Mama pentru 7 saptamani

Imi incep povestea ca mama, cu o amintire dureroasa, de acum 2 ani. 

Hello, girls! Avand aceasta ocazie de a-mi impartasi experinta pe internet, incep prin a spune ca acum doi ani am pierdut prima mea sarcina, la sapte saptamani. Am avut norocul de a ramane insarcinata din prima, ceea ce a fost o surpriza pentru amandoi.

Pentru mult timp m-am tot gandit 'Oare de ce mi s-a intamplat asta mie? De ce am pierdut sarcina aceea?', ajungand la cateva variante: eram fumatoare si am fumat pana sa se instaleze greturile; am fost foarte stresata (fiind o persoana destul de anxioasa) in aceea perioada, deoarece am avut examenul la scoala de soferi, pe care din fericire l-am luat din prima; dupa toate vaccinurile vietii si dupa ani in care nu s-a lipit covidul de noi, fix in aceea perioada, atat eu cat si sotul, am facut covid, si nu a fost usor deloc.

Intr-o sambata am fost la Regina Maria la prima ecografie, de confirmare a sarcinii, la 7 saptamani si cateva zile, i-am putut asculta si bataile inimii .. foarte frumos si totul se arata a fi perfect; In acea seara, destul de tarziu, am inceput sa sangerez putin si i-am scris medicului care intr-un final mi-a raspuns si mi-a zis sa stau calma, ca cica se mai intampla si sa il anunt cand incep sa umplu un absorbant de sange. Mai apoi, pe la 3-4 dimineata, sangeram din ce in ce mai mult, am incercat sa ma calmez si sa ma bag inapoi in pat cum mi-a zis medicul, imi era si rusine sa il deranjez la acea ora. Intr-un final l-am sunat si nu ma credea ca sangeram deja cu cheaguri de fiecare data cand mergeam la baie. Tin sa mentionez ca acel calm al lui ma scotea din minti, pentru ca simteam ca nu e o situatie chill, si ,mai mult, simteam ca nu ii pasa de ceea ce traiesc in acele momente critice.  

Am facut un dus si pe la 7 eram plecata spre Filantropia, auzisem ca pot avea incredere in acel spital; normal ca sotul nu a putut sa intre in incinta spitalului cu mine pentru ca -covid. Am ajuns la camera de garda/urgente (eu eram distrusa psihic si m-ar fi ajutat sa il am fizic aproape pe sot), nu era absolut nimeni, doar doamnele de serviciu sau asistente care barfeau si radeau de mama focului la ele in vestiar. Eram literally la usa lor si nu m-au bagat in seama, intr-un final s-a indurat una dintre ele sa ma ajute.. am fost 'verificata' de cateva doamne, cred ca doctora si asistente ( nu s-au prezentat) care erau in acea incapere de urgente, au spus ca fatul este bine, ca ii bate inima, cumva nu au vazut ca sangerez desi am insistat ca sangerez foarte mult, sunt sigura ca nu aveau chef de mine pt ca nu aveam sarcina urmarita de un medic de la ei, asa ca mi-au dat drumul sa plec in ideea ca totul e ok... 

Regret ca nu am luptat mai mult pentru a ma face auzita si crezuta. 

Cum am ajuns acasa si am coborat din masina, pur si simplu m-am patat toata de sange, a fost ca o explozie traumatizanta..Am facut iar dus si ne-am grabit catre Regina Maria, la ei la urgente. Pe drum eram extrem de ametita de la atata sange pierdut. Cand am ajuns la RM, s-a descoperit ca in mare parte am eliminat sarcina, dar mi s-a recomandat sa facem chiuretaj. Medicul de garda a fost supportive si nu intelegea nici el cum s-a intamplat ca fix cu o zi inainte, la control, sa fie totul in regula.  In hohote am fost dusa intr-o sala de asteptare unde am stat intinsa pe un pat si mi s-a pus o perfuzie. Era o doamna asistenta acolo care m-a tratat ca pe ultimul om, era foarte rautacioasa la inceput, cred ca era sefa pe sectie, ca se pare ca ea facea legea pe acolo. Apoi, dupa ce a platit sotul interventia, s-a comportat cu mine cu manusi si m-a dus sus in corpul operatoriu. Aceasta diferenta in comportament cu pacientii mi-a lasat un gust extrem de amar fata de Regina Maria Baneasa, probabil ca se gandea ca nu avem bani sa platim sau nu inteleg. Ce m-a deranjat de fapt cel mai mult si mi s-a parut strigator la cer, a fost ca in timp ce eram in sala de asteptare si plangeam in ultimul hal, in sala cu mine era o viitoare mamica care urma sa nasca si se auzeau in toata sala bataile inimii copilasului ei; au fost cu atat mai dureroase momentele in care am stat acolo, fix din aceasta lipsa de respect fata de pacienti, asta pana sa 'dai banu' ', desi nu m-am dus acolo ca la primul spital iesit in cale, aveam medicul acolo si un abonament destul de bun la ei. 

Aceasta este povestea sarcinii mele oprite din evolutie, la care nici medicii nu au avut o explicatie sau o cauza pentru care s-a intamplat. Ulterior am aflat ca am trombofilie, iar trombofilia netinuta sub control in timpul unei sarcini nu este safe. 

Ideea este ca a trebuit sa trec prin aceasta experienta oribila ca sa spun ' not again' la RM sau Filantropia. Lipsa de empatie si respect in ambele institutii 'de renume' lasa de dorit.

Va multumesc ca m-ati ascultat <3