Le Monde d’Elisa

De când a descoperit Elisa Facebookul am dus un adevarat razboi psihologic pe diverse fronturi... Mai întâi cu lumea din jur, care ma tot presa sa o las sa î?i faca un cont, de?i mai are mult pâna împline?te 13 ani (vârsta „legala” pentru a putea avea un cont pe FB), apoi cu ea, dupa ce a descoperit ca to?i colegii din noua clasa au un cont de FB numai ea nu avea, apoi cu mine însami pentru a gasi motive care sa ma faca sa cedez, macar aparent. În cele din urma, am cedat... ?i rau am facut... pentru ca Facebookul înseamna pentru un copil pierdere de timp, iar pentru un parinte o grija în plus, la care se adauga postura ingrata de a-?i spiona din umba copilul, pentru a nu i se întâmpla ceva rau. Culmea este, ca dupa ce am cedat atât de greu, atunci când au aparut, inveitabil, discu?ii negative legate de subiectul în sine, tot mie mi s-a repro?at ca i-am facut cont...

Lucrurile s-au complicat pâna la un punct, am început sa pun restric?ii din ce în ce mai severe, însa salvarea a venit de unde ma a?teptam mai pu?in... de la Elisa însa?i care, într-o zi mi-a aratat ce pasiune ?i-a descoperit... colajele foto. ?i mi-a spus ca ar vrea sa faca pe FB (unde altundeva...) o pagina pe care sa-?i posteze crea?iile ?i pe care oamenii sa intre ?i ... sa viseze. M-a uimit... de?i, analizând în profunzime lucrurile, nu ar trebui neaparat sa ma uimeasca, pentru ca are un fond de sensibilitate exacerbata care iese din când în când la iveala de sub masca adolescentului încapa?ânat. A?a s-a nascut Le Monde d’Elisa, o pagina “dedicata celor care cred în vise”, ini?ial o dorin?a de copil visitor, acum… o preocupare constanta a Elisei, datprita careia a început sa se contureze o noua pasiune – fotografia ?i arta colajului (da, exista a?a ceva…). Iar pentru mine, ca parinte, o modalitate de a reorienta aten?ia propriului copil spre altceva de la pierderea de timp ?i de la pericolele Facebookului, cel pu?in într-o oarecare masura.  Atunci când intra pe Facebook, Elisa petrece mai mult timp pe pagina pe care a creat-o ?i pe care î?i posteaza colajele ?i gândurile frumoase, decât pe contul personal ?i asta e un progres, dintr-un anumit punct de vedere.

De Craciun, Elisa a avut o idee atât de frumoasa… a facut un calendar, într-un program special pentru a?a ceva, cu colaje în care a inserat poze cu ea ?i cu Tudor ?i în care, mai presus de orice, a pus multa dragoste… L-a facut cu gândul la bunicii ei, pe care nu îi vazuse de ceva timp ?i la to?i cei dragi… A fost, cred, cel mai frumos cadou de Craciun… ?i pentru asta, Mo?ul a rasplatit-o cum se cuvine… i-a adus un aparat foto, primul ei aparat foto… pe care ?i l-a dorit pentru a putea face propriile fotografii, pe care sa le prelucreze apoi în colaje…

Pentru mine, ca parinte, pasiunea pe care ?i-a descoperit-o Elisa prin mijlocirea Facebookului are valen?e multiple. Realizez brusc ca I se deschid o sumedenie de alternative de petrecere a timpului liber ?i ca pot sa direc?ionez aceasta pasiune ?i spre alte lucruri frumoase. Totul trebuie sa vina însa de la sine sau, mai exact, de la Elisa…