Bloguri

Jurnal de sarcina

Vacanță în săptămâna 24

  • Am ales să mergem în vacanță cu câteva luni bune înainte. Inițial ne doream undeva la munte însă datorită prețurilor destul de mari de la noi și a faptului ca e posibil să nu mai mergem prea curând într-o vacanță am ales Grecia. Sincer mă vedeam mai în formă decât a fost cazul. Excursia a fost minunată, Grecia de asemenea, însă am conștientizat pentru prima dată ca nu mai sunt la fel ca înainte. În mod evident îmi văd burta când mă uit în jos și kilogramele în plus de pe cântar, dar și bebe care mișcă însă mă vedeam mai în putere. Obosesc ce-i drept când urc până la 4 da oboseam și înainte … nu ceva de speriat, așa două trei gâfâieli. Însă plimbatul prin Grecia mi-a pus capac la picioare. Nu am avut în viața mea picioarele așa de umflate, simțeam ca nu mă mai încape pielea, abia mergeam și abia îmi intra piciorul în șlapi. Cam trei zile mi-a luat să îmi revin, sunt normale în momentul de față însă nu mă așteptam să mi se întâmple mie. Cred ca a fost modul corpului meu de a spune să nu abuzez. Momentan m-am linistit, prefer sa stau cuminte. Mă plimb, fac yoga, pilates și alte nebunii cat pot și cum pot și aia e.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prima noapte cu bebe

    Prima seară a fost foarte dificilă pentru noi. Am născut la o maternitate privată iar seara alegeam să las bebelușul pe secție pentru monitorizare întrucât a fost o naștere mai dificila și sincer dore...
  • Am primit geanta bebelușului!

    Astăzi am avut parte de o surpriză plăcută 🤍 am primit geanta bebelușului și a venit în cel mai bun moment. Întrucât bebe a noastră s-a grăbit să ajungă și am născut pe 29.09 iar ieri a fost prima sea...
  • Am făcut poze cu burtica 🫶🏻

    Am făcut pozele cu burtica, încă de pe 15 august și între timp le-am și primit 🫶🏻. Sunt în extaz, le ador, sunt o amintire incredibil de frumoasă, nu credeam ca după pozele de la nuntă mă mai pot entu...
  • Se pregătește cuibul

    Astăzi am făcut fix 34 de săptămâni 🤍 Îmi simt fetița mai activă, pare ca se foiește destul de mult, poate începe și ea să fie nerăbdătoare. Am început încă de acum două săptămâni să cumpărăm lucr...
  • Ultima morfologie

    Am fost și am făcut ultima morfologie. Bebe e bine, sănătoasă, întoarsă. Am aflat ca durerile și presiunile ce le simt la nivelul osului pelvin sunt datorită presiunii pe care o face greutatea ei, dec...

Din aceeasi categorie...

  • Vacanta cu bunicii si burtica

    Am ales sa mergem in vacanta cand eram in 4 luni insarcinata, bunicii au venit cu noi cat si verisorul meu primar cu familia lui. A fost atat de relaxant, eu si cu fetita dormeam la pranz 2-3 ore dupa...
  • Partenere de sarcina

    Ma asteptam sa fie o zi linistita, preintre altele ma suna o finuta sa imi spuna ca baietelul nostru va avea un partener de joaca din familia lor foarte apropiat ca si varsta. In primele secunde nu re...
  • A doua saptamana de vacanta in Italia

    Dragi mamici, Efectiv iubesc tot ce inseamna Roma, mancarea, oamenii si istoria. Roma e un loc impresionant, bogat in atatea domenii, dar fiind acum insarcinata este mult mai magic. Am mai fost aici ...
  • Burtica plimbareata

    Am plecat din Brașov spre Botoșani împreună insotiti de cumnat,cumnata si nepoata pentru minivacanța de Sf Maria si pentru a o lua pe printesa de la bunici. Drumul a fost bun,dar foarte aglomerat, iar...
  • La mare cu burtica 🌞

    Și pentru ca vara m-a prins cu un bebe în burtică , cum să nu dăm o fugă la mare ? Măcar câteva zile 😁 .. oricum bebe a vrut să fie în burtică toată vara , și să își facă apariția când se răcorește !...
  • Vacanta in Italia

    Dragi mamici, Va impartasesc cu mare drag ca am reusit sa il conving pe sotul meu sa plecam in vacanta, eu ma gandesc la aceasta calatorie ca la un "babymoon". Iubesc sa calatoresc si sa descoper tot...
  • Pregătirea primul copil pentru marea intalnire

    Având în vedere ca între copii o sa fie o diferență de aproape 3 ani (fără 3 saptamani) fetița cea mare înțelege destul de multe acum. I-am zis de la început ca am un bebe în burta și ca nu mai pot sa...
  • Burtica in vacanta

    După zilele petrecute la mare și după revenirea după lungul drum am hotărât să respirăm un pic de aer curat de munte 😀 Aș putea spune că ne bucurăm din plin de ultimele luni în care mai s...
  • Mini drumeții la 39 de săptămâni

    Nustiu dacă să le intitulez mini vacanțe de o zi , scopul lor fiind mai mult plimbatul și depusul efortului pentru a o motiva pe mica domnișoară să își facă coridor afară 🥰😂 Astăzi am făcut mai multe ...
  • Burtica in vacanta

    Pentruca a mai ramas putin timp pana la nasterea beblusei, am trecut deja de jumatatea sarcinii și timpul se scurge rapid, am hotarat sa facem o mica vacanta de 4 zile la mare. Dupa nastere o perioada...