Incarcat in Test de sarcina pozitiv - ##jurnal de sarcina #bebe
364 vizualizariJurnal de sarcină
Bebe 2
În 28 septembrie 2022, testul de sarcină a fost pozitiv și atunci ne-am bucurat enorm, pentru că mică noastră familie va deveni mai mare. Avem deja un copilaș, pe Matias, de doi ani și primul gând când am aflat că sunt însărcinată a fost că abia aștept să îi văd jucându-se împreună! 🥰
Primele 2 luni cu încă o inimioara sub a mea, au fost ușoare, nu m-am simțiți rău sau diferit ca înainte. De fapt, în tot trimestrul 1 doar o dată am vomitat și m-am simțit rău 10 minute, în rest, o pot cataloga ca o sarcină ușoară sau cel puțin așa pot spune pentru început.
De asemenea, vestea aceasta bună și mult așteptată, m-a prins în mijlocul unui concurs pentru o bursă în Parlamentul Germaniei, la început de septembrie trecusem primul interviu și eram în așteptarea celui de al doilea.
Jurnalul meu de sarcină cu bebe 2, e mai activ, puțin diferit ca la prima sarcină, dar nu tocmai aceste diferențe fac viața mai frumoasă?!
Comentarii