Bloguri

Jurnal de sarcina

Jurnal de sarcină

  • Bună seara tuturor. Având în vedere că abia am aflat de acest grup, vreau să vă povestesc ziua în care am aflat că sunt însărcinată. În prezent, sunt gravidă în 5 luni și 3 săptămâni. Era o zi de aprilie. Îmi întârziase menstruația vreo 3 săptămâni și mă tot gândeam dacă să fac test sau nu. Am avut câteva probleme de sănătate și întârziate menstruației chiar și cu lunile, era ceva normal. Mergeam prin oraș și peste drum era o farmacie. Mă gândeam dacă să merg sau nu, dar în timp ce mergeam deja traversam strada spre farmacie. Era și promoție. 3 teste la preț de 2. M-am dus repede acasă să fac testele și ce să vezi. Toate pozitive. Nu știam cum să mă duc mai repede să fac analize de sânge pentru comfirmare și să ajung la medic. Menționez că era într-o zi de sâmbătă, chiar de ziua mamei mele🤣🤣

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Astăzi am primit coletul. Mulțumesc #desprecopii pentru geantă. Abia aștept să se nască bebe pentru a putea testa produsele🥰🥰
  • Jurnal de sarcină

    După 20 de săptămâni, am început ocazional să simt mici înțepături prin diferite zone ale burții. Nu știu sigur dacă era bebe, medicul ginecolog mi-a spus că e foarte posibil ca acele înțepături să fi...
  • Jurnal de sarcină

    După ce am făcut testele de sarcină și au ieșit pozitive, cu toate că încă nu-mi venea să cred că sunt însărcinată, primele lucruri pe care le-am luat, au fost 2 albume. Unul de la pepco foarte drăguț...
  • Jurnal de sarcină

    În ultimul blog, am ajuns la zi cu evoluția sarcinii mele🥰🥰 Acum, vreau să vă povestesc cum am reușit să rămân însărcinată. Încă de la primele menstruații am avut probleme. Niciodată nu-mi venea la ti...
  • Jurnal de sarcină

    După ce am făcut controlul de rutină pentru a verifica că bebe e bine după covid, am fost și la morfologia trimestrul 2 Din fericire și la acest control s-a dovedit că bebe se dezvoltă bine atât inte...

Din aceeasi categorie...

  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...
  • Test de sarcina pozitiv

    Primul nostru test de sarcina pozitiv a apărut pe 17.01.2024. Ne-am căsătorit pe 10.06.2023 și după minunata luna de miere, în care am vizitat jumătate din tara și am fost pentru prima data împreună l...
  • Test de sarcina pozitiv

    Vă salut viitoare mămici ! Mă îndrept cu pași repezi spre săptămâna 14. Din cauza unei experiențe nefericite, am ales ca până nu trec de primul trimestru să păstrăm emoțiile doar in ...