Oricum mi se pare intersanta abordarea: la divort barbatul divorteaza de sotie - si nu de copil. Aste o alta abordare.
Da, dupa mine este o decizie istorica.
Chiar daca pare o nuca in perete in contextul Romaniei, sa nu uitam ca numai astfel de decizii pot schimba mentalitati. Candva, poate o astfel de abordare nu va mai parea nuca in perete.
In Romania, cu toate schimbarile in legislatia actuala, persista mentalitatile. Si chiar daca fetele ce au scris aici pomenesc doar de tati care uita de copiii, sunt mame care lupta amarnic sa-l desparta pe copil de tata. Cata vreme a functionat tutela exclusiva, ba la mama ba la tata, inclusiv justitia a functionat dupa mentalitate, era "lege nescrisa" ca in caz de divort mama doar daca era vreo criminala incarcerata putea pierde in favoarea tatalui custodia.
Astazi, celebra fraza "mai bine mancam amandoi paine cu margarina decat sa-l dau tatalui" (desi tatal ii putea oferi copilului mult mai mult) pare sa fie uitata...dar nu este, functioneaza chiar daca nu mai este spusa in gura mare.
Desi nu stiu cum functioneaza practic, ca nu ma ajuta imaginatia in cazul asta, tutela comuna este primul pas care zguduie putin chiar din temelie obiceiul strabun in domeniul eternei dileme: cu cine ramane copilul dupa divortul parintilor?
Ei bine, poate ramane cu amandoi, insa asta inseamna multa munca din partea parintilor, iar acestia nu sunt mereu dispusi la asa ceva. Pe undeva explicabil: parintii trebuie sa treaca peste propria drama, aceea de a se desparti de partener.
Cum copilul nu poate sta fizic in doua parti, conlucrarea parintilor este infinit mai necesara si dificila ca in cazul in care stau impreuna, insa din pacate cam totul se rezuma la "sa vina sa-l ia, sa vina sa-i cumpere, e liber sa faca ce vrea"
Un parinte care nu sta cu copilul in casa, pierde teren. Asta este unul din motivele pentru care eu n-am "rastignit-o" pe mama Ioanei si nic pe tatal Teodorei, fetele mele si ale Torei. Desi cei doi parinti au "stralucit" prin absenta in viata lor, nu pot sa nu recunosc ca este practic imposibil sa-si cunoasca copiii asa cum o facem noi, cei care le suntem alaturi in orice moment. Iar fetele le taxeaza "inocenta".
Fara sa blamez pe cineva, indiferent ca scrie aici sau nu, fara sa ma refer la extreme, observ in continuare ca vinovat e intotdeauna celalalt...dar eu cred ca vinovatia este in continuare impartita intre parinti, probabil in procente diferite, dar cu siguranta impartita.
Asta este motivul pentru care cred ca orice initiativa menita sa schimbe mentalitati, chiar cu picatura, este binevenita.