6 raspunsuri la acest subiect

[ratusca79]

Sunt foarte obosita, psihic vorbind, am ajuns un om pe care il detest, nu ma mai suport eu pe mine, oare imi voi gasi vreodata linistea? asta imi doresc cel mai mult, imi dau seama ca fara liniste sufleteasca poti avea totul ca nu ai cum sa te bucuri de ce ai. Ma gandesc cateodata ca nefericirea mea e cronica si nu voi scapa nicodata de ea oricate lucruri bune mi se vor intampla. Nu mai stiu sa ma bucur, ma simt pustie. Simt ca inlauntrul meu am atata energie si totusi nu o pot transpune si in viata de zi cu zi, parca sunt blocata, sunt un om morocanos, care zambeste rar, care e neinteresant, m/am plictisit eu insami de mine...iar cateodata ma gandesc ca singura solutie ar fi moartea.

daca nu esti iubit esti cel mai sarac om de pe fata pamantului!

[ratusca79]

Oricum as face acest sentiment si aproape siguranta ca relatia noastra nu va tine ma urmareste, e o relatie pasagera, una de care vom povestii sau nu. Problemele noastre nu se vor rezolva, ne certam pe aceleasi probleme, ne impacam dar ele tot acolo raman, pana data viitoare cand vom exploda, de aceea spun si simt ca nu vom reusi, tot ce facem e sa amanam momentul despartirii, adevarul e ca iubirea nu e de-ajuns intr/o relatie, chiar nu e. IN acelasi timp il invidiez pe Dani pentru ca el isi va reveni mai repede, el isi va vedea de viata lui, nu se va opri in loc si are si ce face, probabil ce isi doreste si acum dar nu face pentru ca sunt eu ca o piedica si ce m/ar durea e ca el isi va gasi repede pe altcineva si va face toate lucrurile pe care le/a facut si cu mine si poate ii va fi si mult mai bine, poate ea va fi perechea lui, cea cu care isi va face un viitor, o casa, o familie...il invidiez, pentru ca mie imi este teama ca voi ramane singura, inchisa din nou intre acei 4 pereti, plangandu/mi de mila, neiesind niciunde pentru ca nu as avea cu cine si poate intalnind cine stie ce barbati. Adevarul e ca m/am obisnuit cu confortul pe care il am acum cu Dani...as vrea sa stiu cu siguranta e simt pentru el, indoiala ma omoara, ma intreb de ce noua ne e atat de greu. Ma simt mereu in nesiguranta pentru ca ceea ce cred eu ca gandeste despre mine ma doare, simt ca ii este rusine sa iasa cu mine cand e vorba de prietenii lui, isi doreste asta mult, stiu, dar evita lucrul acesta datorita mie si ma doare ingrozitor, pentru ca ma intreb daca ma iubeste cum poate face asta?

daca nu esti iubit esti cel mai sarac om de pe fata pamantului!

[dimiantitiana]

candava odata, cu mult timp in urma, asa gandeam si eu fiind int-ro situatie asemanatoare. acum am impreuna cu acel barbat,un copil,o casa, vrem sa mai facem un b.b.,deci intr-un cuvand,fericire si linistea pe care o vrea oricine.cum am ajuns aici?...dupa multe lacrimi si multe nopti nedormite, dar ,luptand pentru el cu prietenii lui(fiind principalii vinovati),dar nu verbal, ci numai prin gesturi si fapte.i-am demonstrat ca adevarata lui prietena eram numai eu.a fost foarte greu, dar am reusit.acum am tot ce mi-am dorit, si el imi multumeste pentru ca nu m-am lasat. te sfatuiesc sa faci la fel, si poate vei reusi si tu.nu te supara ca am indraznit , dar cunosc prea bine aceste sentimente. nu tu esti de vina, ci anturajul.nu renunta, daca este fericirea ta.lupta si vei castiga!


titiana

[ratusca79]

Iti multumesc, adevarul eca de un timp sunt foarte confuza, nu mai stiu ce vreau si pentru ce sa ma rog.

daca nu esti iubit esti cel mai sarac om de pe fata pamantului!

[ratusca79]

Sa ma fi trezit acum dupa acea perioada in care nu stiam ce simt, ce imi doresc legat de relatia mea? sincer nu stiu stiu doar ca astazi m/au podidit lacrimile si am simtit acea frica de a-l pierde pe Dani, il iubesc, e viata mea...probabil daca as fi in locul celor care citesc ceea ce scriu eu as spune si eu lasati/o balta, e clar ca nu merge si de multe ori cred si eu asta, ca e in zadar, dar in pracica nu e atat de usor, nu pot sa dau drumul, nu sunt convinsa ca ar fi cea mai buna decizie, poate in ciuda tuturor indoielilor avem un viitor. Ma macina o groaza de lucruri care nu imi dau pace, ma fac sa ma simt nesigura, nefericita si ce e mai rau ca prin nefericirea mea nu pot face pe altul fericit. Simt ca isi doreste altceva pentru ca nu ii e nici lui bine si stiu de asemenea ca nu ma va regreta pentru ca cele sau cea care va veni dupa mine vor fi cum isi doreste el sau cel putin nu vor fi ciudate cum sunt eu. Imi amintesc cum la inceput venea sau se ducea pe jos in miez de noapte, nu conta ce intervenea trebuia sa ma vada, nu mai contau nici prietenii, dar acum lucrurile stau cu totul altfel, simt ca isi doreste sa stea cat mai mult departe de mine, chiar daca vine in fiecare seara, dar parca face din inertie, e cu mine dar isi doreste sa fie in alta parte, isi doreste sa faca multe lucruri si stiu ca refuza invitatiil pe care i le fac colegii, prietenii si cred ca o face din cauza mea, simt ca ii e rusine cu mine, ca nu se simte bine cu mine in prezenta prieteniilor lui, ca prefera sa mearga singur, toate astea ma dor, cumplit si atunci ma intreb daca cu toata iubirea asta mai are rost? iubesti dar iti e rusine cu partenera ta, iubesti dar esti nefericit, iubesti dar iti doresti de cele mai multe ori sa fi in alta parte...poate daca mi/as da eu drumul lucrurile ar sta altfel, daca as risca si as incerca sa fiu cum vrea el, calda, zambitoare chiar daca imi crapa fata, rabdatoare, vorbareata, interesata...dar imi e greu, am ajuns sa nu mai stiu sa ma bucur, sa nu mai stiu sa zambesc, ma identific cu acea fata posomorata, cu acea fata posaca, neinteresanta, lipsita de vlaga...si-apoi cine si/ar dori pe cineva asa, nici eu nu ma suport, cer altora sa o faca?

daca nu esti iubit esti cel mai sarac om de pe fata pamantului!

[serpiko]

Nu stiu ce ai mai facut intre timp, eram curioasa daca starea ta a mai suferit oarece modificari. E clar ca traiesti o depresie din care nu poti sa te smulgi asa usor. Poate ca si tu ai nevoie de un ajutor! Din cite vad eu tu esti cea care traieste sentimentele de culpabilitate pentru ce vi se intimpla! Iti doresti sa schimbi starea lucrurilor dar nu mai ai resurse...Viata este goala, pustie si tragica pentru tine....Sau cum ar zice un prieten al meu (cind face haz de necaz, desigur) : viata e complexa iar binele e limitat si secvential! Mare vorba de duh! Dar revenind la necazul care te macina: nu crezi ca e bine sa purtati o discutie sincera unul cu altul? Ca trebuie sa existe cel putin o cauza pentru care s-a ajuns in aceasta situatie! Care o fi? Pe ce subiecte va certati? Ce va deranjeaza unul la celalalt cind discutati? Este vreunul dintre voi in stare sa -si recunoasca greselile? Va si ascultati cind vorbiti, sau va pregatiti reactia de contracarare in timp ce celalat vorbeste, nemai incercind sa-l si intelegeti ce il doare? E o lupta intre voi? Va dusmaniti? In ce masura? Ar fi bine sa incerci sa analizezi aspectele astea singura intii, dar si impreuna cu el, ca sa stii exact unde-i buba? Ca si tu suferi, nu numai el! Sau chiar mai mult suferi tu! Iar tu, te invirtesti intr-un cerc vicios: vrei sa schimbi ceva, dar nu te simti in stare, pentru ca nu s-a schimbat inca nimic care sa te scoata din apatia asta sub a carei influenta nu reusesti sa misti un deget! Se spune ca unul din tratamentele depresiei este sa iesi din cadrul in care ea s-a instalat. Sa iesi singura, sau ajutata! Modifica-ti un pic obiceiurile pe care le ai in aceasta stare, si vezi ce se intimpla cu dispozitia ta; poate ca se schimba si ea, citusi de putin, adica atita cit sa-ti dea cheful de a actiona! E greu, dar nu imposibil. Lupta cu tine, pentru tine si el, dar analizeaza si daca merita acest efort!Fii sigura ca si el vrea sa continuati si sa reveniti la sentimentele voastre de la inceput. Succes! Sunt alaturi de tine!