noi avem 9 luni la dispozitie sa ne obisnuim, luni in care cerem intelegere de la viitorii tatici, le cerem sa fie calmi cand ne buseste plansul, sa ne mangaie pe burtica, sa ne faca masaj, sa ne pregateasca baita calda cu spuma s.a.m.d. Si intre timp le mai aruncam si cate un "stai sa vezi tu ce ne asteapta, pampersi, nopti nedormite, hehee, nu te gandi la fotbal sau la rochite cu fundite ca pana acolo avem de tras, taticule:)))". Apoi vine DUMNEALUI, care urla. si urla. si urla. si vine seara. si urla. si urla. si se face noapte. si urla. si vine dimineata. si el tot urla. si se face ora 7-8 cand tati pleaca la servici cu ochii scosi. si ala micu' adoarme, eventual, intr-un sfarsit, epuizat de atata urlat. urmatoarea seara o luam de la capat. mama se lauda c-a reusit sa doarma 15-30 min pe langa patut. si tati s-ar lauda, da' n-a putut sa doarma cu capul pe birou, sau la volan, sau de vorba cu clientul s.a.m.d.
Asa ca va intreb pe voi doamnelor si domnisoarelor, de ce mamicile au mai multe drepturi sa faca depresie si tatii nu?? Ca noi ne tinem batoase ca "ce, spala copilu', ce? eu nu fac la fel??" si i-l punem in brate deasupra caditei si tati se uita cu groaza la cele 2 maini si 2 picioare care se misca cu viteza luminii si habar n-are daca tb sa-i intre apa in urechi sau il tine suspendat undeva deasupra.
Sau, cum a spus cineva mai sus: "egalitate, da, da' nu pt catei"
![[:D]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/icon_smile_big.gif)
Cristina, mamica cu burtica