Bloguri

Ecografii și analize

  • Bună tuturor!😊 Pentru săptămâna viitoare aș avea programare la ecografia de 34 săptămâni. Am atât de multe emoții pentru că ultima dată bebelușul nu era întors 🥺 dar medicul m-a liniștit cumva și mi-a zis că încă nu e târziu, că foarte mulți bebeluși pot fi întorși și după revin la poziția inițială. Săptămâna trecută am simțit ceva mai ciudat și mă gândesc că poate atunci ar fi fost momentul în care fetița noastră să se fi întors. 🙌 simțeam contracții și cum mi se întărește burtica din când în când. Nu știu dacă așa trebuie să se simtă sau nu atunci când se întoarce cu capul în jos. Am mai cerut păreri și multe mămici au zis ca ele nu au știut când copii lor s-au întors. Dar desigur, depinde de la mămică la mămică și de la corp la corp.☺ Mâine va trebui să fac câteva analize și am citit ca în ultimele săptămâni se fac acele analize pentru secrețiile de col. Am emoții oricum ar fi, mai ales când mă gândesc cât de puțin timp mai este până ne vom ține micuța în brațe. 🤤❤ Sora mea a născut în străinătate și îmi povestea cum toate aceste ecografii și analize se fac gratuit. Îmi pare așa de rău că nu se procedează la fel și în România, mai ales când ești asigurat. Nu vreau să calculez câți bani am dat până acum pentru toate astfel de ecografii, dar mă gândesc că sunt atâtea mămici care poate nu își permit toate acestea...și e foarte dureros din acest punct de vedere. Aș vrea ca toate să beneficiem de astfel de controale, indiferent de religie, naționalitate sau etnie. Să aduci pe lume un copilaș e ceva uimitor și mămicile ar trebui susținute și sprijinite mult mai mult în asemenea situații. 🙌 Așteptăm să fie totul bine și la noi în țară, iar copilașii să vină pe lume intr-un mediu frumos și sănătos. Toate cele bune, dragi mămici luptătoare!🤗🌼

Comentarii

1 comentariu
  • LauraElena92
    LauraElena92 Noi am cheltuit in jur de 1000 lei controale si analize si inca mai avem un control si apoi cezariana in afara de drumuri ca locuim la o ora de clinica ! Dar nu ne pare rau, ne dorim sa fie bebelina sanatoasa, atat …🙏

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Bună 😀 multe s-au întâmplat de când am primit geanta bebelușului. Am născut, mai devreme cu 3 săptămâni, dar slava Domnului ca a fost bine. Toate produsele din geanta, și inclusiv geanta ma ajuta en...
  • Ecografii și analize

    Bună tuturor!😊 Pentru săptămâna viitoare aș avea programare la ecografia de 34 săptămâni. Am atât de multe emoții pentru că ultima dată bebelușul nu era întors 🥺 dar medicul m-a liniștit cumva și mi-...
  • Renovări înainte de termen

    Bună 😀 partea de parter a casei noastre este gata, dar partea de sus încă nu...și am zis să începem ușor ușor să dăm cu glet și var. Acum regret puțin pentru decizia luată chiar atât de aproape de ter...
  • Timp în burtică

    Inceputul lunii a 8 a.🙌 încerc să îmi dau seama când au trecut atât de repede și totuși timpul care a rămas mi se pare așa de mult. Probabil că atunci când aștepți să se întâmple ceva minunat, timpul ...
  • Pregătiri pentru bagajul de maternitate

    Bună 😀 în săptămâna 31 am început ușor ușor să fac o listă pentru ce trebuie în bagajul de maternitate...fiind la prima sarcină, mi se pare că trebuie să pun atât de multe lucruri pentru bebe, dar și ...

Din aceeasi categorie...

  • Iubirea adevărată

    Când plânge Abigail și Efraim se aude vine imediat si vrea sa-mi spune că ,,Mami hai repede că Abigail plânge "dar din cauza că încă nu poate să vorbească,prinde repede mâna mea, mă trage acolo unde ...
  • Familia

    Familia este o minune,unde este bucurie ,înțelegere ,dragoste. Este foarte frumos sa trăim într-o familie unde ne iubim și suntem iubit.Efraim și Abigail trăiește într-o familie frumoasă.Eu sunt toat...
  • Geanta bebelușului

    Scriu cu oarecare întârziere, și cu părere de rău că am întârziat atâta vreme cu mulțumirile însă viața cu bebe e total imprevizibilă și abia acum am reușit să scri...
  • Prințesa lui tati

    Astăzi eram acasă iarăși numai noi doi .:eu și Abigail.Era o zi liniște ,fara zgomot,strigați etc. A ajuns un colet pe care le-am comandat din olx.E un balansoar pentru bebelușul nostru 🤩De mult ne-a...
  • Frumusețea

    Astăzi numai noi doi :eu și Abigail stăteam acasă . Efraim era la mama mea ,iar soțul meu era la lucru.Era o zi așa fetelor. Abigail a fost o fetiță cuminte a dormit a mâncat apoi iarăși a dormit ....
  • Sarcină

    Am primit geanta prin curier, dar am ramas dezamăgită deoarece am primit doar 7 produse in comparatie cu alte mamici din grup. Oricum mulțumesc frumos pentru tot! Se fac discriminari si nu e ok! M-am ...
  • Geanta bebelusului

    Buna ziua. Vreau sa va multumesc pentru geanta bebelusului🥰 Pe langa geanta am mai primit multe produse utile pentru bebelusul meu. Sa aveti o zi minunata in aceasta zi insorite🤗
  • Sarcină

    Bună fetelor! Am ajuns acasa de la spital! Nu mai am greturi și nici dureri! Ma simt mult mai bine, dar sunt anemica si iau fier su no spa. Bebele e bine, creste si se dezvoltă normal! Ma bucur enorm ...
  • Sarcină

    Bună dimineața! Din pacate nu mi-a trecut starea de rau si sunt internata la spital pt risc de avort spontan din cauza contractiilor dureroase! Fac injectabile si monitorizeaza de 3 ori pe zi bataile ...
  • Aflarea sarcinii

    Înainte cu o săptămână de a afla de sarcina eram la serviciu și am avut niște palpitații foarte urâte, simțeam și ca ma sufoc. Am simțit atunci ca ceva nu este în regula, dar am zis că cine știe ce s...