Bloguri

Jurnal de sarcina

6.Reactia familiei si prietenilor la aflarea vestii

  • Dupa ce am primit rezultatul la testul genetic, la finalul lunii aprilie, am decis ca a venit timpul sa anuntam pe toata lumea despre faptul ca familia noastra va mai avea un membru din Octombrie ❤ Am inceput sa planificam traseul, pana la parintii mei fiind cam 5 ore de mers cu masina, iar pana la ai sotului doar o ora jumatate. Asa ca intr-o zi de vineri, dupa serviciu, am pornit spre casa alor mei, cu emotii. Pe drum totul a fost bine, am mai luat pauze sa ne miscam putin, si in final am ajuns acasa unde ai mei ne asteptau obositi. Le-am aratat ecografia cu bebe si le-am dat vestea cea mare si desi au fost foarte fericiti si entuziasmati ne-au spus ca simteau ceva si stiau ca de asta venim asa pe fuga in vizita 😊) A doua zi am apucat doar sa ne luam micul dejun si am si pornit la drum spre parintii sotului. Si acolo am avut parte doar de bucurie si reactii positive, insa din nou am auzit ca ei deja stiau si ca se asteptau. Parintii pe toate le simt dinainte 😊) Spre seara ne-am intors la noi acasa, obositi, urmand sa le spunem si prietenilor nostri la gratarul de 1 mai. Toata lumea a fost emotionata si nu se asteptau la asa o veste! Urmatoarea saptamana am anuntat si la serviciul meu. Aveam emotii in legatura cu reactia sefilor, insa toata lumea m-a felicitat si mi-a urat sarcina usoara. In definitiv viata personala e mult mai importanta decat munca si muncim pentru ca sa putem sa ne bucuram de o stabilitate in viata de familie! De cand am anuntat m-am simtit ca si cum mi s-a luat o piatra de pe inima. In sfarsit pot cere sfaturi, si sa vorbesc mai mult cu mama care mereu imi spune sa-i transmit fetitei ca o iubeste ❤


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelusului

    Astazi a ajuns geanta bebelusului! Am așteptat-o cu nerăbdare si m-am bucurat foarte mult sa descopăr ce am primit in pachet. Toate produsele sunt de mare folos si abia astept sa le folosim cu bebelin...
  • 15. Pregatiri pentru vacanta

    Mai sunt cateva zile si in sfarsit vom pleca in vacanta la mare! Sunt foarte fericita deoarece anul trecut nu am reușit sa mergem in concediu și simt ca am nevoie de putina pauza de la serviciu.. Din ...
  • 14. Am ales numele bebelinei

    La inceputul sarcinii nu stiu de ce eram ferm convinsa ca o sa avem un baietel, dar chiar si asa nu aveam un nume pregatit in niciunul dintre cazuri. Cand am avut in sfarsit confirmarea ca e fetita am...
  • 13. Alimentatia, greutatea si poftele

    Inainte sa lucrez la actualul loc de munca aveam un serviciu solicitant din punct de vedere fizic, nu stateam jos aproape deloc, era multa marfa de ridicat si manipulat, astfel incat si silueta mea se...
  • 12. Cumparaturi pentru bebe

    De cand am aflat ca o sa am un bebe au început să-mi faca cu ochiul toate hăinuțele, jucariile si obiectele pentru bebelusi de pe internet si din magazine. La început m-am gândit ca mai bine nu cumpar...

Din aceeasi categorie...

  • Vine bebe 2

    E mijlocul lunii februarie si eu incep sa ma simt rau. Stari de moleseala greata. Dau vina pe stresul acumulat în ultimul timp si pe vreme,dar raul se accentuează asa ca pe 24 februarie,de Dragobete, ...
  • VINE BEBE 2

    Vine bebe 2!!!! De cand bebe A. Împlinit 1 an, eu si sotul am hotarat sa incercam sa facem si bebe 2. Eu mereu mi-am dorit macar 2 copii dar primul an cu bebe A. A fost tare greu fara ajutor si ma raz...
  • Anuntarea familiei

    Sunt unice momentele in care iti anunti parintii, bunicii, pritenii si familia ca urmeaza sa devii parinte. Se lasa cu plansete de fericire, cu tipete si urlete de bucurie, cu o mica betie in randul b...
  • Bunici din 2024

    Draga mea, E de prisos sa iti spun ca ai fost un copil tare dorit si asteptat - o sa iti dai seama de asta dupa ce o sa apari si o sa cresti in familia noastra. Noi am incercat sa te aducem pe lume i...
  • Dezvaluirea sarcinii

    Cum sa dezvaluim sarcina??? In urma multor cautari, am gasit ideea geniala. Era ziua tatalui meu si ce cadou mai frumos si neasteptat decat o cutie in care se afla un body minuscul si o ecografie… A...
  • Anuntam familia despre sarcina

    Am ajuns de la medic spre seara, rupti de oboseala. Toata familia ne astepta acasa. Ei nu banuiau ce treaba am avut la oras. Ne tot gandeam daca s ale spunem acum sau sa pregatim un moment special. Fa...
  • Cum mi-am anunțat părinții ca vor fi bunici

    Cred ca am încercat sa evit cat de mult am putut momentul în care mi-am anunțat părinții de venirea lui bebe datorită emoțiilor și pentru ca nu știam cum vor reacționa la aflarea veștii. Deși am 25 de...
  • Am anunțat familia de existenta ta...

    Buna tuturor.. Buna iubitule, după ce am trecut de săptămâna 15 ne am hotărât să dăm vestea mare apropriaților.... Primi care au aflat au fost bunici ,care au fost tare fericiți, le am spus și nașilo...
  • Ce a insemnat sa le spunem celor din jur ca asteptam un copil

    A fost foarte emotionant cand eu si Cristi am aflat ca asteptam un bebelus. Radiam de fericire si in acelasi timp eram tematori sisperam ca totul sa evolueze bine, iar bebe sa fie sanatos. Impreuna am...
  • Momentul mult asteptat

    Bună tuturor! Sunt la a doua sarcina, sarcină care am așteptat-o 7 luni, eram tare nerăbdătoare, îmi făceam teste de fiecare data, stăteam și un pic cu teama lucrând în spital pe radiologie, doar ca ...