19 raspunsuri la acest subiect

[ariel_7000]

eu am mai povestit aparitia pe lume a alexutzei...dar o reiau si in cadrul acestui subiect. eram impreuna cu iubitul meu de 2 ani si ne gandeam deja, ca in primavara sa facem nunta.acum era vara...am zis sa termin facultatea, sa-mi gasesc un post de munca si urma sa ne mutam impreuna pt cateva luni, sa vedem daca o sa ne iubim in continuare sau en vom strange de gat... dar, intr-o buna zi de august, in urma unei vacante insorite si minunate la mare, dupa ce am terminat cu licenta, ce am zis eu? hai sa merg la un dr. si sa-mi fac un control, ca nu prea ma simteam bine in ultima vreme...cam de vreo cateva saptamani.zis si facut!doctorul m-a felicitat pt realizare....eram insarcinata in 6 saptamani.l-am sunat pe iubitul meu si l-am anuntat ca vreau sa n evedem sa vorbim.i-am dat vestea care a picat ca un trasnet...cateva ore a fost incapabil sa spuna ceva.seara a ramas la mine si mi-a zis ca nu suntem pregatiti sa facem acest bebe, ca lui ii este teama sa fie tatic acum, ca nu este pregatit psihic, ca eu abia mi-am dat licenta si nu am de lucru, ca nu avem bani , casa, etc... in noaptea aia m-am rasucit de pe o parte pe alta, mi-am adus aminte de dr care mi-au zis ca nu voi putea face copii si am decis...voi avea acest copil su sau fara el!!! a doua zi el a plecat la servici, dar m-a sunat sa ne vedem seara sa vorbim ceva foarte serios.ne-am vazut si mi-a zis ca s-a gandit si-si doreste enorm acest bebe si pe mine... in luna octombrie am avut cununia civila, in aprilie s-a nascut minunea noastra, iar in octombrie vom avea cununia religioasa. eu inca nu am servici, decat din cand in cand ma joc de-a operatorul calculator si mai scot cat eun ban, dar ma pot lauda ca am cea mai frumoasa meserie...cea de MAMA!!! nu regretam decizia luata atunci, suntem o familie fericita si consider ca am realizat intr-un an ce nu au facut altii intr-o viata. cu mana pe inima pot spune ca sunt FERICITA impreuna cu familia mea. va doresc si voua sa aveti parte de o fericire ca a mea. ariel http://community.web...r/alinapaveliuc http://community.web.../alinapaveliuc1 http://community.web.../alinapaveliuc2

[l_carmen2003]

Cred ca cea mai mare greseala din viata mea a fost ca am asteptat sa ma realizez profesional si apoi sa fac un copil. Daca eram atat de desteapta, pe cat credeam despre mine, faceam un copil la timp - inainte de 30 de ani - si realizarea profesionala venea ea, iar copilul crestea si el. Vreau sa spun ca niciodata nu e momentul. Totdeauna vrei mai mult si niciodata parca nu esti pregatit. Acum astept un mot de pui peste cateva saptamani si am 35 de ani. Si o gramada de diplome pe care nici la baie nu le pot atarna caci hartia e proasta. Dar copilul meu va avea 30 de ani cand eu voi avea 65!!! si nu il va incanta cu nimic ca mama-sa e plina de realizari profesionale iar tata-sau la fel. El va vrea sa fim tineri si sa il ajutam si nu stiu de ce vom mai fi in stare atunci... Momentul pt bb e atunci cand apare si esti tanar. Nu zic ca la 19 ani e momentul sa faci copii. Dar nici sa astepti pana vine casa, masina, firma, recunoasterea si mai stiu eu ce.. ca lista creste repede daca te gandesti la ea. Si pretentiile la fel. Si avem obiceiul de a fi egoisti si sa dam totul la fundu' - scuzati expresia dam - asteptarii momentului potrivit pt binele copilului... Sa fim seriosi. Vrem sa fim admirati, sa ne distram si spunem mereu ca mai e timp pt copil... Adica suntem egoisti, iar timpul - parsivul- nu trece in favoarea noastra si nici a copilului.. Carmen

[cia]

Si la mine e cam complicata treaba: sunt singura printre straini, insarcinata in luna a opta, iar din octombrie incep sa studiez. Multa lume ma considera nebuna, dar... n-am ce face! Nu vreau sa sfarsesc ca "vanzatoare la macelarie". Locuiesc in Germania, iar cand am venit cu vestea ca sunt gravida, n-am gasit o vorba buna la nemtii astia. Toti mi-au zis ca e lipsa de raspundere sa raman gravida fara sa am viitorul asigurat, ca o sa sufere copilul...si dintr-astea! Eu cred ca o sa reusesc. La urma urmei au reusit miliarde de femei in lumea asta! Cristina

[mamamariana]

Tocmai povesteam la un alt subiect ca eu am ramas gravida din greseala cu prima fetita si eram inca studenta in ultimul an. Nu a fost usor... Cand am terminat facultatea, si mergeam la examenul de stat (de pe vremea aia) aveam 6 luni. Deci, am nascut dupa ce am terminat totul. La inceputul sarcinii mi-a fost groaznic de greata, stateam la camin (sotul meu terminase cu un an inainte si era plecat in orasul natal unde luase repartitie) si m-a chinuit si profesorul la care aveam lucrarea o gramada, pana cand i-am spus ca sunt gravida si nu pot veni cand vrea el la cabinet, plus ca fuma ca turcu' si mie imi venea sa vomit la fiecare respiratie de a lui... Alte situatii deosebite... nu prea au fost. Mi-a fost greu pana cand am terminat si am putut merge acasa langa sotz si familie. Pe urma, totul a mers bine. Dupa cum am zis si in celalalt subiect, nu cred ca trebuie sa asteptati un anume moment pentru copii. Ai mei au venit neprogramati, din greseala si sunt 2 copii minunati, normali si sanatosi. Sunt o atat de mare bucurie, incat daca nu ti i-ai dorit si totusi au venit, uiti de toate si nu poti decat sa te bucuri odata cu fiecare 100 g luata in greutate, fiecare nou gangurit, zambet, cuvant, etc. E atat de frumos sa fii mama, incat nu conteaza atat de mult momentul. Evident ca ar fi indicat sa ai un locusor unde sa traiesti (eu am stat 3 ani la socri dupa ce s-a nascut Ioana, si nu a fost chiar rau) si eventual un venit. Copilul creste si cu pampers si cu scutece, iar de foame, nu prea am auzit sa rabde vreunul... Mai important e momentul cand sunt mai maricei, de la vreo 5-6 ani incolo si mai ales cand sunt la randul lor de maritat/insurat. Dar asta e prea departe ca sa putem programa... Bafta! Mamamariana

[l_carmen2003]

quote:

---

Originally posted by cia
Si la mine e cam complicata treaba: sunt singura printre straini, insarcinata in luna a opta, iar din octombrie incep sa studiez. Multa lume ma considera nebuna, dar... n-am ce face! Nu vreau sa sfarsesc ca "vanzatoare la macelarie". Locuiesc in Germania, iar cand am venit cu vestea ca sunt gravida, n-am gasit o vorba buna la nemtii astia. Toti mi-au zis ca e lipsa de raspundere sa raman gravida fara sa am viitorul asigurat, ca o sa sufere copilul...si dintr-astea! Eu cred ca o sa reusesc. La urma urmei au reusit miliarde de femei in lumea asta! Cristina

---

Bafta Cristina si nastere usoara si nu te lasa. Copilul tau iti va aduce noroc si seninul vietii. Sigur ca va fi greu, dar pt toti exista ceva bun pus deoparte. Si Dumnezeu e mare si te va sprijini. Bafta si curaj. Carmen

[Amalia]

Si la noi e destul de incurcata povestea. Eram studenti anul 4 cand ne-am logodit (in vacanta de vara dinspre anul 3 spre 4) si ne-am hotarat sa ne casatorim peste vreo 2-3 ani cand o sa avem deja facultatea terminata, un serviciu stabil si casa luata cu credit....ziceam noi. Dar n-a fost cum am programat noi...si in octombrie 2000, adica chiar la inceputul anului 4 de facultate, am ramas insarcinata. Mi-am facut un test de sarcina de dimineata, si cand am vazut rezultatul am pus mana pe telefon sa-l anunt pe "faptas". L-am trezit cu telefonul din somn si a cazut si din pat bietul om cand m-a auzit. Prima mea reactie a fost sa-l incerc, sa vad daca isi dorea acest copi si i-am spus ca eu renunt la sarcina ca nu este momentul. raspunsul lui a venit ca fulgerul. Mi-a spus ca daca renunt la sarcina, renunt si la el..impreuna nu vom mai fi...si atat am vrfut sa aud. Drept urmare, in ianuarie 2001 ne-am mutat cu chirie si ne-am casatorit, iar in iulie 2001, pe 26, s-a nascut comoara noastra David Alexandru. Nu regretam pasul facut, chiar daca momentan inca sunt casnica (dar in cautare de un loc de munca). Am reusit amadoi sa terminam cu bine facultatea si sa ne luam licentele (chiar daca mi-am dat ultimele exemene insarcinata fiind in 8 luni, iar licenta cand aveam bebe de o luna acasa, casa astepta sa vin sa-l alaptez), iar sotul si-a gasit deja un servicu bun. Ma bucur din tot sufletul ca am luat aceasta decizie atunci. Suntem doi parinti tineri (nici 25...el...eu am deja 25) cu o comoara care in cateva zile implineste 2 anisori. Sanatate maxima!

[angi_gemeni]

Noi ne-am dorit copii de cand ne-am casatorit, dar am tot amanat, nu pentru ca n-am fi fost realizati d.p.d.v profesional. Material o duceam bine, dar am hotarat ca e bine sa mai "respiram" catva timp, pentru ca -asa consideram noi, prosteste- ca un copil te leaga de maini si de picioare. De-odata, ne-am dat seama ca ne apropiem de 30 de ani si ne-am gandit ca ar fi momentul... Au aparut Andrei si Andreea care ne-au schimbat viata. De cand au aparut pe lume, suntem mai bogati, mai fericiti, mai impliniti. Si pentru ca , din cand in cand , am mai avut si ajutoare(mama mea), pot spune la toata lumea ca, daca apare un bebe, poti sa te mai duci si la un spectacol, poti merge si la un coafor... Nu trebuie disperat. Viata se schimba in bine!!! Angi si gemenii "Cu cat zbori mai sus, cu atat vezi mai departe" Richard Bach-<Pescarusul Jonathan Livingston>

[taisia]

Nici la noi nu a fost un moment planificat si perfect.Ne casatorisem de doua luni si desi spueam ca bebe poate sa vina cand vrea, am fi vrut sa fim doar noi doi macar un an, cand...surpriza.Prima mea reactie a fost sa plang de ciuda : abia imi dadusem definitivatul, urma sa ma asociez cu doi colegi si stiam ca n-o sa fie incantati sa-i las singuri dupa ce nasc, ma gandeam ca nu am ce sa-i ofer si tot asa, motive se gaseau.Dar cum nu concep sa fac vreun avort, am pastrat copilul si bine am facut.Pana la urma tot nu puteam sa ma asociez cu colegii mei, din motive legale. Mi-am deschis un birou singura, am facut naveta zilnic 60 km, am tremurat de frig toata iarna, dar bebe s-a nascut cand a vrut Dumnezeu, nu noi.Si stiti ceva? Acum imi dau seama ca moment mai potrivit n-ar fi putut exista si ca zambetul copilului meu este mai important decat toate realizarile pe care le-am avut sau le-as putea avea vreodata in plan profesional. mamica

[bebetica]

A avea un copil este un lucru foarte frumos, la fel de frumos este sa ii poti sa-i oferi si conditii de viata cat mai bune. Sa simti ca iti poti indeplini statutul de parinte asa cum trebuie. Mi-am dorit un copil, dar numai atunci cand am avut o situatie stabila: o casa, un serviciu bun, o familie. Am vrut sa am ceva palpabil, ceva care sa imi dea siguranta de sine si abia dupa aceea copilul. Cred ca fost si o chestiune de dorinta pentru ca Dumnezeu m-a ajutat sa obtin totul in ordinea pe care mi-am dorit-o. Drept vorbind, copilul nu l-am dorit de la inceput, adica acum 6 ani cand m-am casatorit si nici dupa aceea dar ... incet, incet a rasarit in sufletul meu si dorinta de a avea un copil. Tooootul a fost asa de natural incat trecerea de la o stare la alta a avut loc lent,melodios parca. Este frumos ca totul sa se intample natural, nu am fortat nimic, absolut nimic . In schimb mi-am dorit cate ceva tot timpul. Asa de mult imi doream acel ceva incat de cate ori aveam putin timp liber visam la dorinta mea. Cu riscul de a ma repeta cred ca este vorba de cat de mult iti doresti ceva, trebuie sa-ti doresti atat mult, atat de intens si in fiecare zi. Succese nebanuite ....... Ioana si Stefan Dimitri http://community.web...m/user/bebetica

[dya]

Of, of, delicat subiect. Si noi am avut un "accident" pe vremea studentiei; si nu am mers mai departe . Aveam 22 de ani, scoala neterminata, situatie materiala ioc (nu aveam posibilitatea sa ne luam un apartament) si pe deasupra visam si "munceam" la a ajunge in State. Tatal meu vitreg era deja aici si urma sa vina mama, si apoi noi. Dar imi pare tare rau! Intotdeauna am admirat mamicile foarte tinere! Sa nu faceti asta oricat d egreu ar fi! Noi voiam sa avem o situatie materiala cat de cat inainte. De fiecare data cand ceva nu ne merge bine, ne gandim la marele pacat si spunem ca de acolo vine ... Dya & Brian cel scump