Bloguri

Jurnal de sarcina

Aflarea veștii

  • După două sarcini pierdute,multe analize și speranțe sfarâmate ne-am hotărât din nou să încercăm să avem un bebe. Minunea s-a întâmplat destul de repede și am avut un test pozitiv din prima lună.❤️ Inițial nu ne-am entuziasmat prea tare,fiindu-ne frica sa ne bucurăm. Prima vizita la medic a fost la 5 săptămâni și un pic deoarece îmi era teama și nu știam când ar trebui sa incep tratamentul pentru trombofilie, de aceea nu am văzut mare lucru, iar doamna doctor mi-a spus sa mai așteptăm macar o săptămână.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Așteptarea următorului control

    Deși am auzit inimioara, am inceput tratamentul pentru trombofilie și am trecut de perioada în care am pierdut celelalte sarcini parca tot nu mă pot liniști... Doamna doctor m-a chemat la control la 1...
  • Am împărțit bucuria

    După ce ne-am asigurat cat de cat că totul este bine am mers și am spus părinților noștri pentru că nu mai puteam ține bucuria aceasta doar pentru noi, mai apoi urmând să spunem și prietenilor noștri ...
  • Săptămâna 7

    Dat fiind faptul că eram super panicați, nu mi-a fost de ajuns pâlpâiala ce am auzit-o la 6 săptămâni, deși doamna doctor ar fi vrut să ne vedem direct la 12 săptămâni, am rugat-o sa ne mai vedem o da...
  • Confirmare de sarcina

    Deoarece am trombofilie și trebuia să incep tratamentul cu Clexane cat mai repede, doamna doctor m-a chemat la spital la 6 săptămâni și puțin pentru un control și pentru a-mi putea prescrie aceste inj...
  • Aflarea veștii

    După două sarcini pierdute,multe analize și speranțe sfarâmate ne-am hotărât din nou să încercăm să avem un bebe. Minunea s-a întâmplat destul de repede și am avut un test pozitiv din prima lună.❤️ In...

Din aceeasi categorie...

  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...