Bloguri

Jurnal de sarcina

Anemia- sau cum sa-ti pui familia în cap

  • Făcând morfologia de trimestru al 3 lea, doctorul meu mi-a recomandat o serie de analize. Zis și făcut, am fost ieri pentru recoltare de sange iar astăzi rezultatele au venit, din păcate la 7 dintre teste valorile nu sunt normale, ceea ce înseamnă că sunt anemica. De dimineață de când am luat rezultatele și pana acum parca mi-a pierit pofta de viata, ma gândesc ca bebelușul meu sa nu aibă de suferit. E drept, medicul mi-a recomandat un tratament, despre care sunt conștientă ca ma ajuta, însă îmi e frica pentru bebe, ma simt vinovata. Toată sarcina am vomitat, uneori o data la câteva zile, alteori de câteva ori pe zi, am încercat sa mănânc cat de sănătos am putut și cât mai diversificat, însă mereu când ziceam ca mănânc mai bine, aveam imediat o tura de cearta cu toaleta. Și dacă ar fi sa ma iau după intuiție, stiu ca de acum toată familia îmi va sta pe cap sa mănânc cât mai bine, "romaneste" și da, apreciez ca își fac griji și se gândesc la mine... dar prefer sa evit alimentele care știu ca ma fac sa vomit. Speranța ce o mai am e ca aceste pastiluțe sa ma pună repede pe picioare, pentru ca deși nu vreau sa arat familiei, eu chiar ma simt slăbită și fără energie de o vreme, însă asta ar fi un motiv de îngrijorare în plus pentru ei și prefer sa nu îl expun.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Insomnii; Jurnal de sarcina #12

    Insomniile si-au făcut apariția și la mine. Burtica creste din ce în ce mai mult, pozițiile de somn devin din ce în ce mai incomode. Efectiv, am unele nopți albe, nu pot să dorm pe nicio parte, efecti...
  • Amr au mai rămas 5 săptămâni

    Sunt in săptămâna 35 de sarcina si au început sa ma cuprindă emoțiile legate de naștere dar mai ales despre momentul in care mi se va declanșa travaliul. Sincer va spun ca ma sperie faptul ca poate nu...
  • Travaliu fals

    Buna ziua grup frumos. Ieri am facut cam mult efort, reamenajand bucătăria. Pe moment nu am simțit oboseala, însă, azi noapte, am avut dureri de spate și de burta, groaznice. O unitate daca se mai int...
  • Saptamana 35

    In saptamana 35 am ales numele, mai e putin si o sa facem cunostinta cu bebelina Deniz, suntem foarte fericiti. O simt ca ia din ce in ce mai mult in greutate si ma loveste cu toata forta ei. Are 250...
  • 35 de săptămâni

    35 de săptămâni. Așteptăm să vedem câte kg are Măriuca noastră si ce "combină" acolo in burtică pentru că eu o simt foarte tare si uneori chiar e foarte dureros... Nustiu cum sunteți voi dar mie una i...
  • 35 saptamani

    Astazi am ajuns la 35 de saptamani !!!! Parca a trecut asa de repede....burtica e din ce in ce mai mare, abia se misca mami..exact ca o ratusca..tu bebe mic paca nu mai ai loc in burtica...inca putin ...
  • Săptămâna 35

    Desi burtica nu e prea mare, parca o port tot mai greu. Abia astept nasterea, abia astept sa ma intalnesc cu fetita mea. Stiu ca mai am de rabdat, ca ea sa mai creasca si sa se nasca sanatoasa, de dra...
  • Sunt nerăbdătoare !! ❤️

    Deși mai este foarte puțin , parca timpul trece tot mai greu .
  • Apetitul creste!

    In fiecare dimineata cand ma trezesc mi se pare ca sunt tot mai mare si ma gandesc ca pana voi ajunge la termen nu o sa mai am loc pe usa. Bebelina trebuie sa creasca sa ajunga la o greutate cat mai ...
  • Uff ce dureri ! ☺️

    35 saptamani Nu reusesc sa ma mai odhinesc deloc, ma simt obosita non stop, durerile de spate si-au spus cuvantul de mult. Burtica creste, ne apropiem cu pasi repezi de termen si incep asa zisele con...