Omenirea se confruntă acum cu o criză globală. Poate cea mai mare criză a generației noastre. Deciziile pe care oamenii și guvernele le vor lua în următoarele săptămâni vor contura, probabil, lumea anilor următori. Ele vor contura nu doar sistemele noastre de sănătate, ci și economia, politica și cultura. Trebuie să acționăm rapid și decisiv. De asemenea, ar trebui să luăm în considerare consecințele pe termen lung ale acțiunilor noastre. Atunci când alegem între alternative, ar trebui să ne întrebăm nu numai cum să depășim amenințarea imediată, ci și în ce fel de lume vom locui odată ce trece furtuna. Da, furtuna va trece, omenirea va supraviețui, majoritatea dintre noi vom fi în viață – dar vom trăi într-o lume diferită.
Multe măsuri de urgență pe termen scurt vor deveni o normă de viață. Aceasta este natura situațiilor de urgență. Ele avansează rapid procesele istorice. Deciziile care în timp normal ar putea dura ani de deliberare sunt adoptate în câteva ore. Tehnologiile imature și chiar periculoase sunt puse în funcțiune, deoarece riscurile de a nu face nimic sunt mai mari. Țări întregi servesc de cobai în experimente sociale la scară largă. Ce se întâmplă când toată lumea lucrează de acasă și comunică doar la distanță? Ce se întâmplă când întregi școli și universități funcționează online? În timp normal, guvernele, întreprinderile și consiliile de învățământ nu ar fi niciodată de acord să efectueze astfel de experimente. Dar nu sunt vremuri normale.
În această perioadă de criză, ne confruntăm cu două alegeri deosebit de importante. Prima este între supravegherea totalitară și împuternicirea cetățenilor. A doua este între izolarea naționalistă și solidaritatea globală.
Supraveghere pe sub piele
Pentru a opri epidemia, populații întregi trebuie să respecte anumite reguli. Există două modalități principale de realizare a acestui lucru. O metodă este ca guvernul să monitorizeze oamenii și să pedepsească pe cei care încalcă regulile. Astăzi, pentru prima dată în istoria umană, tehnologia face posibilă monitorizarea tuturor. În urmă cu cincizeci de ani, KGB-ul nu putea urmări 240 de milioane de cetățeni sovietici 24 de ore pe zi și nici nu putea spera să proceseze în mod eficient toate informațiile adunate. KGB s-a bazat pe agenții și analiștii umani și pur și simplu nu a putut plasa un agent uman care să urmărească fiecare cetățean. Acum, însă, guvernele se pot baza pe senzori omniprezenti și algoritmi puternici în loc de sperietori din carne și oase.
În lupta lor împotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au implementat deja noile instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este China. Prin monitorizarea atentă de smartphones ale oamenilor, folosirea a sute de milioane de camere foto cu recunoaștere facială și obligarea oamenilor să verifice și să raporteze temperatura corpului și starea lor medicală, autoritățile chineze nu numai că pot identifica rapid indivizii suspectați de coronavirus, ci pot urmări mișcările și identifica pe oricine cu care au intrat în contact. O serie de aplicații mobile avertizează cetățenii cu privire la apropierea lor de pacienții infectați.
Acest tip de tehnologie nu se limitează la Asia de Est. Primul ministru Benjamin Netanyahu din Israel a autorizat recent Agenția de Securitate israeliană să implementeze tehnologia de supraveghere rezervată în mod normal combaterii teroriștilor pentru urmărirea pacienților cu coronavirus. Când subcomisia parlamentară relevantă a refuzat să autorizeze măsura, Netanyahu a aplicat-o printr-un „decret de urgență”.
S-ar putea să argumentați că nu există nimic nou în toate acestea. În ultimii ani, atât guvernele, cât și corporațiile au folosit tehnologii din ce în ce mai sofisticate pentru a urmări, monitoriza și manipula oamenii. Cu toate acestea, dacă nu suntem atenți, epidemia ar putea totuși să marcheze o evoluție importantă în istoria supravegherii. Nu numai pentru că ar putea normaliza implementarea instrumentelor de supraveghere în masă în țările care le-au respins până acum, dar și pentru că reprezintă o tranziție dramatică de la supravegherea superficială, din exterior, la cea „pe sub piele”.
Până acum, când degetul dvs. a atins ecranul smartphone-ului dvs. și a dat click pe un link, guvernul a vrut să știe pe ce a dat click degetul dvs. Dar, de când cu coronavirus, centrul interesului se schimbă. Acum, guvernul vrea să știe temperatura degetului și tensiunea arterială de sub piele.
Budinca de urgență
Una dintre problemele cu care ne confruntăm pentru a decide poziția noastră față de această supraveghere este că niciunul dintre noi nu știe exact cum suntem supravegheați și ce ar putea însemna aceasta pentru anii următori. Tehnologia de supraveghere se dezvoltă cu viteză, iar ceea ce părea science-fiction acum 10 ani este deja învechit. Ca experiment de gândire, luați în considerare un guvern ipotetic care cere fiecărui cetățean să poarte o brățară biometrică care monitorizează temperatura corpului și ritmul cardiac 24 de ore pe zi. Datele rezultate sunt protejate și analizate prin algoritmi guvernamentali. Algoritmii vor ști că sunteți bolnav înainte să știți dvs. și, de asemenea, vor avea informații despre unde ați fost și pe cine ați întâlnit. Lanțurile de infecție ar putea fi scurtate drastic și chiar oprite cu totul. Un astfel de sistem ar putea opri, probabil, o epidemie în câteva zile. Pare minunat, nu?
Dezavantajul este, desigur, că acest lucru ar da legitimitate unui nou sistem teribil de supraveghere. Dacă știți, de exemplu, că am dat click pe un link Fox News și nu pe un link CNN, asta vă poate învăța ceva despre părerile mele politice și poate chiar despre personalitatea mea. Dar dacă puteți monitoriza ce se întâmplă cu temperatura corpului, tensiunea arterială și ritmul cardiac în timp ce urmăresc videoclipul, puteți afla ce mă face să râd, ce mă face să plâng și ce mă face să fiu cu adevărat supărat.
Este crucial să ne amintim că furia, bucuria, plictiseala și dragostea sunt fenomene biologice la fel ca febra și tusea. Aceeași tehnologie care identifică tusea ar putea identifica și râsetele. Dacă corporațiile și guvernele încep să recolteze date biometrice în masă, ele pot ajunge să ne cunoască cu mult mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și atunci nu pot doar să ne prezică sentimentele, ci și să ne manipuleze sentimentele și să ne vândă orice își doresc – fie el un produs sau un politician. Monitorizarea biometrică ar face ca tactica de hacking a datelor făcută de Cambridge Analytica să pară ceva din epoca de piatră. Imaginați-vă Coreea de Nord în 2030, când fiecare cetățean trebuie să poarte o brățară biometrică 24 de ore pe zi. Dacă ascultați un discurs al Marelui Lider și brățara observă semne de furie, sunteți terminat.
Desigur, puteți spune că supravegherea biometrică este o măsură temporară luată în timpul unei situații de urgență. Ar dispărea odată ce situația de urgență se va sfârși. Dar măsurile temporare au un obicei neplăcut de a supraviețui situațiilor de urgență, mai ales că există întotdeauna o nouă situație de urgență pândind la orizont. Țara mea natală, Israel, de exemplu, a declarat o stare de urgență în timpul Războiului de Independență din 1948, ceea ce a justificat o serie de măsuri temporare, de la cenzura presei și confiscarea terenurilor, până la reglementări speciale pentru fabricarea de budincă (nu glumesc!). Războiul de independență a fost câștigat de multă vreme, dar Israelul nu a decretat niciodată încetarea situației de urgență și nu a reușit să desființeze multe dintre măsurile „temporare” din 1948 (decretul de urgență pentru budincă a fost desființat cu milostivire în 2011).
Chiar și atunci când infecțiile cauzate de coronavirus vor ajunge la zero, unele guverne înfometate de date ar putea susține că trebuie să mențină sistemele de supraveghere biometrice pe poziții, deoarece se tem de o a doua undă de coronavirus sau pentru că există o nouă tulpină Ebola care evoluează în Africa centrală sau deoarece . . . ați prins ideea. O mare bătălie a făcut furori în ultimii ani în privința vieților noastre private. Criza coronavirusului ar putea fi punctul culminant al bătăliei. Când oamenilor li se oferă posibilitatea de a alege între confidențialitate și sănătate, de obicei aleg sănătatea.
Poliția săpunului
A cere oamenilor să aleagă între confidențialitate și sănătate este, de fapt, rădăcina problemei. Pentru că aceasta este o alegere falsă. Putem și ar trebui să ne bucurăm atât de viața privată, cât și de sănătate. Putem alege să ne protejăm sănătatea și să oprim epidemia de coronavirus nu prin instituirea regimurilor de supraveghere totalitară, ci mai degrabă prin abilitarea cetățenilor. În ultimele săptămâni, unele dintre cele mai de succes eforturi pentru a limita epidemia de coronavirus au fost orchestrate de Coreea de Sud, Taiwan și Singapore. În timp ce și aceste țări au folosit câteva aplicații de urmărire, acestea s-au bazat mult mai mult pe testări ample, pe raportări oneste și pe cooperarea voită a unui public bine informat.
Monitorizarea centralizată și pedepsele dure nu sunt singura modalitate de a face oamenii să respecte liniile directoare benefice. Când oamenilor li se comunică faptele științifice și când oamenii au încredere în autoritățile publice pentru a le spune aceste fapte, cetățenii pot face ceea ce trebuie chiar și fără ca un frate mai mare să privească pe după umeri. O populație motivată de sine și bine informată este de obicei mult mai puternică și mai eficientă decât o populație ignorantă, supusă poliției.
Luați în considerare, de exemplu, spălarea mâinilor cu săpun. Aceasta a fost unul dintre cele mai mari progrese înregistrate în igiena umană. Această acțiune simplă salvează milioane de vieți în fiecare an. Deși o considerăm ca fiind un dat, abia în secolul 19 oamenii de știință au descoperit importanța spălării mâinilor cu săpun. Anterior, chiar și medicii și asistentele au trecut de la o operație chirurgicală la alta, fără să se spele pe mâini. Astăzi miliarde de oameni se spală zilnic pe mâini, nu pentru că se tem de poliția săpunului, ci mai degrabă pentru că înțeleg importanța. Mă spăl pe mâini cu săpun pentru că am auzit de virusuri și bacterii, am înțeles că aceste mici organisme provoacă boli și știu că săpunul le poate elimina.
Dar pentru a atinge un astfel de nivel de conformitate și cooperare, este nevoie de încredere. Oamenii trebuie să aibă încredere în știință, să aibă încredere în autoritățile publice și să aibă încredere în mass-media. În ultimii ani, politicienii iresponsabili au subminat în mod deliberat încrederea în știință, în autoritățile publice și în mass-media. Acum aceiași politicieni iresponsabili ar putea fi tentați să ia drumul spre autoritarianism, argumentând că pur și simplu nu se poate avea încredere în public pentru a face ceea ce trebuie.
În mod normal, încrederea care a fost erodată în ani de zile nu poate fi reconstruită peste noapte. Dar acestea nu sunt perioade normale. Într-un moment de criză, și mințile se pot schimba rapid. Puteți avea certuri amare cu frații dvs. timp de ani de zile, dar când apare o situație de urgență, descoperiți dintr-o dată un rezervor ascuns de încredere și amabilitate și vă grăbiți să vă ajutați unii pe alții. În loc să construim un regim de supraveghere, nu este prea târziu pentru a reconstrui încrederea oamenilor în știință, în autoritățile publice și în mass-media. Desigur că ar trebui să folosim și noi tehnologii, dar aceste tehnologii ar trebui să-i abiliteze pe cetățeni. Suntem cu toții în favoarea monitorizării temperaturii corpului și a tensiunii arteriale, dar aceste date nu ar trebui utilizate pentru a crea un guvern atotputernic. Mai degrabă, aceste date ar trebui să-mi permită să fac alegeri personale mai informate și să trag la răspundere guvernul pentru deciziile sale.
Dacă aș putea urmări propria afecțiune medicală 24 de ore pe zi, aș afla nu numai dacă am devenit un pericol pentru sănătate pentru alți oameni, dar și care obiceiuri contribuie la sănătatea mea. Și dacă aș putea accesa și analiza statistici fiabile despre răspândirea coronavirusului, aș putea să judec dacă guvernul îmi spune adevărul și dacă adoptă politicile potrivite pentru combaterea epidemiei. Ori de câte ori oamenii vorbesc despre supraveghere, amintiți-vă că aceeași tehnologie de supraveghere poate fi folosită nu numai de către guverne pentru a monitoriza indivizii – ci și de către persoane fizice pentru a monitoriza guvernele.
Epidemia de coronavirus este astfel un test major al cetățeniei. În zilele următoare, fiecare dintre noi ar trebui să aleagă să aibă încredere în datele științifice și în experții din domeniul sănătății în pofida teoriilor conspiraționiste nefondate și a politicienilor care se autoservesc. Dacă nu reușim să alegem corect, s-ar putea să ne cedăm libertățile noastre cele mai prețioase, considerând că aceasta este singura cale pentru a ne proteja sănătatea.
Avem nevoie de un plan global
A doua alegere importantă cu care ne confruntăm este aceea dintre izolarea naționalistă și solidaritatea globală. Atât epidemia în sine, cât și criza economică care rezultă sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate eficient doar prin cooperare globală.
În primul rând, pentru a învinge virusul, trebuie să împărtășim informații la nivel global. Acesta este marele avantaj al oamenilor față de virusuri. Un coronavirus în China și un coronavirus din SUA nu pot schimba sfaturi despre cum să infecteze oamenii. Însă China poate învăța SUA multe lecții valoroase despre coronavirus și cum să rezolvi epidemia. Ceea ce un doctor italian descoperă la Milano dimineața devreme ar putea salva vieți în Teheran până seara. Când guvernul britanic ezită între mai multe politici, acesta poate primi sfaturi din partea coreenilor care s-au confruntat deja cu o dilemă similară în urmă cu o lună. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de un spirit de cooperare și încredere globală.
Țările ar trebui să fie dispuse să împărtășească informații în mod deschis și să solicite cu modestie sfaturi și ar trebui să poată avea încredere în date și în perspectivele pe care le primesc. De asemenea, avem nevoie de un efort global pentru producerea și distribuirea echipamentului medical, în special kiturile de testare și mașinile respiratorii. În loc ca fiecare țară să încerce să acopere orice echipament pe care îl poate obține, un efort global coordonat ar putea accelera foarte mult producția pentru a asigura că echipamentele de salvare a vieții sunt distribuite mai echitabil. La fel cum țările naționalizează industriile-cheie în timpul unui război, războiul uman împotriva coronavirusului poate solicita să „umanizăm” liniile de producție cruciale. O țară bogată cu puține cazuri de coronavirus ar trebui să fie dispusă să trimită echipamente prețioase într-o țară mai săracă, cu multe cazuri, având încredere că dacă și când va avea nevoie ulterior de ajutor, alte țări vor veni în ajutorul său.
Am putea lua în considerare un efort global similar pentru punerea în comun a personalului medical. Țările care sunt afectate în prezent ar putea trimite personal medical în regiunile cele mai afectate ale lumii, atât pentru a-i ajuta în momentul necesar, cât și pentru a câștiga experiență valoroasă. Dacă mai târziu epidemia se mută în alte zone, ajutorul ar putea începe să curgă în direcția opusă.
Cooperarea globală este vitală și pe plan economic. Având în vedere natura globală a economiei și a lanțurilor de aprovizionare, dacă fiecare guvern își face propriul lucru, fără a ține cont de ceilalți, rezultatul va fi un haos și o criză de profunzime. Avem nevoie de un plan global de acțiune și avem nevoie de el rapid.
O altă cerință este atingerea unui acord global privind călătoriile. Suspendarea tuturor călătoriilor internaționale timp de luni de zile va provoca greutăți imense și va împiedica războiul împotriva coronavirusului. Țările trebuie să coopereze pentru a permite cel puțin unui șir de călători esențiali să continue trecerea frontierelor: oameni de știință, medici, jurnaliști, politicieni, oameni de afaceri. Acest lucru se poate realiza prin atingerea unui acord global privind pre-screeningul călătorilor de către țara lor de origine. Dacă știți că doar un călător verificat cu atenție a fost permis într-un avion, ați fi mai dispus să îl acceptați în țara dvs.
Din păcate, în situația actuală nu prea se fac niciunul dintre aceste lucruri. O paralizie colectivă a prins comunitatea internațională. Se pare că nu există adulți în cameră. Ne-am fi așteptat să vedem deja cu săptămâni în urmă o reuniune de urgență a liderilor mondiali pentru a veni cu un plan comun de acțiune. Liderii G7 au reușit să organizeze o videoconferință abia în această săptămână din care nu a rezultat niciun astfel de plan.
În crizele globale anterioare – cum ar fi criza financiară din 2008 și epidemia de Ebola din 2014 – SUA și-au asumat rolul de lider global. Dar actuala administrație americană a abdicat de la meseria de lider. A lăsat foarte clar să se înțeleagă că îi pasă de măreția Americii mult mai mult decât de viitorul umanității.
Această administrație a abandonat chiar și pe cei mai apropiați aliați ai săi. Când a interzis toate călătoriile din UE, nu s-a deranjat să ofere UE nici măcar o notificare în avans – să nu mai vorbim de consultări cu UE despre această măsură drastică. Mai mult, SUA a scandalizat Germania prin faptul că a oferit 1 miliard de dolari unei companii farmaceutice germane pentru a cumpăra drepturi de monopol la un nou vaccin Covid-19. Chiar dacă în cele din urmă administrația actuală își schimbă abordarea și vine cu un plan global de acțiune, puțini ar urma un lider care nu își asumă niciodată responsabilitatea, care nu admite niciodată greșeli și care ia în mod obișnuit toate laudele, lăsând în același timp vina altora.
Dacă golul lăsat de SUA nu este completat de alte țări, nu numai că va fi mult mai greu să oprim actuala epidemie, dar moștenirea ei va continua să otrăvească relațiile internaționale în anii următori. Cu toate acestea, fiecare criză reprezintă și o oportunitate. Trebuie să sperăm că epidemia actuală va ajuta omenirea să-și dea seama de pericolul acut pe care îl reprezintă dezbinarea globală.
Umanitatea trebuie să facă o alegere. Vom merge pe calea dezbinării sau vom adopta calea solidarității globale? Dacă alegem dezbinarea, aceasta nu va prelungi doar criza, ci va duce probabil la catastrofe și mai grave în viitor. Dacă alegem solidaritatea globală, aceasta va fi o victorie nu numai împotriva coronavirusului, ci și împotriva tuturor epidemiilor și crizelor viitoare care ar putea asalta omenirea în secolul XXI.
Yuval Noah Harari este autorul „Sapiens”, „Homo Deus” și „Lecții 21 pentru secolul XXI”
Sursa articol
