Comunitatea Desprecopii - Group Journal (Forum) - Daca simti nevoia sa ne spui povestea ta

Membru

3 iunie 2014

Povestea mea e destul de trista dar imi imaginez ca nu sunt singura care a trecut prin astfel de experiente.Necazul meu a inceput in 2003 cand am avut prima extrauterina,operata de urgenta,si exportarea trompei stanga,au zis ca e un caz nefericit si ca se intampla(rar dar se intampla),cauza-nu se stie cu exactitate.Apoi au urmat in arcul de timp-7 ani-nenumarate avorturi spontane-cauza-nu se stie cu exactitate,atata timp cat am facut tot felul de investigatii si analize posibile,au zis ca uterul e perfect nu prezinta alteratii sau altceva.In 2010 (relatia noastra era tragica,fiind impreuna cu respectivul de 10 ani,el avand din alta casatorie 2 copii) am facut demersuri ca sa divortez pentru ca numai era o situatie in care sa pot continua atat psihic cat si fizic,intre timp avad relatii constranse cu el am ramas din nou insarcinata si sa dovedit a fii tot o extrauterina dreapta cu peritonita acuta,deja burta imi era plina de sange si am fost iar la urgenta,mi sa facut ecografie si acolo ceea ce temeam cu disperare se adeverise-nu putem salva trompa,deci doamna decideti daca vreti sa ramaneti in viata sau nu-nu cred ca mai judecam in momentul repectiv si am zis faceti ce vreti,visul meu de deveni mama era din ce in ce mai negru si indepartat.Am terminat relatia legal,acum sunt cu actualul meu sot(mi.am refacut viata) a stiut de la inceput prin ce trecusem si a fost de acord atata timp cat exista iubire si speranta stiind ca nu mai pot avea copii pe cale naturala,am demarat si ne.am inscris la o clinica in Italia in 2012 pentru Fivet(inseminare artificiala) care avea sa dureze lista 2 ani,am asteptat am refacut o groaza de analize,cariotip,genetica etc.Am facut inseminarea luna lui mai pe 19 dar din pacate cu rezultat negativ.Sper sa recastig increderea in mine si sa nu ma opresc aici,am 31 de ani si cred ca viata merge inainte,am zis sa incerc in Ro cu incredere.Cam asta e,durerea e mare si felicit pe toti cei care merg cu pozitivitate inainte si cu incredere in D-zeu.

Sa auzim de bine,astept propuneri si sfaturi.

Povestea mea e destul de trista dar imi imaginez ca nu sunt singura care a trecut prin astfel de experiente.Necazul meu a inceput in 2003 cand am avut prima extrauterina,operata de urgenta,si exportarea trompei stanga,au zis ca e un caz nefericit si ca se intampla(rar dar se intampla),cauza-nu se stie cu exactitate.Apoi au urmat in arcul de timp-7 ani-nenumarate avorturi spontane-cauza-nu se stie cu exactitate,atata timp cat am facut tot felul de investigatii si analize posibile,au zis ca uterul e perfect nu prezinta alteratii sau altceva.In 2010 (relatia noastra era tragica,fiind impreuna cu respectivul de 10 ani,el avand din alta casatorie 2 copii) am facut demersuri ca sa divortez pentru ca numai era o situatie in care sa pot continua atat psihic cat si fizic,intre timp avad relatii constranse cu el am ramas din nou insarcinata si sa dovedit a fii tot o extrauterina dreapta cu peritonita acuta,deja burta imi era plina de sange si am fost iar la urgenta,mi sa facut ecografie si acolo ceea ce temeam cu disperare se adeverise-nu putem salva trompa,deci doamna decideti daca vreti sa ramaneti in viata sau nu-nu cred ca mai judecam in momentul repectiv si am zis faceti ce vreti,visul meu de deveni mama era din ce in ce mai negru si indepartat.Am terminat relatia legal,acum sunt cu actualul meu sot(mi.am refacut viata) a stiut de la inceput prin ce trecusem si a fost de acord atata timp cat exista iubire si speranta stiind ca nu mai pot avea copii pe cale naturala,am demarat si ne.am inscris la o clinica in Italia in 2012 pentru Fivet(inseminare artificiala) care avea sa dureze lista 2 ani,am asteptat am refacut o groaza de analize,cariotip,genetica etc.Am facut inseminarea luna lui mai pe 19 dar din pacate cu rezultat negativ.Sper sa recastig increderea in mine si sa nu ma opresc aici,am 31 de ani si cred ca viata merge inainte,am zis sa incerc in Ro cu incredere.Cam asta e,durerea e mare si felicit pe toti cei care merg cu pozitivitate inainte si cu incredere in D-zeu.

Sa auzim de bine,astept propuneri si sfaturi.

michy13

Membru

11 iunie 2014

Multumesc frumos Gazela cu siguranta va fii bine si pentru noi,am reusit sa trec cu bine peste toate,nu este simplu asa cum zici si tu,vedem gravidute pe strada si ma intreb,dar eu cand??......noi care iubim copii simtim ca putem fii buni parinti,si am prietene sau chiar si neamuri care au ramas gravidutze si se plang,cum sa faca,ca nu era momentul si tot asa,eu numai am cuvinte!!

Acolo sus totusi cineva ne iubeste.

Pup si tie si sper sa ne tinem la curent cu tot ce se va intampla frumos in viata noastra!!

Mult noroc!

danuta_aga

Membru

6 iulie 2014

Eu am ramas insarcinata prima data in luna de miere, am fost in culmea fericirii, imediat am facut un test de sarcina si la 6 saptamani eram la ginecolog care a confirmat sarcina...au urmat si analizele de rutina si totul era cum nu se putea mai bine eram in culmea fericirii, am anuntat toate neamurile, prietenii.... Toata lumea se bucura pt noi.

La opt saptamani de sarcina au aparut primele sangerari, am mers la doctor mi-a prescris arefam (ovule cu progesteron) si repaus la pat. Dupa administrarea ovulelor sangerarea s-a oprit si odihna acasa mi-a prins foarte bine. In saptamana 10 de sarcina m-am trezit dimineata sangerand, am mers la medic care mi-a spus ca sarcina s-a oprit in evolutie. Nu imi venea sa cred, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, a fost cea mai urata zi din viata mea.

Doctorul a spus ca 1 din 5 femei trece macar o data in viata prin asa ceva si ca pur si simplu embrionul a fost respins de organism, ca nu e nimic inneregula cu mine, sa incercam din nou dupa 2 luni fara a face analize suplimentare

Nu mai cunosc pe nimeni care sa fi patit asa ceva, toate prietenele mele (chiar daca au ramas greu insarcinate) au dus sarcina pana la capat. Mi-a fost fosrte greu pentru ca nimeni nu intelegea prin ce trec. Multa vreme nici nu am vrut sa vorbesc cu nimeni despre acesta incercare. Mi-a trebuit mult timp sa imi revin si chiar daca am ramas insarcinata eram tot timpul timorata de ce s-ar putea intampla. Pot spune ca nu m-am bucurat aproape deloc de perioada cat am fost insarcinata si pana nu aveam 16 saptamani nici nu am anuntat multa lume, doar familia stia de sarcina.

Am noroc ca sotul meu a fost mereu langa mine si ne-am sustinut reciproc. Si el a suferit in felul lui si a preferat sa nu arate pentru a-mi fi mie mai usor. Toata intamplarea ne-a facut sa fim mai apropiati ca niciodata.

Acum avem o minune de fetita care ne insenineaza zilele si cateodata ne tine treji noptile, este o scumpa si nu stim ce am face fara ea.

Am ramas din nou insarcinata, ne doream aceasta sarcina si chiar a venit mai repede decat anticipam, spre bucuria noastra

Fiecare trece peste astfel de incercarii in felul lui, important este sa gasesti curajul de a merge mai departe si sa nu te dai batuta pana nu tii in brate un pui de om, doar atunci iti vor fi rasplatite toate eforturile.