Despre responsabilitate și asumare

România, țara oamenilor neasumați din punct de vedere medical. Cam așa aș descri-o. Ce-i drept, se promovează extrem de agresiv implicarea medicului în orice. M-am tăiat la deget? Vaai, risc de infecție, de tetanos, de orice, fuga la medic! Mă doare capul? Vai, dar ăsta este un simptom al cine știe cărei boli grave, fuga la medic și fă o duzină de analize și consultații de specialitate. Cu alte cuvinte, nu ne asumăm nimic, nu avem voie să gestionăm noi nimic, că doar noi ăștia care nu au absolvit facultatea de medicină nu putem avea absolut nici o cunoștință medical și doar medicii sunt dumnezeii care ne pot salva din orice.

În sarcină, situația asta este la fel de aplicabilă. Avem test pozitiv de sarcină? Fuga la ginecolog în secunda 2, ca să ne spună că… există un făt viu într-un sac, că altceva nu poți vedea atunci. Fuga și fă zecile de analize recomandate de ginecoloc fără să le treci prin filtrul și logica personală. Dublu test? Vai, dar cum să nu faci analiza asta pur statistică și aproape irelevantă? Vai, dar cum de nu vrei ecografie în fiecare lună în primele 7-8 luni, iar apoi la două, sau chiar o săptămână? Apropo de asta, doar în România sunt ginecologii așa de țicniți încât să recomande ecografii atât de dese pentru orice sarcină (din care majoritatea nu au nici un risc). În restul lumii civilizate, se fac 3-4 ecografii per sarcină – din nou, în cazul sacinilor lipsite de risc.

Problema pe care o văd este faptul că acești medici pun în aceiași oală cu minoritatea sarcinilor cu probleme și pe acea majoritate lipsite de probleme sau riscuri. Parțial, cred că e o spălare pe creier în direcția asta începută chiar din facultate (unde se învață doar medicina alopată, standardinzată, mecanizată), dar mai cred că ni se datorează și nouă. Nouă femeilor iresponsabile pentru viața noastră, femeilor care nu-și asumă nimic și pun totul în cârca medicilor. Iar asta rezultă în experiențe precum “am făcut tot ce mi-a spus doctorița cuvânt cu cuvânt și tot s-a întâmplat… *inserați o tragedie, o experiență traumatizantă, o eroare de diagnostic, o experiență de malpraxis“; “Am urmat cuvântul doctorului cu sfințenie, și tot m-a tratat *inserați o experiență degradantă sau umilitoare“. Și așa mai departe. Să mai menționez că toate astea se întâmplă cu medici pe care noi îi plătim? Fie la privat, cu muulți bani, fie în sistemul de stat, unde îi plătim cu la fel de muulți bani prin contribuțiile noastre lunare. Nu cred că mai există un domeniu unde tu plătești ca să fii desconsiderat, neascultat, ironizat, tratat eronat.

Cred că până când nu ne vom lua responsabilitatea pentru propria persoană înapoi în mâinile noastre, până când nu ne vom purta demn față de noi înșine și nu vom cere (nu numai oferi) respect din partea medicilor, nu vom ieși din astfel de situații care sunt extrem de dese acum. Aaa, și până când nu vom încerca să avem cunoștințe medicale de bază la rândul nostru, pentru a ne putea descurca cu probleme medicale minore. Fiindcă pot înțelege și enervarea unui medic la care vin oameni cu probleme irelevante care s-ar fi putut rezolva lejer la domiciliu, fără a încărca o secție UPU inutil, de exemplu. Iar în cazul femeilor însărcinate, până când nu vor cere tare și clar un tratament medical adaptat propriei situații, fără panică inutilă, o atitudine respectuoasă, politicoasă și empatică atât în timpul sarcinii, cât și în timpul nașterii.