Bloguri

Jurnal de sarcina

Vederea celor două liniuțe și prima intalnire cu bebe

  • Deși inca nu am născut, îmi amintesc momentul aflării vestii și simt ca a trecut o veșnicie, uneori chiar ma întreb cum am avut răbdare... răbdare ca timp de 4-5 luni sa știu ca minunea mea mica este acolo, însă să nu o simt ca acum, sa nu ma pot juca cu ea din burtica, și sa vorbesc fără ca ea sa ma lovească drept răspuns. Îmi amintesc ca, deși eu și soțul meu ne doream un bebe și încercasem înainte, însă fără rezultate, parca îmi pierdusem speranța că vom avea prea curând un copil, ma gândeam ca poate am o problema, ca poate nu pot avea un copil din cauza ca as fi avut probleme de sănătate de care nu știam, însă minunea mea a apărut în cel mai neașteptat moment însă cel mai potrivit. Deși aveam grețuri matinale, și simțeam ca ceva e înneregula, îmi era frica sa și sper ca as fi însărcinată, iar gândul de a face un test ma speria și mai tare, nu voiam sa fiu din nou dezamăgită la vederea testului negativ. După multe insistente ale soțului m-am hotărât sa fac un test, care după numai 5-10 secunde se făcuse pozitiv. Mi-a fost frica sa ma bucur... frica sa nu fie un test fals pozitiv... am mai făcut încă 3, sa fiu sigura, toate au ieșit pozitiv la câteva secunde. La aflarea vestii și eu și soțul meu am izbucnit in lacrimi de fericire parca era un vis devenit realitate, după multe luni în care urmăream cu atenție ovulația, multe luni în care menstruația îmi întârzia, ma bucuram ca poate asta e primul semn, însă imediat vedeam testul negativ, multe luni în care deja farmacistele știau ca întru acolo pentru cumpărarea unui test. Parca totul era un vis, un vis care devenea realitate. Aflasem asta într-o seara, la o ora destul de târzie, am dormit ca pe ace de nerăbdare ca dimineața sa îmi sun medicul pentru prima programare. Sosise și ziua cea mare, în care îmi voi vedea bebelușul pentru prima data, din păcate, din cauza restricțiilor, tatăl lui nu a putut întra la ecograf, însă medicul-super de treaba s-a oferit sa îmi dea multe ecografii pe care tați sa le studieze cu atenție. Era atât de mica, abia îmi dădeam seama ce vad, iar eu având un corp atletic, nu aveam niciun semn evident de sarcina pana pe la 6-7 săptămâni când burtica mea parca începuse sa se mărească, neobservabil pentru restul, enorm pentru mine. Începuse sa îmi fie frica sa port haine prea mulate, nu voiam sa o deranjez , voiam sa stea confortabil la mami în burtica. Am ales sa va împărtășesc experiență mea, pentru ca alte femei, care poate sunt dezamăgite la gândul ca și luna asta testul este negativ, sa nu își piardă speranța, bebe știe cel mai bine când trebuie sa vina.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Tati afla despre bebe

    Salutare, tati cand a aflat a fost extrem de fericit fericit nu ii venea sa creadă ca e adevărat. Ne chinuiam de ceva timp și parca își pierduse speranța. Dar minunea s.a întâmplat
  • Hei,o sa fim 3 !

    În capul meu ,credeam ca I voi da vestea frumos,prin baloane în toată casa unde anuntam ca în curând n o sa mai fim doar noi, dar cum eu nu pot ascunde nimic de soțul meu ,stand cu el în telefon,eu er...
  • Tati afla de bebe

    Vin acasa de la medic si bucuroasa pana la cer incep sa.i pregatesc surpriza. Plec sa cumpar botosei albi, un body alb si un ursulet. Le asez pe toate pe pat intr.o forma strategica, las un biletel ...
  • Tati afla despre bebe

    Sâmbătă, 4 septembrie. M-am trezit de dimineața mai emoționată ca oricând. Visasem de 2 ani la ziua în tati va afla despre bebe. Cumpărasem chiar câteva lucrușoare pentru poves...
  • Tati afla despre bebe

    Povestea sarcinii mele este un pic diferita fata de cele normale, și totuși des întâlnită. Totul a început când am ajuns de urgenta la spital, cu o colica renala (vreau sa va spun ca ma durea de nu p...
  • Prima data TU

    Am aflat de tine pe 7 iulie, doar eu, singura, seara. Prima data i-am spus pisicii ca va fi o sora mai mare si ca vom avea un bebe. Sora ta mai mare, pisica, e cu 15 ani mai mare, te rog sa nu o chinu...
  • Tati afla despre bebe

    In data de 28 mai înainte cu 2 zile de ziua mea de naștere am aflat eu de sarcină. Atunci am hotărât că momentul in care Tati află sa fie unul special. I- am cumpărat un cadou personalizat cu bebeluș ...
  • Supriza cea mare

    Cand am aflat ca sunt insarcinata in prima zi am avut un moment de panica, a fost o surpriza. Sunt la al 2 copil mai am o fetita de 4 ani si 9 luni, desi mi-am dorit mereu inca un copil si am pastrat...
  • Surpriza

    Da da. Am ajuns în ziua în care trebuia să i zic soțului ca vom avea un bebeluș curînd. Era ziua de 31 octombrie - Halloween, nu ca am fi sărbătorit această sărbătoare, însă era un motiv de a eși în ...
  • Tati a aflat de bebe

    Bună, tot eu sunt și sper sa nu va plictisesc. Acesta a fost cred unul dintre cele mai emoționante momente bineînțeles după ce am văzut testul pozitiv, sincer nu va pot spune cât de nerăbdătoare am fo...