29 raspunsuri la acest subiect

[Freia]

eu cred ca deja am castigat ceva noi: niste copii superbi care ne ajuta sa zambim si sa trecem mai usor peste evenimentele urate. Freia si Alexa

[juliafin]

quote:

---

Originally posted by mamicaluitheo
[quote]Originally posted by SIMONABB
Buna Nu e totul sa ai un sot. Eu am asa ceva acasa, dar in 90% din cazuri nu e langa mine sufleteste. Asa ca ma gindesc daca nu cumva e mai bine singura.

---

Fetelor,se adauga un nou membru in clubul femeilor dezamagite,exploatate,neglijate ,jignite,umilite,etc.Simonabb,cunosc situatia.7 ani cu un om pe care-l vezi mai mult in poze,nu ca ar fi plecat in delegatie,ci pentru ca are acasa o femeie buna,delicata,mama buna...Si cand era acasa era prost dispus,pus pe cearta .Daca nu te simti bine,ai ajuns sa nu te mai recuosti,sa traiesti cu o personalitate necunoscuta in aceeasi piele,sa inceci sa fii altfel,de dragul aparentelor,sa fii nesigura,mai bine despartirea .A dispune de tine insati, e dreptul tau !Simona,buruienile se smulg cu radacini cu tot!E greu cand ai copii,cand fetita te intreaba:``mami,trebuie s-l chem pe tati tot tati?``si cand fratiorul ei striga``nu vreau sa-l invitam pe tati la masa de Craciun,eu vreau ca el sa vina din nou acasa ,sa doarma aici``!Fetelor,la mine e prima zi de separare,dar credeti-ma,am fost pe punctul sa-i zic sa ramana aici,si asta pentru copii.Dar mi-au facut curaj toate suferntele in acesti 7 ani!

[emari]

Dezamagirea este foerte mare iar durerea este insuportabila pe moment, si eu trec printr-un asemenea moment si ce este mai grav e ca nu stiu cum sa depasesc momentul. Copilul ne vrea pe amandoi, refuza orice alta varianta, si de dragul lui incerc sa suport situatia, desi mai am putin si innebunesc!Oricum, eu nu mai incredere in barbati, poate sa fie si din aur! Stiu doar ca am dat foarte mult si am fost mintita cu sange rece! Recunosc ca am ramas cu Andrei, care este superb din toate punctele de vedere! Nici nu mai pot scrie! mari

[Roxy Trixy]

Adevarul adevarat e ca va veni momentul in care puii isi vor lua zborul iar atunci te judeca pentru ca nu ti-ai vazut si de viata ta, iar atunci te intrebi totusi de ce nu te-ai gandit si la tine... Dar pana la momentul acela, ca mama, iti vine sa te urci pe pereti cand iti vezi copilul tanjind dupa tata. Poate are una dintre voi cheia la situatiile de genul acesta, solutia la problema. Cum faci? Ca pana la urma cred ca noi suferim mai mult decat bebeii nostri in momentele astea. http://community.web.../user/roxytrixy Roxana & Bianca micuta

[alma]

Noi am avut aseara o discutie urata, din care am tras concluzia ca nu mai vreau sa traiesc langa un om care se pune intotdeauna pe primul plan si ne mai arunca si noua firimituri din cand in cand. Mi se rupe sufletul cand imi vad copilul cat de mult se agata de o speranta cat de mica, cat de mult il iubeste si cat si-ar dori ca el sa ramana cu noi. Ma consolez cu gandul ca timpul va mai estompa durerea si ca vom trece impreuna peste asta. Problema mea cea mare e alta acum: nu vrea sa plece din casa, iar cand i-am zis ca o sa si vand daca asta trebuie sa fac sa-l vad disparut din viata mea, mi-a raspuns ca noii proprietari nu vor putea intra in casa, pentru ca el nu le va permite. Am ajuns la concluzia ca ii place atat de mult sa ma chinuie, ca nici nu-si da seama ca poate viata lui va fi mai frumoasa fara mine, avand posibilitatea sa gaseasca pe cineva cu care sa fie compatibil. http://community.web.../user/freediaro

[She]

corect, copiii vor creste si vor plinge de mila acelui parinte care nu a trecut mai departe, vazindu-l singur. Barbatii de genul asta,si-au cautat un cuib de fapt sau o mama.L-au gasit si s-au "afinat" in el.Ghinionul lor ca au crezut ca e ok sa faca asta, sa fie iubiti si sa aiba o familie pt care sa nu faca niciun efort.Ei cred , majoritatea, ca li se CUVINE.Nu au nici cea mai mica notiune de a "merita" ceva sau de a 'cistiga" o familie. e trist, e ft trista senzatia de neputinta cind vezi fam"mama tata si copilul" stiu asta din p[roprie experienta.Durerea este cumplita chiar daca te recasatoresti si e ok cum esti.Nucleul de familie este pierdut.dar asta nu este o tragedie.Tragedia sint EI.Si trebuie tras asta cit traim, din pacate.Probabi ca ne obinsuim sa traim SI cu asa ceva.Care ar fi alternativa?Nu vad vreuna. Bravo tatilor care au logica si inteleg cind nus e mai poate si fac totul ca sa fie bine copiilor caci mai sint si din astia pe undeva.dar de regula, intentia lor este sa distruga sufletul mamelor PRIN copii, ofuscati ca li s-a luat "linistea" si cuclcusul in care puturosi si-au dus niste luni sau ani. fetelor, mai devreme sau mai tirziu vine ziua cind trecutul are sa-i coste.Fiti sigure de asta.Eu de ex vad cum se intimpla, sis enzatia este extraordinara!!!asa ca merita asteptarea asta.

[tora97]

sus fruntea, sau sufletul... mi au trebuit 6 ani sa mi recapat increderea totala intr un om, dupa o relatie/casnicie de 3 ani Cit despre a avea incredere in oameni in general, nu mi mai fac probleme... intotdeauna iau in considerare si varianta unei dezamagiri si iote o coincidenta.. tocmai ce va scriam cind o colega imi da cu un citat "viata este uneori foarte zgircita: trec zile, saptamini, luni si ani fara sa simti nimic nou Totusi, o data ce se deschide o usa o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ei mai mult decit poti accepta" apoi, pt cele aflate in situatia Freei.. am citit undeva ca dupa o despartire, urmeaza o perioada de "doliu" a carei durata este direct proportionala cu perioada cit a durat relatia... acest "doliu" se poate prelungi in cazurile in care au fost implicate sentimente puternice.. http://community.web...com/user/tora97 "da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez

[Simona R.]

O!Doamne! Cum sa fie perioada de doliu cat a durat relatia?Adica 12 ani de acum incolo voi suferii?Hmmm....Acum bine ca stiu cand o sa se termine totul... Simona si David Mario http://community.web...user/simonarida

[Miluna]

Pai e "direct proportionala" nu "egala". Hai sa zicem ca pentru o relatie de un an, suferi o luna. Si pentru una de 12 ani, suferi un an. Ceva de genul asta. Oricum, nu poate estima nimeni cit va dura, depinde de fiecare situatie in parte, de fiecare persoana, cum abordeaza problema si cit de tare este.

[catale]

La mine sunt exact 4 ani de la divort, dupa o relatie de 7 ani. Nu mi-a trecut nici acum, insa nu mai sufar de vreo doi ani dupa el. Acum sufar doar pentru copil. De un an si jumatate am o relatie stabila, care imi ofera ce am nevoie, echilibru si liniste.