2 raspunsuri la acest subiect

[Victoria]

Am gasit articolul asta si mi s-a parut destul de relevant...Stiu o persoana a carei mama extrem de ambitioasa si zgarcita l-a impins sa lupte toata viatza pentru cat mai multi bani si ascensiune ierarhica.A Ajuns destul de sus (ierarhic si financiar), dar a uitat sa traiasca...


Orice lider de succes ascunde un copil care se straduie sa fie la inaltime / Ziarul Financiar, 31 mai 2004

Pretul succesului si sindromul lui Faust
Astazi toata lumea vrea sa devina lider. Oricine a lucrat intr-o firma de recrutare va poate confirma ca aspiratii precum ocuparea unei pozitii manageriale sau coordonarea unei echipe sunt deja clisee in discursul candidatilor.

Sa ai un statut inalt, un venit pe masura, dar mai ales sa fii in centrul atentiei, sa fii apreciat, sa fii admirat, vizibil mai presus de ceilalti, constituie o fascinatie careia tot mai multi ii cad prada. Si pentru care sunt dispusi sa plateasca un pret enorm: sa sacrifice viata personala, sanatatea, propria familie.

Manfred Kets de Vries, psihanalist, doctor in economie si MBA la Harvard Business School, vorbeste de "sindromul lui Faust", respectiv de melancolia si regretele pe care le traiesc acut liderii de succes dupa ce ajung in varf, cand toate telurile in cariera sunt atinse. Depresia este inevitabila atunci cand vezi ca balanta intre rezultate si pretul platit se inclina amenintator in defavoarea ta, cand constientizezi clar ca ti-ai sacrificat cea mai parte a vietii lucrand in organizatii si nu ai avut timp sa te bucuri de lucrurile cu adevarat importante, ca ai uitat sa traiesti.

Si totusi de ce fac liderii acest "pact cu diavolul", care inevitabil ii conduce la frustrare si depresie? De ce se concentreaza atat de mult pe realizari, pe obtinerea de titluri, distinctii, avantaje competitive, sacrificandu-si constant si sistematic viata personala?

Raspunsul este simplu: pentru ca asta au facut din totdeauna, de cand se stiu, din frageda copilarie, cand au simtit ca nu au incotro: asta se asteapta de la ei iar ei s-au conformat asteptarilor.

Un secret bine ascuns al reusitei liderilor

Acum mai bine de 100 de ani Sigmund Freud, parintele psihanalizei, ne atragea atentia asupra faptului ca in mare parte caracterul uman se formeaza in primii 5 ani de viata, iar relatia cu parintii in aceasta perioada este esentiala pentru dezvoltarea ulterioara a copilului.

Cu mult inainte de Freud, Napoleon Bonaparte declara cu convingere ca "destinul unui copil este intotdeauna lucrarea mamei sale".

Intr-adevar, in spatele oricarui lider sau erou al istoriei, fie el Alexandru Macedon, Napoleon, Bill Clinton, Nixon sau autohtonul Stefan cel Mare, vom gasi o mama manata de ambitii puternice. O mama care stabileste standarde, target-uri, pedepse si recompense, dar care se pricepe de minune sa-si sustina copilul in initiativele sale indraznete (pe care de multe ori chiar ea le inspira).

Crescuti intr-un astfel de climat familial, este normal ca liderii sa se remarce inca din prima copilarie, fapt care i-a condus pe unii sa considere ca abilitatile de lider sunt innascute, cand de fapt ei beneficiaza de "un spate puternic" asigurat de. propria lor mama. Multi simt nevoia unui astfel de sprijin si la maturitate, astfel ca nu trebuie sa ne mire faptul ca multi lideri isi aleg ca sotii femei deosebit de puternice (vezi cazul lui Bill Clinton sau al lui Tony Blair).

" Un copil care s-a simtit iubit neconditionat de mama sa pastreaza apoi intreaga viata un sentiment triumfator, o incredere in capacitatea sa de a reusi care nu rareori chiar ii asigura succesul". Prin aceste cuvinte, Freud ne dezvaluie unul din secretele cele bine ascunse al succesului: dragostea neconditionata a mamei.

Cercetarile ulterioare au confirmat intuitia freudiana, demonstrand ca persoanele care se bucura in copilarie de iubirea neconditionata a mamei (mama care se simte ea insasi securizata afectiv) sunt "predispuse" la fericire. Dimpotriva, copiii mici care simt ca dragostea materna este conditionata de obtinerea realizarilor sunt predispusi ulterior la depresii si la dezvoltarea unor patologii de tip narcisic.

Liderii workaholici doresc ceea ce ne dorim noi toti: sa fie acceptati, apreciati, iubiti. Numai ca ei cred ca nu pot obtine acest lucru decat ca recompensa pentru realizari deosebite.

Liderii workaholici, dependenti de realizari, victorii si distinctii, provin din cea de a doua categorie. Si ei au avut mame cu planuri ambitioase in ceea ce ii priveste, dar in copilarie au simtit ca obtin afectiunea mamei doar in masura in care ei reusesc sa ii indeplineasca asteptarile.

Iar pentru un copil mic cel mai groaznic lucru care se poate intampla este sa piarda afectiunea mamei. Prin urmare, acesti copii s-au straduit neincetat sa fie performanti, premianti, sa faca lucruri extraordinare pentru a se asigura ca sunt acceptati, apreciati, iubiti.

Ulterior, cand performantele lor deosebite i-au propulsat in pozitii de autoritate, au continuat sa faca acelasi lucru: sa se straduiasca neincetat pentru o imagine buna, pentru rezultate spectaculare, pentru admiratia celorlalti, toate acestea cu pretul unor sacrificii atat personale, cat si ale subordonatilor, deosebit de frustrante.

Turnul de fildes este de fapt o inchisoare

Ne-am obisnuit sa ne uitam la acesti lideri ca la niste semizei ridicati pe socluri inalte, deopotriva admirati si temuti, traind in turnuri de fildes, dar privind atent in interiorul lor descoperim niste copii care se straduiesc sa placa, sa fie la inaltimea asteptarilor celorlalti si sa nu dezamageasca.

Marea tragedie pe care ei o traiesc este aceea de a se identifica cu rezultatele lor, de a se simti ca au dreptul la viata doar in masura in care obtin performante spectaculare. Nu e de mirare ca ni se par falsi. Ei insisi se simt asa - secatuiti, arizi, goi in interior, in deplin contrast cu imaginea exterioara.

Cele mai inspaimantatoare intrebari pentru un astfel de lider, cosmarul vietii lui, sunt: oare sotia, copiii, colegii mei ma vor mai accepta daca nu voi mai fi cine sunt? Daca nu voi mai avea salariul si statutul pe care le am, daca nu voi mai fi intotdeauna primul, voi mai conta oare eu pentru cineva?

Fara statut, bani, abilitati, ei nu se poate defini. Iar toate avantajele, titlurile, beneficiile, distinctiile vin tocmai sa compenseze un mare gol interior. Ei nu stiu cine sunt cu adevarat pentru ca aproape niciodata nu au riscat sa-si accepte sentimentele si sa-si urmeze vocea interioara, nu au indraznit sa faca abstractie de ceea ce da bine in ochii celorlalti, de ceea ce e la moda, de ceea ce admira si valorizeaza ceilalti. Au preferat intotdeauna un comportament politic unui comportament autentic, transformandu-se in prizonierii unei masti sociale.

Piatra de incercare a Leadership-ului: curajul de a fi tu insuti

Cel mai bun remediu pentru astfel de persoane este realizarea demersului facut de personajul interpretat de Bruce Willis in filmul "The Kidd". Acest personaj, nu intamplator consultant de imagine, aflat la mijlocul vietii, in plin succes si in sigur debut de depresie, este vizitat de un pusti imaginar care nu este altul decat el insusi pe vremea cand era copil. Cu aceasta viziune incepe un dialog profund si sincer care se intinde pe parcursul mai multor zile si in care el, personajul de acum, se redescopera pe sine, precum si propriile vise, conflicte, aspiratii din perioada copilariei. Aceasta experienta il ajuta sa isi recapete treptat autenticitatea, curajul de a fi el insusi si il determina sa se orienteze catre realizarea unor dorinte din copilarie, dorinte care de aceasta data erau cu siguranta ale sale si nu induse de societate. Povestea filmului este totodata o excelenta ilustrare a ideii freudiene: "Fericirea exista ca implinire a unei dorinte infantile".

Virgiliu Rîcu


“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai

[ladyJ]

Victoria,foarte bun subiectul.

Copilaria este cea mai importanta perioada din viata unui om.
De aceia,eu dau vina pe nestiinta sau pe nepasarea parintilor,cand vad adolescenti sau persoane cu dereglari grave de comportament , social,sexual.

Desigur ca unele trasaturi de caracter precum si unele predispozitii la anumite boli pot fi dobandite si ereditar,insa anii copilariei le pot amplifica sau nu.Schizofrenia de exemplu.
Se poate dobandi ereditar riscul de a deveni schizofrenic,insa poate sa nu apara niciodata aceasta boala,in functie de mediul si felul in care am fost crescuti.
Incurcate-s caile psihicului...

Felicitari pentru subiect.Sper sa intre multe mamici sa citeasca,sunt lucruri vitale as spune.


ladyJ

O palma data la timp face mai mult decat o mangaiere.