-
Ei bine, recunosc ca nu sunt vreo experta in domeniul asta.
De ce? Oricât m-am pregătit psihic mi se pare cea mai crunta parte. Iar când mai ai acasă un copil mic care te așteaptă… ce sa mai zic?
Aveam setat in minte ca doar 3 zile o sa fie nevoie, însă pentru ca neprevazutul apare s-a mai mărit cu încă o zi vizita ceea ce înseamnă ca psihicul meu e la pamanant.
Caruselul de sentimente de după naștere nu ajuta tare mult, oboseala cumulata, iritabilitatea, durerile, plânsul fără motiv. Pe mine ma ia din senin câte o “ropotă” de plâns. Cu greu incert. Sa ma stăpânesc, sa îmi induc doar gânduri bune și pozitive.
Sincer? Jurnalul asta m-a ajutat foarte mult. Conversațional îmi place sa discut când sunt internata doar cu prietene care au mai trecut prin asta și cu sotul meu. Restul am impresia ca oricum nu înțeleg, cumva curiozitatea lor e mai mare decât gândul la confortul meu când întreabă ceva.
La noi am văzut ca e o moda sa intrebi despre copil și mama rămâne pe ultimul loc. Știu, copilul e o prioritate, dar hai sa nu neglijăm mamele.
Mamici, orice simțim sau simțiți e normal ! Eu am învățat un lucru, psihicul meu este cel mai important, dacă eu sunt bine și copilul meu e bine. Am învățat sa vorbesc doar cu oamenii care îmi fac bine, nu cei care ma seaca și mai mult de puteri și nu e nici o Rușine aici, sa faceți mereu ce simțiți, chiar și cu o doza de egoism !
Comentarii