Imediat dupa nastere, ( chiar si inainte de asta), am sesizat o dorinta si o nevoie extraordinara a oamenilor, in general, de a educa, de a invata, de a sfatui viitoarele mamici, crezand fiecare, ca ei stiu reteta perfecta pentru a creste un copil, uitandu-se, probabil, la odraslele lor care le fac atat de mandri...
Am spus-o si o repet, nu vreau sa critic si chiar daca prin anumite momente imi trec prin minte anumite ganduri critice, privind modalitatea in care vreo mamica intelege sa-si creasca copilul, in secunda urmatoare incerc sa ma autoeduc si sa alung astfel de ganduri, fiind foarte convinsa ca fiecare mamica face ce stie si ce crede ea ca e cel mai bine pentru puiul ei, chiar daca acel ceva e in dezacord cu opiniile mele.
Astfel, cred cu convingere ca fiecare face ce crede ea ca e mai bine pentru puiul ei, deoarece dragostea de mama e atat de mare incat nu cred ca cineva, ( care nu are probleme de natura psihica), ar putea sa faca ceva care stiind ca ii dauneaza copilului...
Mai mult, noi suntem diferiti, fiecare dintre noi, astfel incat e normal ca fiecare sa-si creasca diferit copilul, fiecare sa-l creasca conform propriilor convingeri..Fiecare dorim ceva pentru copilul nostru, avem creonat in imaginatia noastra, imaginea adultului care vrem sa devina, incercand sa facem ce ne sta in puteri pentru a-l ajuta sa ajunga acolo.
Cu toate acestea insa, dorinta oamenilor de a transmite, de a invata, de a educa este atat de mare incat pare de neoprit.
Prima observatie cu adevarat dureroasa a fost in primele luni din viata a copilului meu. Din ce citisem eu, am decis sa nu imi infofolesc niciodata copilul. Mai mult decat atat, el nascandu-se vara, pe vreme de canicula, am observat inca din primele saptamani ca starea de caldura exagerata, il irita, ii provoca un plans care nu mai inceta pana ce nu avea confortul termic necesar.
In acest context, copilul meu de nicio luna dormea seara doar intr-o pijama( body cu pantalon), fara sa-i dau inca un body pe dedesupt, iesea la inceput de septembrie la 2 luni, afara intr-un body, o bluzita, un pantalonas si purta sepcute fff subtiri sau chiar deloc. Aceea era starea lui de confort termic.
Nu vreau sa comentez decizia mea pentru considerentele mai sus expuse, insa vreau sa mentionez dorinta oamenilor de a comenta, de a invata, de a critica, de a ma face sa ma simt cea mai inconstienta, cea mai iresponsabila si cea mai nepregatita mama...
Eram o foarte proaspata mamica, ieseam cu copilul la plimbare, ( de 2-3 luni maxim) si criticile nu se mai opreau: " Doamna doamna, nu vedeti ca se imbolnaveste copilul, de ce nu -l imbracati?" - De parca dansa vedea "in direct" cum se imbolnaveste..." Doamna, va rog eu frumos nu mai scoateti copilul asa imbracat afara ca o sa regretati", " Pui mic, saracu de tine, nu-ti da si tie mami o hainita mai groasa", " Doamna, pune-ti o sapca copilului pe cap ca i bate vantul la ureche" si criticile nu se mai opreau...
Dupa prima plimbare, la inceput de septembrie, lacrimile mele nu se mai opreau, nu intelegeam de ce toti imi fac observatii de ce toata lumea tine sa mi spuna ca nu sunt o mama buna...vorba aia daca 2 iti spun ca esti beat, du-te si te culca...
Am decis categoric sa imbrac copilul, am inceput operatiunea infofolit....toata lumea de prin parc, strada, parea fericita, un singur omulet urla ca din gura de sarpe si era rosu ca focu, nimeni altul decat piticul meu...
Atunci mi s-a reconfirmat o teorie a mea care deja incepea sa se transforme la nivel de principiu, voi face doar ce simt si daca lumea vrea sa mi explice una alta, voi asculta politicoasa, fara sa ma afecteze in vreun fel...De atunci copilul meu se imbraca foarte subtire, are o imunitate buna, nu s-a imbolnavit decat in miez de vara la 11 luni de o viroza luata din comunitate...:)
Insa, observatiile, sfaturile, privirile insinuante etc nu au incetat sa apara, ba mai mult cu cat copilul creste cu atat devin tot mai multe si mai multe. Ma intreb cate dintre voi ati fost intrebate: "De ce nu i dai copilului ciocolata, ce crezi ca pateste?, " de ce ai alaptat doar 11 luni?" . "De ce nu ai alaptat", " de ce ai alaptat atat de mult?, "Nu-l mai lua atat in brate" " Nu-l mai lasa cu degetu in gura" " Nu l lasa se joace pe jos" De ce il duceti in brate/sistem de purtare/carucior, nu stie sa umble? ( ca na deja are 1 an, " plange copilul, nu vedeti ca ii e foame" " Vaiii, iesi de acolo, ca nu i voie in balta" - Alt subiect, cine esti tu, dna de pe strada sa i spui copilului meu ce-i voie si ce nu-i voie!!?!!,
Sirul de replici, sfaturi, observatii si sugestii venite de la necunoscutii de pe strada, ar putea continua la nesfarsit, totusi incerc sa mi explic de ce nevoia asta a omaneilor de a face observatii? Vreau sa cred ca nu vine din rautate, vreau sa cred ca vine din dorinta noastra de a fi folositori, de a ajuta, din egocentristumul nostru care ne spune ca noi stim si facem totul bine cu copii nostrii, vreau sa cred ca toate acestea au la baza dorinta de a face bine....voi ce ziceti?
http://carierademamica.blogspot.ro/
Comentarii