Cine a spus ca depresia postnatala nu poate fi si prenatala? Sa nu exagerez, totusi, mai degraba deprimare pe baza de hormoni si amintirile primelor zile si luni de haos cu a noastra prima fetita fac lucrurile prezente sa zicem, un pic lacrimoase. Si suparacioase. Si uracioase. Si nervoase. Ok, ok, un pic mai mult.
Pana intr-acolo incat noptile aduc cu sine tot felul de vise urate - asta cand se intampla sa dorm - iar zilele frustrari varsate pe haine calcate, apasate biiine, cu talc. Ce e cu mine? Mie nu imi place sa calc.
Si pana intr-acolo merge starea asta nervosissima incat recurg la pufuletii copilului, la ciocolata sotului si la orice rontaiala dispretuita inainte pentru a scapa de bazdaci.
As vrea sa intalnesc la o cafea pe Dl. Hormon al Fericirii si sa ii spun sa ma viziteze, caci cezarienele nu aduc cu sine aceasta eliberare naturala a dumnealui.
Draga bebelusa, acum scriu despre mami. Iti spun din start: in afara de tine, situatia nu e roz. E cat se poate de curcubeu.
Nu mai am rabdare, iarta-ma, suntem la doua saptamani distanta, asta daca nu te grabesti cumva. Dar, la cum se prezinta lucrurile, mai zaboveste un pic. Nu ai decat de castigat. Poate chiar o mamica linistita, calda si infloritoare.
Nu suntem niste perfecti, sa stii, nici nu cred ca ne straduim. Dar ne iubim mult, asa cum suntem noi, cu suisuri si coborasuri, cu zambete, cu stari de nervi si cu fericiri razacioase. Ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a mai incredintat un cadouas bebelicios ca tine. Nu ne baga toate alea in seama, cand vei veni la noi.
Vom trece impreuna peste toate, cu Dumnezeu de mana, uite-asa!
Comentarii