Astazi cand puiul meu, in varsta de 1 an si jumatate a alergat spre mine cu bratele deschise si a pus manuta in parul meu si m-a tras asa tandru ca sa mi dea un pupic,,,insotit de sunetul muaaahhhh,...si apoi o mangaiere spunand "daga daga:", am constientizat pentru a miia oara ca il iubesc mai mult decat as putea vreodata descrie in cuvinte, parca mai mult decat e omeneste posibil, parca ireal de mult.
Cuprinsa de aceste senimente de nedescris, pe care doar o mama le poate intelege, mi-am adus aminte de teama pe care o aveam cand era in burtica.. Era un amalgam de sentimente, ca la orice femeie insarcinata, dar acolo amestecat cu iubirea, speranta, implinirea, fericirea, frica de necunoscut, teama de a nu se intampla ceva cu el si dorinta de a fi sanatos,etc, mai era un sentiment care ma ingrozea inclusiv prin simplu fapt ca exista. Daca nu o sa l iubesc? Daca nu sunt facuta sa fiu mama, daca nu o sa simt cum spun toate mamele, ca atunci cand il vezi prima oara simti ca viata are un nou sens!. Ma mustra constiinta si pentru faptul ca exista acest sentiment...
Imi aduc aminte de fiecare ecografie la care am mers, eram extrem de fericita ca exista ca voi avea un copil, dar cand doctorul imi arata, ca acolo e inimioara, ca acolo sunt piciorusele etc, nu am varsat nicio lacrima. Vazusem atatea filme in care li se arata copii si mama si tata plang de fericire, auzisem atatea povesti asemnatoare...Eram in aceeasi situatie, nicio lacrima nu curgea.. incercam chiar sa vars lacrima ca sa fiu si eu o mama "buna" ca asa am vazut ca se face...:))) dar lacrima nu si nu :))) inevitabil m-am gandit? Sunt insensibila...daca nu voi fi o mama buna, daca nu l voi iubi?
Incercam sa-mi imaginez momentul cand il voi tine in brate si ma gandeam ce se intampla daca sentimentele alea de mama nu vor exista? imi era mila de el..ii vream tot binele din lume si ma gandeam daca va avea o mama rece? Apoi ma gandeam ca nu se poate ca toata lumea spune ca asa e...dar parca o alta parte din mine se gandea si cum ramane cu cele care isi abandoneaza copilul? daca voi fi si eu ca ele, copilul va trai cu o mama care nu i va arata afectiunea...ce trist...
Bineinteles ca toate aceste lucruri nu s-a intamplat, m-am topit toata cand l -am vazut prima data, cand l am auzit prima data urland si salutand lumea, a fost cel mai dulce sunet care exista. Cand l-am vazut mi-am dat seama ca e copilul perfect pentru mine, si parca toata iubirea din lume s-a adunat in sufletul meu ca sa o port doar pt el, si parca in fiecare zi ce trece se aduna si mai multa iubire si mai multa iubire, si ajung sa ma intreb cum e posibil asa ceva?
E interesant totusi cum l-am dorit enorm, eram fericita ca sunt insarcinata cu el, si totusi aveam frica aceea daca nu voi fi in stare sa-l iubesc suficient? Ma intreb, mai exista oare femei insarcinate care au aceasta frica? care se intreaba, daca nu o sa-l iubesc suficient?
Daca exista, mi-ar placea sa le spun ca simplu fapt ca se gandesc ca nu ar putea sa le ofere toata iubirea care ar merita-o, simplu fapt ca au aceasta frica, este dovada vie a iubirii pe care deja o au pt ei, este dovada vie a faptului ca ii vor iubi mai mult decat si-ar putea cineva vreodata imagina, este dovada faptului ca ei vor fi ratiunea de a exista... Cand il intreb pe fiul meu " ce esti tu pt mami", el spune" tot tot tot", iar eu ii spun, puiule esti mult mai mult decat tot, dar inca nu s-au inventat suficiente cuvinte ca sa iti pot explica, il iau in brate, il pup, il adulmec si imi vine sa rad ca vreodata am putut avea aceasta teama...:)
http://carierademamica.blogspot.ro
Comentarii