Imi doresc un copil

Desi a trecut un an si ceva, imi amintesc toate detaliile ca si cand totul s-a intamplat ieri...

Maritata, cu o casa a mea, inconjurata de multi prieteni, si cu o cariera promitatoare in fata... asta eram eu la 26 de ani. Ma surprindeam in schimb adesea plictisita, obosita, ca si cum as fi vrut ceva in viata mea, o schimbare, ceva, doar ca nu stiam ce anume. Ajunsesem sa prefer sa imi petrec weekendurile acasa, in compania sotului, gatind, trebaluind prin casa sau pur si simplu uitandu-ma la un film sau citind o carte. La intrebarile clasice ale familiei referitoare la un copil ajunsesem insa sa raspund automat "preferam sa mai asteptam, inca nu suntem pregatiti". Ceea ce nu constientizam insa era ca niciodata nu vom fi pregatiti cu adevarat. Fara sa imi dau seama ma uitam zambind la bebelusi in parc si visam cu ochii deschisi la o familie a noastra. Realizam din ce in ce mai des ca vreau un copil... pregatita cu adevarat nu voi fi probabil niciodata. Incet - incet ii spun si sotului si descopar ca si el e de acord "sa facem marele pas". 

Inainte sa ne punem pe treaba imi fac o programare la medicul ginecolog pentru a ma asigura ca totul este in regula, desi nu aveam nici cea mai mica banuiala ca nu ar fi asa. Insa, in momentul ecografiei,  aceasta imi spune ca am un polip endometrial. Pentru cateva ore totul se prabuseste in jurul meu, nu stiam exact ce presupune, imi faceam probleme legate de sanatatea mea. Ma interesez, ma documentez si in stanga si in dreapta si descopar pana in final ca nu este nimic grav... cu exceptia faptului ca EXISTA SANSE FOARTE MICI SA RAMAN INSARCINATA AVAND ACEL POLIP. Hotarasc la recomandarea medicului sa fac tratament medicamentos intre 3 si 6 luni de zile, pentru disparitia polipului. In acel moment 3 luni de zile mi s-au parut o eternitate si chiar asa au si fost. Totusi, medicul ne-a spus ca putem incerca sa ramanem "insarcinati" dar sa nu fim totusi dezamagiti daca nu se va intampla. Dupa fix 3 luni de tratament care au trecut ingrozitor de greu, ma prezint iar la medic sperand ca polipul sa fi scazut macar in dimensiuni. Din pacate, respectivul polip avea personalitatea lui si nu a vrut sa scada nici macar un mm. Atunci doctorita imi propune varianta chiuretajului pe care o accept fara sa stau prea mult pe ganduri. O saptamana mai tarziu scapasem de "entitate". 

Teoretic, aveam toate sansele sa raman insarcinata. Doctorita ne-a ajuta in demersul nostru si ne-a explicat care sunt zilele fertile, ne-a sfatuit chiar si asupra pozitiilor pe care sa le adoptam :) Decisa nevoie mare sa raman insarcinata, ma pun pe treaba, insa cele 2 liniute pe testul de sarcina nu au vrut sa apara nici in luna respectiva, prima fara polip. Desi imi spuneam in sinea mea ca e normal, ca nu pot ramane insarcinata din prima incercare, incepeam sa imi fac probleme din ce in ce mai mari legate de infertilitate. Si parca peste tot in jurul meu auzeam de cupluri care nu pot avea copii. In cea de-a doua luna urma sa plecam in concediu si eram convinsa ca ne vom intoarce acasa 3. Eram atat de convinsa incat incepusem chiar sa am simptome de sarcina, greturi, ameteli, simptome pe care insa testele le-au contrazis. In continuare, si dupa concediu, pe testele de sarcina facute (da, au fost mai multe) aparea doar o liniuta. In cea de-a treia luna decid sa imi cumpar teste de ovulatie la recomandarea prietenelor pe care le innebunisem cu aceasta deja obsesie a mea. Ma mai duc chiar la un alt medic ginecolog pentru ca ma convinge ca totul e in regula. Si cel de-al doilea medic ne-a dat ok-ul, testele de ovulatie au aratat doua liniute, numai ca fix in perioada fertila, in loc sa lucram la un bebe, ma surprind certandu-ma cu sotul... desi nu imi dadeam seama, se pare ca in obsesia mea ii faceam si lui un mare rau. Nu va puteti imagina insa cat de nervoasa eram gandindu-ma pe de o parte ca am mai pierdut o luna, pe de alta parte ca am o problema si nu pot ramane insarcinata. 

Avand in casa mai multe teste de sarcina, totusi nu pot sa rezist tentatiei de a face totusi un test de sarcina o saptamana mai tarziu. Rezultatul, cum ma asteptam, nu cum speram, negativ. Ma gandesc totusi ca e mult prea devreme (doar o saptamana de la ultimul contact sexual care a fost in afara perioadei de ovulatie, dupa cum aratau testele). 4 zile mai tarziu, fiind singura acasa mai fac un test; rezultatul imediat - negativ. Il las insa pe noptiera in baie si fac un dus inainte sa il camuflez si sa il arunc. 10 minute mai tarziu, mai arunc o privire inainte de a-l arunca si observ o liniuta palaaa, dar atat de pala incat se vedea doar in lumina potrivita. A doua zi le arat prietenelor mele: unele ma incurajeaza, altele din contra, imi spun ca testul este clar negativ. In ziua respectiva am mai facut alte TREI teste (marci diferite) care au iesit la fel, avand ce-a dea doua linie foarte stearsa. Prietena mea cea mai buna imi promite ca isi va face si ea un test de sarcina fiind convinsa ca nu este insarcinata, doar ca sa imi arate ca si ei ii va iesi la fel, cu cea de-a doua liniuta stearsa. La birou in ziua respectiva am putut doar sa ma documentez pe internet, sa citesc forumuri referitoare la acest subiect. Seara ii arat sotului cele 4 teste de sarcina si sunt dezamagita dupa ce acesta imi spune ca testele sunt negative si el nu crede ca e "cu ochi". Devenisem si eu convinsa ca nu am ramas insarcinata nici in luna respectiva, oricum logica imi spunea ca nici nu avea cum, din moment ce ratasem ovulatia. 

4 zile mai tarziu intru intr-o farmacie pentru alte cumparaturi si cer si un test de sarcina. Am cerut o marca anume, doar ma interesasem atat pe internet... Seara acasa, pentru ca nu am avut rabdare pana a doua zi dimineata, hotarasc sa il fac si pe aceasta. In cateva secunde ma uitam la el cum se coloreaza destul de puternic si cea de-a doua liniuta. Am inceput sa tremur din toate inchieturile de emotii. I-am aratat sotului, rezultatul a fost si in cazul lui acelasi. Imi amintesc cu atat de mult drag acel moment... din pacate, emotiile nu s-au oprit acolo.

Concluzia, daca vreti? Bebele nu vine cand vrei tu ci cand vrea el :) O sa avem deci un bebe cu personalitate! Au trecut 36 de saptamani de atunci si asteptam sa facem cunostiinta cu el in orice moment!