurnal » Daca simti nevoia sa ne spui povestea ta

  • Lider
    14 aprilie 2014

    Nu este necesar dar daca doresti poti sa ne spui povestea ta:

    - cand s-a intamplat

    - exista motive, explicatii medicale, etc.

    - este prima oara?

    - cum au reactionat cei dragi sotul/prietenul/parintii/?

    - cat de optimista esti? Mergi mai departe?

  • Membru
    3 iunie 2014

    Povestea mea e destul de trista dar imi imaginez ca nu sunt singura care a trecut prin astfel de experiente.Necazul meu a inceput in 2003 cand am avut prima extrauterina,operata de urgenta,si exportarea trompei stanga,au zis ca e un caz nefericit si ca se intampla(rar dar se intampla),cauza-nu se stie cu exactitate.Apoi au urmat in arcul de timp-7 ani-nenumarate avorturi spontane-cauza-nu se stie cu exactitate,atata timp cat am facut tot felul de investigatii si analize posibile,au zis ca uterul e perfect nu prezinta alteratii sau altceva.In 2010 (relatia noastra era tragica,fiind impreuna cu respectivul de 10 ani,el avand din alta casatorie 2 copii) am facut demersuri ca sa divortez pentru ca numai era o situatie in care sa pot continua atat psihic cat si fizic,intre timp avad relatii constranse cu el am ramas din nou insarcinata si sa dovedit a fii tot o extrauterina dreapta cu peritonita acuta,deja burta imi era plina de sange si am fost iar la urgenta,mi sa facut ecografie si acolo ceea ce temeam cu disperare se adeverise-nu putem salva trompa,deci doamna decideti daca vreti sa ramaneti in viata sau nu-nu cred ca mai judecam in momentul repectiv si am zis faceti ce vreti,visul meu de deveni mama era din ce in ce mai negru si indepartat.Am terminat relatia legal,acum sunt cu actualul meu sot(mi.am refacut viata) a stiut de la inceput prin ce trecusem si a fost de acord atata timp cat exista iubire si speranta stiind ca nu mai pot avea copii pe cale naturala,am demarat si ne.am inscris la o clinica in Italia in 2012 pentru Fivet(inseminare artificiala) care avea sa dureze lista 2 ani,am asteptat am refacut o groaza de analize,cariotip,genetica etc.Am facut inseminarea luna lui mai pe 19 dar din pacate cu rezultat negativ.Sper sa recastig increderea in mine si sa nu ma opresc aici,am 31 de ani si cred ca viata merge inainte,am zis sa incerc in Ro cu incredere.Cam asta e,durerea e mare si felicit pe toti cei care merg cu pozitivitate inainte si cu incredere in D-zeu.

    Sa auzim de bine,astept propuneri si sfaturi.

  • 10 iunie 2014

    Imi pare tare rau pentru tine, cred ca au fost niste ani foarte durerosi si grei...acum imi dau seama ca pierderea mea e nesemnificativa comparativ cu a ta sau cu a altora care trec prin mai multe probleme sau au trecut...

    Eu am pierdut o sarcina de cateva zile, oprita in evolutie la 8 saptamani, si fizic am trecut cat de cat peste dar psihic mi se pare tare greu si parca numai gravidute vad cand ies in oras...

    Multa putere iti doresc sa ai sa mergi mai departe si sa nu te lasi pana ce nu-ti tii copilul in brate...esti tanara, se va intampla :-)  Dumnezeu e sus si va fi alaturi de tine!

    Te pup si imbratisez cu drag!

  • Membru
    11 iunie 2014

    Multumesc frumos Gazela cu siguranta va fii bine si pentru noi,am reusit sa trec cu bine peste toate,nu este simplu asa cum zici si tu,vedem gravidute pe strada si ma intreb,dar eu cand??......noi care iubim copii simtim ca putem fii buni parinti,si am prietene sau chiar si neamuri care au ramas gravidutze si se plang,cum sa faca,ca nu era momentul si tot asa,eu numai am cuvinte!!

    Acolo sus totusi cineva ne iubeste.

     

    Pup si tie si sper sa ne tinem la curent cu tot ce se va intampla frumos in viata noastra!!

     

     

    Mult noroc!

  • 11 iunie 2014

    Myltumesc la fel si tie, eu chiar azi am fost la dr si trebuie sa astept inca 2 luni pana la urmatorul control, am o rana pe col pe care trebuie sa o rezolvam inainte de bebe...asa ca vreo 4 luni mai stam...avem timp :-)  Dumnezeu e sus si ne va ajuta!!!

    Te pup si capul sus :-)  :*

  • Membru
    6 iulie 2014
    Eu am ramas insarcinata prima data in luna de miere, am fost in culmea fericirii, imediat am facut un test de sarcina si la 6 saptamani eram la ginecolog care a confirmat sarcina...au urmat si analizele de rutina si totul era cum nu se putea mai bine eram in culmea fericirii, am anuntat toate neamurile, prietenii.... Toata lumea se bucura pt noi.
     
    La opt saptamani de sarcina au aparut primele sangerari, am mers la doctor mi-a prescris arefam (ovule cu progesteron) si repaus la pat. Dupa administrarea ovulelor sangerarea s-a oprit si odihna acasa mi-a prins foarte bine. In saptamana 10 de sarcina m-am trezit dimineata sangerand, am mers la medic care mi-a spus ca sarcina s-a oprit in evolutie. Nu imi venea sa cred, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, a fost cea mai urata zi din viata mea.
     
    Doctorul a spus ca 1 din 5 femei trece macar o data in viata prin asa ceva si ca pur si simplu embrionul a fost respins de organism, ca nu e nimic inneregula cu mine, sa incercam din nou dupa 2 luni fara a face analize suplimentare
     
     
     
    Nu mai cunosc pe nimeni care sa fi patit asa ceva, toate prietenele mele (chiar daca au ramas greu insarcinate) au dus sarcina pana la capat. Mi-a fost fosrte greu pentru ca nimeni nu intelegea prin ce trec. Multa vreme nici nu am vrut sa vorbesc cu nimeni despre acesta incercare. Mi-a trebuit mult timp sa imi revin si chiar daca am ramas insarcinata eram tot timpul timorata de ce s-ar putea intampla. Pot spune ca nu m-am bucurat aproape deloc de perioada cat am fost insarcinata si pana nu aveam 16 saptamani nici nu am anuntat multa lume, doar familia stia de sarcina.
     
    Am noroc ca sotul meu a fost mereu langa mine si ne-am sustinut reciproc. Si el a suferit in felul lui si a preferat sa nu arate pentru a-mi fi mie mai usor. Toata intamplarea ne-a facut sa fim mai apropiati ca niciodata.
     
    Acum avem o minune de fetita care ne insenineaza zilele si cateodata ne tine treji noptile, este o scumpa si nu stim ce am face fara ea. 
    Am ramas din nou insarcinata, ne doream aceasta sarcina si chiar a venit mai repede decat anticipam, spre bucuria noastra
     
    Fiecare trece peste astfel de incercarii in felul lui, important este sa gasesti curajul de a merge mai departe si sa nu te dai batuta pana nu tii in brate un pui de om, doar atunci iti vor fi rasplatite toate eforturile.
  • 7 iulie 2014

    Danuta ce poveste cu final fericit ai tu...si stiuc a fiecare dintre noi, daca nu ne pierdem speranta vom avea o poveste frumoasa. Nici eu nu ma voi lasa pana nu voi tine un pui in brate, asta e clar.

    Si noi am zis ca data viitoare nu vom zice pana nu voi trece in trimestrul 2 de sarcina...oamenii sunt asa cum sunt unii binevoitori altii mai putin si fiecare isi da cu parerea fara sa fie in cunostinta de cauza....

    Iti inteleg durerea pe care ai avut-o....la mine inca persista si probabil doar cand va veni puiutul se va diminua...e greu....dar trebuie sa mergem mai departe.

    Oamenii isi dau cu parerea fara sa fie intrebati....si fara sa fie informati. Mie mi-au spus mai multi ca poate ca sunt prea slaba si poate ca sunt bolnava si de aceea nu pot sa duc o sarcina...si tot felul...doar ca eu am analizele facute...si sunt perfect sanatoasa, am metabolismul mai accelerat si sunt inalta, la 1.75 cm am 50 de kg....dar asta nu inseamna ca am o problema....in fine...repet asa sunt oamenii...

     

    Oricum ma bucur enorm de mult pentru tine, sa-ti traiasca fetita si sa ai sarcina usoara si la termen si sa te bucuri de comorile tale, sunt de nepretuit!

     

     

  • Membru
    5 septembrie 2014

    Eu sunt convinsa ca toate povestile vor avea final fericit. Este nevoie de staruinta, putere, credinta iar faptul ca unele dintre noi au reusit asta este cea mai buna dovada ca orice este posibil. Stiu ca uneori este tare greu sa ne pastram credinta ca va fi bine insa nu este imposibil.

    Am avut un moment cu prima mea sarcina avuta acum 15 ani in care medicul la 7 luni imi spunea ca nu crede ca mai pot duce sarcina decat 2,3 saptamani. Binenteles ca i-am urmat indicatiile de a sta in pat si a nu face efort insa m-am incapatanat si m-am autosugestionat in fiecare zi ca voi duce sarcina la bun sfarsit si asa a fost sa fie, chiar am nascut cu 4 zile dupa termen. Acum am o fetita sanatoasa, mare si frumoasa de 14 ani. Dupa atatia ani ne mai dorim un copil care intarzie sa apara si tare mult mi-as dori sa simt puterea si credinta pe care le-am avut atunci ca voi reusi. De aceea eu cred  ca totul sta in noi, noi avem puterea psihic de a actiona supra fizicului si aici imi vin in minte exemple de oameni care au un gandicap fizic si au reusit sa castige olimpiade.