A venit pe lume minunea noastră!
Cel mai frumos copil există și îl are fiecare mamă !
Buna, sunt Ionela, am 26 de ani și am născut primul copil natural, la un spital de stat, fără rupturi, tăieturi și cusături !
Mămici care treceți de 40 de săptămâni și bebe nu dă niciun semn că ar vrea să vină pe lume, NU VĂ PANICAȚI !! Știu, este greu dar răbdarea este unul din cele mai importante virtuți atunci când vrem să aducem pe lume copilași pe cale naturală!
Am fost în locul vostru, bebelușul nostru a stat in burtică până la 41 săptămâni și 2 zile.
Am să vă povestesc…
Pe lângă faptul ca eram un cumul de sentimente și stări că bebe nu vrea să ne cunoască, citeam pe Internetul asta spurcat tot felul de povești care ma făceau mai degrabă să intru în panică decât să mă liniștesc. Bun!
Copil poziționat perfect pentru nastere naturală, mami perfectă pentru naștere naturală, pregătită psihic și fizic, bebe puturos așa că, la sfatul moașei, în noaptea dinaintea turei dumneaei am băut 30 ml ulei de ricin. Am spus “Acum ori niciodată !” Nu a fost așa rău precum citisem, l-am băut cu o doza de suc, totul bine și frumos, m-am dus la culcare.
La ora 4:00 m-am trezit cu o durere de burta, uleiul de ricin își făcuse efectul, am stat pe toaletă, mi-am făcut treburile doar că începuse ceva contracții. Ca să evit un travaliu fals am luat un NO-Spa care nu și-a făcut efectul, deci știam că începe petrecerea.
De la 4:00 la 6:00 am avut contracții dureroase, neregulate, haotice, nu am înțeles nimic din aceste 2 ore. Pe contracție puteam sa stau doar in picioare și mă relaxa să intru in dus, sub apa fierbinte.
De la 6:00 la 7:00 începuse sa se organizeze aceleași contracții dureroase doar că la intervale regulate, undeva între 4-5 minute.
La ora 7:30 am decis ca este momentul sa mergem la spital. Zis și făcut, am ajuns la urgențe, mi s-a făcut ecograf, bebe era bine, eu era deja la dilatație 5, medicul de gardă m-a trimis direct la sala de travaliu, in sfârșit bebe venea pe lume! A durat puțin internarea, așa ca undeva la ora 9 eram instalată in sala de travaliu cu dilatație deja 8. Aveam aparatul care monitoriza contracțiile, bebe făcea față cu brio dar eu nu reușeam să fac față contracțiilor întinsă în pat. Am cerut să îmi dea benzile acelea jos ca sa mă pot ridica, simțeam efectiv că mă rup de la jumate.
Știam că există in spital Entonox așa că am cerut să mi se dea. A fost o experiență tare faină, parcă eram pe un norișor, contracțiile nu mai erau atât de dureroase iar eu parca parcă îmi recăpătam forțele. Vă recomand dacă puteți să profitați de el. In momentele alea orice alinare contează. Nu a durat mult pana ce am pierdut și dopul gelatinos, imediat s-a rupt și apa și eram pregătită pentru control pe masa de nașteri. M-am urcat pe masa în sala de nașteri, moașa m-a controlat și mi-a spus ca asta este momentul, sa aștept puțin să se pregătească și ele (sa pună halate, ochelari de protecție, să își urmeze procedura) și la următoarea contracție când sunt pregătită, să împing “ca și cum as face caca”.
Acum când îmi amintesc parcă nu a fost așa de rea nașterea și toată experiența in sine dar in momentele acelea simțeam că mor. Împingeam pe contracție, înafara ei ceream apa. Nașterea propriu-zisă a durat cam 10 minute, din 4 contracții bebe a ieșit. A avut o circulară de cordon dar fără probleme.
Ce mi-a dat putere să împing eficient a fost faptul că vedeam tot ce se întâmplă acolo jos in reflexia ochelarilor de protecție ai moașei. Și da, trebuie să fii ochi și urechi la indicațiile personalului avizat!!!
Bebe Meda Maria s-a născut pe 29.10.2022, la ora 10:40, cântarea 3200g și avea o lungime de 49 cm. Atunci am devenit mamă și responsabilă pe viață pentru un pui de om pe care chiar dacă nu îl văzusem până atunci, îl iubeam deja.
Și da, există viață și după nașterea naturală și da, există nașteri naturale fără rupturi, tăieturi și cusături, și da, încă există personal amabil si profesionist in spitalele de stat! Naștere de nota 10 la Spitalul Județean Tulcea !
Mulțumesc echipei, mulțumesc lui bebe și corpului meu pentru o așa bună colaborare!
Nu te-ai simțit o vreme după naștere un fel de super women ?
Eu asa m-am simțit.. de 3 ori