Incarcat in Test de sarcina pozitiv - #sarcina #infertilitate #Minune #SOP
492 vizualizariCand speranta dispare, minunile apar!
Aveam 30 de ani, diagnosticata cu ovar polichistic de la 18 ani, diabet tip 2 si HTA de la 25 ani, atunci când mi s-a transmis ca functia fertila nu se va mai recupera. Aveam cicluri neregulate, menstruatii la 4-6 luni, doar cu tratament reuseam sa am lunar. Cu toate acestea, am încercat si am sperat la o minune. Dar anii treceau, testele de ovulatie nu ne-au ajutat si încet, încet s-a stins si speranta. Ne gândeam sa strângem banuti sa încercam si prin FIV dar asta necesita un timp de asteptare si mai lung.
Vineri,21.01.2022 asteptam sa apara menstruatia. Stiam ca atâta timp cât iau medicamentele prescrise vine "ceas". Niciun semn, nicio durere. Gândul începe sa îsi faca loc in mintea mea...oare este posibil? Îl alung repede si îmi spun ca sigur întârzie câteva ore, nu am de ce sa îmi fac griji. Sâmbata, zi de cumparaturi...in supermarket trec pe lânga standul cu teste de sarcia, ma uit lung si ma gândesc "nu are rost, o sa fiu din nou dezamagita". Ne întoarcem acasa, logodnicul merge la farmacie sa imi cumpere medicamentele pt hipertensiune si se întoarce si cu 2 teste de sarcina ultrasensibile. Ma roaga sa fac unul. Asteptam cele 10-15 minute si ne uitam împreuna atent. Era intr-o caseta portocalie si abia se vedea linia de control. Desfacem caseta si aveam senzatia ca se contureaza a doua linie, cea de test. Inima batea sa îmi sara din piept. Nu ma gândeam decât la faptul ca pote am ramas însarcinata si i-am facut rau bebelusului cu medicamentele mele pentru diabet si HTA care nu erau compatibile cu sarcina. Oricum de cu o seara inainte oprisem administrarea pentru orice eventualitate. Problema era ca având cicluri neregulate nu as fi stiut varsta sarcinii. Dar sa revenind la test...efectiv începusem sa avem iluzii optice si ni se parea ca vedem a doua liniuta. Sentimentele mele erau amestecate, fericire si panica. Pana la urma am acoperit linia de control si iluziile optice au disparut. Testul era negativ. Sentimentele s-au schimbat la 180 de grade, pe de-o parte ma linistisem si pe de alta eram din nou trista si dezamagita. M-am gândit ca poate încep medicamentele hormonale sa nu mai functioneze si ca o sa îmi întârzie o zi sau doua. Cu toate astea nu am mai continuat cu restul medicatiei. A trecut si ziua de sâmbata, a trecut si ziua de duminica si menstruatia nu a mai aparut. Luni, 24.01.2022 repetam testul, minutele trec ca anii si...nu este adevarat...nu putem sa ne credem ochilor...usor, palida, timida dar prezenta...ce de-a doua liniuta care ne anunta ca tu, minunea noastra trimisa de sus, atunci când nimeni nu mai spera si nu se astepta, esti acolo. Lacrimi si îmbratisari strânse si un val nemarginit de fericire ne-a cuprins. Urma sa devenim parinti.
Comentarii