Problemele cu care m-am confruntat în sarcină au însemnat grețuri, mai toată perioada sarcinii până în prezent, oboseală excesivă și probleme legate de alimentație. Având o ușoară anemie, mi-a fost foarte greu să mănânc suficient de mult, ținând cont că nu îmi venea nici apa să o beau. Hidratarea era esențială, însă moleșeala nu-mi permitea nici să mănânc prea bine, nici să mă hidratez așa cum trebuie. Apoi, trebuie să recunosc că am fost foarte stresată cu alimentația.... în urma unor investigații pe domnul Google, am rămas șocată de câte alimente ar trebui să evite o gravidă pentru a nu se expune la riscuri.
În trimestrul 2, când deja mâncasem cam tot ce îmi venise la gură, adică mâncasem alimentele pe care le mâncam și înainte, doar că mai dificil, câte puțin și cu risc de a le da afară..., am descoperit că pizza poate conține mozzarella, care nu prea e indicată, mezelurile nu sunt recomandate în sarcină, mai ales cele crude sau afumate doar, ouăle trebuie consumate tari și nu moi( este o plăcere să le mănânc mai moi), mâncam adesea și fast-food( cine nu a mâncat în sarcină?!), consumam suc cu acid, pentru că simțeam că îmi stinge arsurile... și, deodată m-am trezit atât de panicată, încât nu știam ce să mai mănânc și ce nu. Mă simțeam ca o mamă iresponsabilă care nu a fost atentă cu alimentația și care și-a riscat expunerea copilului la tot felul de boli și virusuri.
Între timp, mai discutam cu prietene de-ale mele și observam cât sunt ele de relaxate. ”Eu mănânc de toate!!”, ”Pe timpul sarcinii am mâncat și ce era nerecomandat”... Iar eu ajunsesem într-o situație încât îmi schimbam hainele de 2 sau 3 ori pe zi, pentru că luam contact cu diverse animăluțe din curte și simțeam că mă umplu de microbi. De pisică nu mai vorbesc! Am pisică siameză și am adus-o la țară, în grija mătușii, pentru că, dacă, Doamne ferește!, vine cu microbi la mine în cameră și iau toxoplasmoză de la ea??! Menționez că în primul trimestru pupam pisica și pe bot! Eram, cumva, un adevărat sac de stres care îi mai enerva și pe cei din jur. ”Nu mănânc pește din ăsta că are mercur”...
La un moment dat, mi-a venit un gând că poate copilul meu va fi un copil stresat, că poate nu va mânca nimic din ce-i voi da și va face mofturi, că va fi un plângăcios și așa mai departe. Prin toate aceste exagerări ale mele, să nu cumva să îi transmit și ei panica și felul stresant de a fi: să o îngrijesc cu tot felul de produse neiritante, să nu îi dau aia, să nu îi dau ailaltă, să o feresc de toți microbii, să o spăl sau curăț foarte des pe mâini, să nu las pe cei din jur să o pupe... m-a speriat gândul ăsta de boală compulsivă...Și m-am hotărât! De azi înainte, ce va vrea Dumnezeu. Nici mama nu se panica și fofila atât când era însărcinată cu mine. Și am început să mănânc din orice( evident, nu exagerat): o felie de pizza când a fost cazul, câteva fonfleuri când m-am nimerit la un eveniment, pește, să nu îmi rămână gândul la el și să fie mai rău, iar legat de copil, în prima perioadă m-am gândit că îi voi spăla hăinuțele cu detergent fără miros, i-am pregătit un gel de duș mai bun, însă, când va mai crește, îl voi lăsa să o dea prin tăvăleală, cum se spune. Până și medicul de familie mi-a recomandat să îl las să facă anticorpi luând contact cu microbii. Avem animale la țară, o să îl las să se joace cu câinii, cu pisicile, însă, după ce va mai crește puțin. M-am gândit la pisică, voiam să o las să intre în camera copilului, dar ținând cont că lasă destul de mult păr în urma ei, o mai rețin puțin de la acces. Plus că mi-e teamă cum va reacționa pentru că este o rasă destul de rea și nu știe să se joace frumos.
Mai este puțin din sarcină, dar îmi pare rău că o bună perioadă din ea mi-am pierdut-o făcându-mi atâtea griji și punându-mi atâtea bariere. Cred, totuși, că Dumnezeu are grijă de noi și de bebelușii noștri. Mă gândesc mereu la mamele noastre, cum ne-au purtat în pântece, cum ne-au crescut la țară, fără geluri de duș sofisticate, fără pamperși, fără detergenți fără mirosuri și toate lucrurile fine pe care le pregătim noi pentru copiii noștri. Dumnezeu are grijă de copiii Lui!
Comentarii