Incarcat in Saptamana 31 - # ##bebe #aventura #sarcina #binecuvantare #copil #mamica #tatic #cumparaturi
911 vizualizariSaptamana 31 de sarcina
Burtica a crescut, e din ce in ce mai miscatoare si mai vioaie, iar simptomele din trimestrul al 3-lea de sarcina incep sa se faca simtite din ce in ce mai bine. Kilogramele acumulate pana acum se vad si se simt, deoarece merg mult mai greu si obosesc foarte repede, mi-am reinnoit complet garderoba, de la lenjerie intima pana la incaltaminte. Si picioarele sunt mai umflate si se bucura enorm ca este vara si ca nu trebuie sa le indes in incaltaminte incomoda. Cateva schimbari s-au produs si in programul de somn, acum trezindu-ma ”la cerere”, cand bebelina impinge cu piciorusele in burtica. Iar atunci cand ma trezesc, indiferent de ora, imi este foarte foame si trebuie sa ma ridic sa mananc. In unele dati am aciditate la stomac si adorm greu, pana imi linistesc simptomele cu o cana cu lapte rece.
Un alt element care contribuie la noptile albe sunt drumurile frecvente la baie, care s-au indesit de cand medicul care imi monitorizeaza sarcina mi-a spus ca nu este chiar mult lichid amniotic in burtica si ca ar trebui sa beau minim 3 litri de apa pe zi, plus ceaiuri, supe etc. Iar de atunci sunt prietena cu toaleta ori pe unde as merge. Insa ma gandesc mereu ca este spre binele bebelusului, intrucat daca nu are suficient lichid ar trebui scos mai repede din burtica.
Ma gandisem sa incerc sa nasc natural, insa aceasta veste plus faptul ca bebelina inca nu s-a intors cu capul in jos pana acum m-au facut sa ma gandesc si sa ma acomodez si cu ideea unei nasteri prin cezariana.
Avand atat de multe lucruri la care sa ma gandesc, mi se pare ca timpul trece extrem de repede si ca se apropie cu pasi repezi momentul mult asteptat – sosirea bebelinei pe lume – si ca trebuie sa ne pregatim cu tot ceea ce este necesar pentru aceasta. Inca nu am facut cumparaturile majore, cum ar fi caruciorul, cadita, patutul, ci am cumparat doat cateva hainute. Insa, incepand de acum vom avea sesiuni adevarate de shopping in care va trebui sa taiem de pe lista din ce in ce mai multe lucruri, inclusiv cele necesare pentru bagajul de maternitate.
Se anunta o perioada frumoasa, chiar daca grea din unele puncte de vedere in ceea ce priveste miscarea, dar nimic nu poate oglindi bucuria de a sti ca in curand vom avea o iubita mica in casa care ne va bucura in fiecare zi.
Comentarii