Bloguri

Jurnal de sarcina

Vederea celor două liniuțe și prima intalnire cu bebe

  • Deși inca nu am născut, îmi amintesc momentul aflării vestii și simt ca a trecut o veșnicie, uneori chiar ma întreb cum am avut răbdare... răbdare ca timp de 4-5 luni sa știu ca minunea mea mica este acolo, însă să nu o simt ca acum, sa nu ma pot juca cu ea din burtica, și sa vorbesc fără ca ea sa ma lovească drept răspuns. Îmi amintesc ca, deși eu și soțul meu ne doream un bebe și încercasem înainte, însă fără rezultate, parca îmi pierdusem speranța că vom avea prea curând un copil, ma gândeam ca poate am o problema, ca poate nu pot avea un copil din cauza ca as fi avut probleme de sănătate de care nu știam, însă minunea mea a apărut în cel mai neașteptat moment însă cel mai potrivit. Deși aveam grețuri matinale, și simțeam ca ceva e înneregula, îmi era frica sa și sper ca as fi însărcinată, iar gândul de a face un test ma speria și mai tare, nu voiam sa fiu din nou dezamăgită la vederea testului negativ. După multe insistente ale soțului m-am hotărât sa fac un test, care după numai 5-10 secunde se făcuse pozitiv. Mi-a fost frica sa ma bucur... frica sa nu fie un test fals pozitiv... am mai făcut încă 3, sa fiu sigura, toate au ieșit pozitiv la câteva secunde. La aflarea vestii și eu și soțul meu am izbucnit in lacrimi de fericire parca era un vis devenit realitate, după multe luni în care urmăream cu atenție ovulația, multe luni în care menstruația îmi întârzia, ma bucuram ca poate asta e primul semn, însă imediat vedeam testul negativ, multe luni în care deja farmacistele știau ca întru acolo pentru cumpărarea unui test. Parca totul era un vis, un vis care devenea realitate. Aflasem asta într-o seara, la o ora destul de târzie, am dormit ca pe ace de nerăbdare ca dimineața sa îmi sun medicul pentru prima programare. Sosise și ziua cea mare, în care îmi voi vedea bebelușul pentru prima data, din păcate, din cauza restricțiilor, tatăl lui nu a putut întra la ecograf, însă medicul-super de treaba s-a oferit sa îmi dea multe ecografii pe care tați sa le studieze cu atenție. Era atât de mica, abia îmi dădeam seama ce vad, iar eu având un corp atletic, nu aveam niciun semn evident de sarcina pana pe la 6-7 săptămâni când burtica mea parca începuse sa se mărească, neobservabil pentru restul, enorm pentru mine. Începuse sa îmi fie frica sa port haine prea mulate, nu voiam sa o deranjez , voiam sa stea confortabil la mami în burtica. Am ales sa va împărtășesc experiență mea, pentru ca alte femei, care poate sunt dezamăgite la gândul ca și luna asta testul este negativ, sa nu își piardă speranța, bebe știe cel mai bine când trebuie sa vina.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...