Incarcat in Personal - # #adolescenta #parinti si copii #feicire
1.922 vizualizariRealizez pe zi ce trece ca fericirea, notiune atât de relativa, pe care am experimentat-o în cele mai bizare moduri uneori, capata din ce în ce mai mult un alt continut pentru mine. Nu stiu daca e din cauza vârstei sau pentru ca sunt parinte... Examenul lui Eli si emotiile pe care le-am trait alaturi de ea pâna la aflarea rezultatelor mi-au prilejuit zilele trecute sentimente noi, pe care nu le-am mai experimentat în forma aceasta pâna acum. Da, am mai fost fericita datorita copiilor sau datorita altor oameni dragi, m-am bucurat pentru reusitele lor, însa acum a fost poate, pentru prima data când am simtit cu adevarat ca fericirea mea înseamna fericirea lor. Lacrimile de bucurile siroind pe sub buclele castanii, tremurul vocii, topaiala prin casa, bucuria ca a scapat de învatat, totul, absolut totul a capatat în mine forma unei fericiri pâna acum parca necunoscute.
Am realizat brusc un lucru pe care, de fapt, în subconstient îl stiam de multa vreme... ca fericirea este direct proportionala cu a lor, cu a minunilor mele dragi, fara de care viata mea nu ar fi fost ce este astazi. Si, asa cum am mai scris, încep sa o înteleg din ce în ce mai bine pe mama, în ciuda tututor diverentelor pe care noi doua le-am avut de-a lungul timpului. Se pare ca da, exista diferente între generatii, însa ele se estompeaza odata cu înaintarea în vârsta si în experienta de viata. Si poate ca fericirea însasi este de mai multe feluri si o simtim în fiecare etapa a vietii altfel. Pentru mine azi fericirea are zâmbetul lor... al minunilor mele cu ochi mari si zâmbet de poveste.
Comentarii