-
Pentru că ne-am dorit prea mult, pentru că am văzut mulți prieteni care au pierdut sarcini, pentru că noi, oamenii, nu știm când să ne oprim din întrebat și sfătuit, pentru că ne invadăm spațiul unii celorlalți, eu și soțul meu am decis să spunem aproape de 4 luni că vom avea un băiețel. Toți apropiații noștri s-au bucurat, familiile de asemenea, iar noi eram în culmea fericirii.
Eu, mai plinuță de fel, nu a trebuit să ascund ceva sau să îi mint pe oamenii de lângă mine. Însă, primul trimestru a fost groaznic, greață, stări peste stări, acum zâmbeam, 5 minute mai târziu îmi venea să plâng, făceam o veșnicie până la serviciu pentru că mă deranjau toată mirosurile, astfel că mergeam o stație cu autobuzul, apoi coboram și îl așteptam pe următorul. Iar când ajungeam acasă, mă puneam in pat și dormeam jumătate de oră, eram epuizată. Dar, cum a trecut primul trimestru, am început să capăt mai multă energie, am început să facem plimbarea de seara împreună, să ne bucurăm de fiecare moment. Citeam mereu ce face bebe sau ce fruct este în funcție de săptămâna în care eram, asta ca să mai înviorez atmosfera în casă.
Comentarii