Bloguri

Jurnal de sarcina

Trimestrul 3

  • Emoțiile încep să apară încet încet!Abia acum realizez că în scurt timp am să țin în brațe ce am purtat langa inima mea zi de zi , atâta timp..🥹! Emoții și teama de necunoscut,dar și recunoștință pentru tot ce trăiesc și pentru că sunt binecuvântată sa fiu mamă în curând 🙏!Fizic începe greul,dar nu imposibilul, încă nu stau locului deoarece am reușit să ne mutăm în căsuța noastră și încă sunt lucruri de aranjat și pus la punct,și bineînțeles că ne dăm silința să fie totul gata pe când vine steluța noastră 🩵! Nu i-am amenajat camera, defapt camera noastră, deoarece vrem sa fim toți 3 împreună, să ne bucurăm cu toții unii de alții,am lăsat-o pentru mijlocul lunii noiembrie,ca mai apoi doar să stăm și să așteptăm să sune "gongul"😅!Cu câteva zile în urmă am fost la control,totul este in regulă,avem 1900 Gr,nici cum nu s-a lăsat fotografiat,dar sperăm că data viitoare să îi vedem falcuțele și gurița 🩵Burtica este mare,creste săptămânal,am ajuns să mă încalț destul de greu,de obicei o face soțul,parcă nici încălțămintea nu-mi mai vine,dar sunt pe ultima sută de metri și încerc să văd partea bună, să nu mă plâng zilnic de ce puteam face și nu mai pot🙈!Peste noapte dorm puțin,in schimb dimineața dorm 2-3 ore pe rupte,atunci reușesc să mă odihnesc!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Te așteptăm,puiule!

    Numărătoarea inversă a început 🙏!Suntem nerăbdători, așteptăm să ne strângem puișorul la piept!Pentru început starea mea este una bună,dorm și nu dorm,in fiecare zi burtica crește și se lasă,se pregăt...
  • Ultimele analize

    Pe ultima sută de metri emoțiile sunt tot mai mari, curiozitatea e tot mai prezenta!Cum v-a decurge nașterea?Cum arată bebelușul meu scump și iubit?Voi face față tuturor provocărilor?Dar mai presus de...
  • Ultima sută de metri

    Azi am fost să îl vedem pe bebe, îngerașul nu vrea să se lase fotografiat nici cum, oricât s-a chinuit medicul că îl surprindă,nici vorbă, seamănă cu tatăl său 😅🩵!Totul este in regulă ,are 2700 Gr,35 ...
  • Poze maternitate

    Am așteptat cu nerăbdare ca burtica să crească și pentru momentul in care ne vom crea amintiri cu puiuțul nostru inca din burtică! Așa că am programat o ședință foto cu soțul pentru a rămâne și pe hâr...
  • Trimestrul 3

    Emoțiile încep să apară încet încet!Abia acum realizez că în scurt timp am să țin în brațe ce am purtat langa inima mea zi de zi , atâta timp..🥹! Emoții și teama de necunoscut,dar și recunoștință pent...

Din aceeasi categorie...

  • Se aproprie timpul

    Saptamana 31❤️🫣 Trece timpul, și din ce în n ce mai greu imi este ,cu burtica care crește pe zi ce trece 🫣. Bebe e f activ , bag de seamă ca nu n prea mai are loc în burtica 🫣de cateva zile am ceva d...
  • Graba mare

    Pare ca esti nerabdatoare sa ne vedem, dar cel mai bine ar fi sa mai ai putina rabdare, daca se poate. Contractii mari, tratament cat sa mai reziste bebe in burtica.
  • Analiza diabet gestational

    La ultimul ecograf mi s-a dat de facut cateva analize.initial am zis ca este ceva simplu dar cand am aflat dimineața ce presupune analiza de diabet gestational (TTGO) m-a luat groaza dar daca trebuie ...
  • A treia morfologie

    Am asteptat cu nerabdare sa imi vad din nou fetitia la morfologie si sa ma asigur ca totul este in regula. Stiam inca de la prima morfologie de artera ombilicala unica si de faptul ca odata cu aceasta...
  • 31 saptamani

    Iata ca am ajuns la 31 saptamanai. Un milestone important, pe care il asteptam nerabdatoare. Avem emotii ca va veni mai devreme, desi speram sa nu fie cazul. Am avut colul mic, si mi s-a facut cercla...
  • Concediu cu burtica

    Am plecat intr-un mini concediu, la mare, nu stim exact cat ne mai permite bebe sa calatorim.. Ma simt din ce in ce mai mare si "rotunjioara". Analizele au iesit bine, doamna doctor a spus ca in sarci...
  • Greutatea sarcinii

    Astazi am facut 31 saptamani. Desi pana azi am avit cea mai usoara sarcina posibila, observ ca incep sa ma simt ca o femeie insarcinata. Incep sa simt greutatea burtii, am dureri de burta, usoare, ins...
  • Risc de nastere prematura

    La controlul de 31 de saptamani am aflat ca s-a scurtat colul si mai mult, de la 3 cm la 2.3 cm, ceea ce inseamna risc de nastere prematura. Partea buna este ca e inchis si nu se vad semne de deschide...
  • Trimestrul 3, feritina scazuta

    Ma pregătesc de ziua celui mic, face 4 ani. Azi am avut consultație cu dr hematologic, feritina a scăzut considerabil trebuie sa completez cu fier. 1 altrifer la 2 zile apoi verificam analizele. Hemog...
  • Despre somnul in sarcina

    Am citit de la inceputul sarcinii numai povesti de speriat despre somn. Cum ca va urma o perioada in care nu voi putea dormi, ca o sa imi fie greu sa mai dorm cum dormeam inainte, ca o sa am nopti alb...