500 raspunsuri la acest subiect

[mary80]

Fetelor imi pare asa de rau pentru pierderea voastra, suferinta voastra, sa stiti ca sufar la fel ca si voi, dar nu nu va pierdeti credinta.

Eu de la pierderea fetitei am ramas cu o cadere nervoasa, nu mai socializez si nu pot sa vorbesc cu nimeni pentru ca nu ma pot opri din plans.

Zilele trecute am fost nevoita sa ies din casa ca sa sustin examenul de licenta, licenta trebuia sa o sustin in vara lui 2013, cu 2 zile inainte de examen am fost internata in spital, nastere premature.

Ca sa nu pierd banii pe care I-am platit am decis sa incerc sa o sustin in iarna lui 2014, nu va spun ca atunci cand am ajuns la facultate am fost intampinata de colegele mele care erau  nerabdatoare sa le descriu fetita, nu am putut sa scot un cuvant dar in schimb curgeau lacrimile pe obraz ca la robinet, la un momendat trebuia sa intru in sala de examen si profesorul mi-a zis sa mai stau pe hol ca sa imi revin, nu ii venea sa creada ca plang din cauza unui examen, dar nici nu am putut sa scot un cuvant ca sa ii explic care este cauza starii mele.

Ma inteb daca mai pateste cineva ca mine.

Nu mai spun ca nici la munca nu am mai fost ca nu sunt capabila de nimic.

Aveti un sfat pentru mine.

da trebuie sa ne intalnim......

mariamica imi pare rau pentru ceea ce ti se intampla, dar trebuie sa depasesti momentul, este pacat ca nu vrei sa socializezi, ti-ar prinde bine....cand vrei eu sunt disponibila sa ies cu tine la o cafea numai sa nu fie foarte tarziu.....ca sa putem povestii mai multe , sunt sigura ca ti-ar prinde tare bine

te pup si te imbratisez cu drag si iti trimit multe flori

                   

[carprod]

Mariamica capul sus fata draga!

 

Accepta invitatia lui Mary si intalneste-te cu ea, as veni si eu dar sunt prea departe....

 

Eu cred ca ti-ar face tare bine sa vorbesti cu cineva, nu te retrage in tine, nu-i bine....

 

Si mie imi este tare greu, nimeni din familie nu stie de supararile mele, eu numai cu sotul si cu voi vorbesc si ma descarc....

     

[carprod]

Mary, Qiao, Raluca       

[mary80]

mi-a raspuns albu la mail, intrerupeti tratamentul si faceti chiuretaj, apoi i-am trimis un alt mail in care i-am povestit cum au descoperit ceilalti medici sarcina , in ce pozitie, ca ar fii inafara uterului si i-am zis ce mi-a sugerat medicul de la giulesti si  l-am intrebat ce parere are metotrexat sau operatie...si el a raspuns sec...metotrexat

deci concluzia este...ca maine il voi suna pe medicul de la giulesti si ii voi spune ca mi-am schimbat decizia , ca am mai discutat si ca vreau protocolul cu metotrexat.....

daca doi medici spun asta...inseamna ca asa trebuie.....

va doresc o seara placuta...simteam nevoia sa va povestesc......

[Seven7]

Raluca1084, si eu am avut transfer in ziua 2 la primul fiv, ma intreb si acum dupa mai bine de un an, ce s-a intimplat atunci. Important e sa nu te demoralizezi, asa cum s-a mai scris aici, fiv-ul este o palarie din care nu stii niciodata ce iti iese.

[mariamica]

Va multumesc mult fetelor, Mary esti un om deosebit, si eu zic sa incerci cu Metotrexat ca eu de la un singur chiuretaj m-am ales cu sinechie de Gr 1 si cu un endometru care nu mai vrea sa creasca.

Cat despre intalnire o sa o facem cu mare drag.

[QiaoBing]

mariamica a trecut destul de mult timp de la intamplare, stiu ca a fost dureroasa, dar trebuie sa depasesti momentul, sa nu mai traiesti in trecut. Doliul are mai multe faze si e bine sa le parcurgi pe toate, se pare ca tu te-ai blocat in una din ele sau te invarti in cerc. Cand o persoana nu poate sa depaseasca acest impas singura e bine sa apeleze la ajutor. Daca cei apropiati simti ca nu te pot ajuta, poti sa apelezi la un specialist. Iti vorbesc din proprie experienta. Acum 14 ani, tot in aceasta perioada, am ramas insarcina cu cel care pe acea vreme era logodnicul meu. Din pacate sarcina a fost extrauterina, era sa dau coltul, m-am trezit in spital fara copil, fara o trompa, cu un "fermoar" pe burta de 9cm si cu un logodnic care m-a abandonat acolo pt ca nu am fost in stare sa ii fac un copil. Ajunsesem sa ma uit pe geam si sa imi calculez sansele de supravietuire daca sar de acolo. Cat am stat in concediu medical acasa am plans non-stop, era deja martie (am fost operata pe 11 martie), in parc toata lumea iesea cu copii, eu ma plimbam cu ochelarii de soare ca sa nu se vada ca plang. ma gandeam cu groaza ca in scurt timp va trebui sa ma intorc la serviciu ... dar cum sa o fac in starea in care eram. In plimbarile mele am vazut un cabinet de testari psihologice pt carnet auto inntr-un bloc langa casa si am intrat acolo. Dr mi-a zis ca nu poate sa faca terapie cu mine, de ani de zile nu mai practicase, dar mi-a zis un lucru care de atunci mi-a ramas bine intiparit in mine "Esti mai puternica decat crezi". Mi-a oferit doar un sfat - sa imi ocup timpul cu orice altceva, numai sa  nu fie legat de copii - eu tricotam atunci o hainuta pt nepotica fostului. Am mers la cabinet zi de zi si l-am ajutat la cea facea, ii aranjam fisele, stergem aparatura de praf, ma uitam prin carti, m-a pus sa dau fel de fel de teste psiho la care nu am aflat niciodata raspunsul, dar nu conta, imi detruna atentia spre altceva. Am reusit ca dupa 2 saptamani sa ma intorc la servici fara lacrimi in ochi. Durerea din suflet nu a trecut instant, dar cu timpul s-a atenuat, am constatat ca sunt multe lucruri care sunt importante in viata, ca niciodata sa nu zici niciodata. Oricand se poate intampla ceva mult mai rau, sau mult mai bine. In fiecare zi ii multumesc neuronului meu ca e pe pozitii si ca are capacitatea sa isi revina si nu ma lase sa cad in cele mai cumplite depresii. Pe 1 martie se fac 5 ani de cand mama mi-a murit in brate dupa 3 luni de suferinta pe care am trait-o alaturi de ea clipa de clipa, pe un colt de pat de spital. Sarcinile mele pierdute pana atunci au parut un fleac fata de suferinta si moartea ei. Am ajuns ca dupa fiecare lovitura sa ma ridic mai repede, sa pot sa o las in urma si sa privesc inainte. Nu le uit, doar ca las suferintele trecute sa se "sedimenteze" undeva si nu le aduc la suprafata zi de zi. Cu timpul sedimentele se intaresc, nu se mai agita asa de usor, la orice adiere de gand.

Daca vrei, ies si eu cu tine la ... o pictura pe ceramica, de ex. 

[QiaoBing]

mary ma bucur ca ai luat o decizie. si eu cred ca e cea mai buna. doar in eventualitatea ca nu se va elimina va trebui intervenit. stiu ca samira a avut 3 extrauterine de care a scapat asa, medicamentos. mi-as fi dorit si eu ca pe vremea cand am avut extrauterina sa mi se fi propus asa ceva, sa nu fi ajuns sa pierd trompa. Sa fie bine !

[Xenia02]

Buna fetelor,

 

Imi pare rau sa citesc vestile triste, insa sunt convinsa ca, impreuna cu ajutorul lui Dumnezeu, si multa disciplina vom reusi cu toate sa fim binecuvantate cu mica minune.

Totodata, ma bucur sa aud ca pt unele dintre noi, minune urmeaza sa apara in curand.

Asta cred ca ne da tuturor puterea de a merge inainte.

Si tinand cont ca la sfarsitul saptamanii urmeaza sa avem intalnirea cu dl. dr. Albu, vroiam sa va intreb in ce consta aceasta? In acest timp de consultatie este inclus si vreun consult ginecologic, eco, etc.?

Ne-am gandit sa mergem cu toate analizele pe care le avem.

Multumesc pt suport.

Succes tuturor!!

[bemi]

Ma bag si eu .
Mary, bafta maine, sa fie cat mai usor !

Mariamica, eu nu am trecut prin ce ai trecut tu, imi pare rau ca ai trecut prin asta.. Dar te inteleg ca nu vrei sa socializezi, nici eu nu vreau, desi sunt ok , dar ..nu as putea vorbi sau sa ma inteleaga decat cineva care a trecut sau trece prin experientele mele. Eu o sa fac FIV cu donate, e o provocare emotionala hotararea asta, si tot asa vorbesc numai cu partenerul si..cu fetele de pe forum. Sunt dependenta de forum, pentru ca ma calmeaza, ma simt inteleasa, sustinuta, incurajata..si de ce nu, ma simt normala.. Adica nu ma simt o ciudata , ci pur si simplu ca trec prin lucruri care tin de viata si prin care trec extreeem de multe femei. Si mi-am gasit linistea si echilibrul aici. E o comunitate grozava.

Deci zic ca de aici ai putea sa-ti gasesti curajul si forta la inceput, apoi o sa le regasesti in tine. Si cu o raza de speranta o sa te ridici si o sa vrei sa incerci inca o data, ca data viitoare sa fie bine. Uite si la Miha de la Sibiu, e un exemplu de forta interioara ! Eu nu stiu toata povestea ta, dar daca ai o sansa in viitor agata-te de ea si lupta ! Te imbratisez !