Bloguri

Jurnal de sarcina

Modalități de naștere

  •      Mi-am cumpărat o carte destul de interesantă legată de sarcină, naștere, creșterea copilului și, sincer, am aflat muuuuulte lucruri interesante. De la bolile pe care le poți face în sarcină, până la explicarea fiecărei etape din nașterea propriu-zisă. Până când am ajuns în trimestrul 2 de sarcină nu prea mi-am pus multe întrebări. Pornisem la drum doar cu ideea că îmi doresc să nasc natural, și asta pentru că mă sperie mai tare operația. Am descoperit, citind această carte, cam care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni în parte. Și nu sunt deloc plăcute, nici colo, nici dincolo.

          Mama și soacra mea au născut natural. Experiențele lor nu au fost chiar atât de neplăcute, însă, din ce mi-au povestit, nu a fost nici ușor. Tot mai aud sfaturi de genul ”Fă mișcare, plimbă-te, ca să poți naște ușor...”. Uneori corpul nu ține cont de vrei tu, el face ce l-a înzestrat natura, uneori mai săracă la unele femei. Deci, am pornit la drum cu ideea că nasc natural, căci na, este un lucru fiziologic, aproape toate femeile au trecut prin asta. La un moment dat, la controalele de rutină, domnul doctor mi-a spus că am placenta previa, ceea ce modifica puțin planurile mele. M-am speriat pe moment, nu prea voiam să accept ideea asta, eu eram pornită pe a mea. Plus că bebelina avea și ea cordonul înfășurat de gât și m-am gândit că și asta ar putea fi un impediment. 

           Toate cunoscutele, prietenele și verișoarele mele au născut prin cezariană, în ultima perioadă. Trebuie să recunosc că sunt o fire mai pudică, mi se pare jenant întregul proces de naștere naturală.  Mai ales, dacă nimerești și niște moașe/asistente mai dure așa. În cartea pe care o am se recomandă tot mai mult nașterea naturală. Ba chiar nașterea naturală după cezariană!!! Este un proces mai greoi, riscant, dar asta se recomandă, cel puțin în alte țări.  Așadar, dată peste cap de cele aflate, luam în calcul și varianta de cezariană, dacă este recomandarea medicului. Însă toate s-au așezat cum trebuie și placenta mea a urcat mai sus, ceea ce nu mai reprezintă un pericol pentru nașterea naturală. 

           Mi-au apărut câteva filmulețe pe rețelele de socializare, cu femei care nășteau... Vreau să spun că mi s-au părut .... femeile alea sunt niște eroine, în general femeile care nasc, ori natural, ori prin cezariană, sunt demne de tot respectul. După ce că corpul suferă atâtea modificări, te chinui cu dormitul, cu mâncarea, mai apare și procesul acesta epuizant, plus ce mai ai de îndurat după naștere. Deci, mi s-a făcut pielea de găină și am zis ”Eu nu mai nasc. Mi-e frică și să nasc natural, și să fac cezariană. Deci nu mai nasc nicicum.” Emoțiile m-au încărcat acum pe final de sarcină. Simt că nu aș putea să trec prin acest întreg proces, nu mă văd în stare să fiu și eu o eroină cum sunt acele mămici. Singurul impediment de care mi-a menționat medicul ar fi greutatea copilului. Bebelina e cam lunguță și se prea poate să fie și mai grea și atunci e posibil să nu fiu aptă din perspectiva bazinului. Sunt curioasă ce sfaturi și recomandări mai primesc la următoarele controale. Cumva, tot o să nasc. Nu vreau să mă gândesc încă la dureri și tot chinul aferent, la simptomele urâte și grele ce vor însoți nașterea și perioada de după, dar sunt conștientă de ele, știu că vor urma. Sper doar ca minunea noastră să mă poată distrage de la toate acestea și, pentru ea, să mă lupt cu aceste lucruri. 

          Legat de cezariană, o verișoară mi-a povestit experiența ei, neplăcută. Procesul în sine nu e ceva de speriat, dar momentele ce urmează sunt destul de grele. În general, primesc încurajări de genul ”Hai că mai ai puțin și după aia vine greul!” :))) Foarte amuzant, ținând cont că am avut o sarcină care m-a epuizat până acum. După ce nasc, voi fi stoarsă de tot. Eu încă sper să pot naște natural. Dacă nu, fac ce îmi recomandă doctorul și ce e cel mai bine pentru mine și copil.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Colicile

    Colicile... o perioadă care efectiv ne-a smuls de realitate și ne-a răvășit toată viața. Mă așteptam ca bebelușa mea să aibă colici, dar nici pe departe nu-mi imaginam ce mă aștepta. Groaznic a fos...
  • Nașterea fetiței mele

    Am născut la maternitatea din Brăila, în data de 13 iulie, însă abia acum am reușit să îmi fac timp să mai scriu pe blog. În seara de 12, marți aveam contracții din 15 în 15 minute și, la sfatul medi...
  • Gentuța colorată

    Sunt foarte încântată să împărtășesc bucuria pe care mi-a adus-o primirea gentuței bebelusului! Sunt încântată de gestul în sine al oamenilor care se ocupă de aceste acțiuni de sprijin față de proaspe...
  • Viața de părinte

           Din fire, sunt mai meticuloasă. Îmi place să fie ordine, să văd toate lucrurile la locul lor, frumos aranjate și nu îmi place harababura. Mereu îi atrag at...
  • Bagajul este gata!

         Am foarte mari emoții legate de plecarea la maternitate. O dată, pentru că nu am mai trecut prin experiența asta și a doua oară, pentru că cine nu are emoții când e vorba de ...

Din aceeasi categorie...

  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...
  • Lipsa pofta de mancare

    In trimestrul 2 am observat ca nu mai am pofte, nici de limonada, nici de mancare ceva anume, dulciurile nu mai sunt prietenele mele, parca as putea sa traiesc cu aer…rar cand am o foame mai puternica...