-
Desi inca nu am nascut, imi amintesc momentul aflarii vestii si simt ca a trecut o vesnicie, uneori chiar ma intreb cum am avut rabdare... rabdare ca timp de 4-5 luni sa stiu ca minunea mea mica este acolo, insa sa nu o simt ca acum, sa nu ma pot juca cu ea din burtica, si sa vorbesc fara ca ea sa ma loveasca drept raspuns. Imi amintesc ca, desi eu si sotul meu ne doream un bebe si incercasem inainte, insa fara rezultate, parca imi pierdusem speranta ca vom avea prea curand un copil, ma gandeam ca poate am o problema, ca poate nu pot avea un copil din cauza ca as fi avut probleme de sanatate de care nu stiam, insa minunea mea a aparut in cel mai neasteptat moment insa cel mai potrivit. Desi aveam greturi matinale, si simteam ca ceva e inneregula, imi era frica sa si sper ca as fi insarcinata, iar gandul de a face un test ma speria si mai tare, nu voiam sa fiu din nou dezamagita la vederea testului negativ. Dupa multe insistente ale sotului m-am hotarat sa fac un test, care dupa numai 5-10 secunde se facuse pozitiv. Mi-a fost frica sa ma bucur... frica sa nu fie un test fals pozitiv... am mai facut inca 3, sa fiu sigura, toate au iesit pozitiv la cateva secunde. La aflarea vestii si eu si sotul meu am izbucnit in lacrimi de fericire parca era un vis devenit realitate, dupa multe luni in care urmaream cu atentie ovulatia, multe luni in care menstruatia imi intarzia, ma bucuram ca poate asta e primul semn, insa imediat vedeam testul negativ, multe luni in care deja farmacistele stiau ca intru acolo pentru cumpararea unui test. Parca totul era un vis, un vis care devenea realitate. Aflasem asta intr-o seara, la o ora destul de tarzie, am dormit ca pe ace de nerabdare ca dimineata sa imi sun medicul pentru prima programare.
Sosise si ziua cea mare, in care imi voi vedea bebelusul pentru prima data, din pacate, din cauza restrictiilor, tatal lui nu a putut intra la ecograf, insa medicul-super de treaba s-a oferit sa imi dea multe ecografii pe care tati sa le studieze cu atentie. Era atat de mica, abia imi dadeam seama ce vad, iar eu avand un corp atletic, nu aveam niciun semn evident de sarcina pana pe la 6-7 saptamani cand burtica mea parca incepuse sa se mareasca, neobservabil pentru restul, enorm pentru mine. Incepuse sa imi fie frica sa port haine prea mulate, nu voiam sa o deranjez , voiam sa stea confortabil la mami in burtica.
Am ales sa va impartasesc experienta mea, pentru ca alte femei, care poate sunt dezamagite la gandul ca si luna asta testul este negativ, sa nu isi piarda speranta, bebe stie cel mai bine cand trebuie sa vina.
Comentarii