-
Dupa cateva ore de stat la terapie intensiva a venit si momentul sa ma ridic. Incepusem sa ametesc dar nu m-am lasat. Asistenta de langa mine imi spunea ce se va intampla. Cand m-am ridicat am simtit cum imi “cade burtica”. O senzatie urata. Am facut 2 pasi si m-am asezat pe scaun. In rezerva am stat singura din pacate. Am tot asteptat sa imi aduca pe cineva dar nimic. In prima noapte am fost tare agitata. Ma gandeam numai la bebelus ce face, speram sa fie bine. Am plans si m-am rugat ca totul sa fie bine. A doua zi a venit doctorul la mine. Mi-a spus ca bebe e stabil, i-au dat antibiotic din cauza infectiei. Mi-a zis ca la 11 ma pot duce sa il vad. Deci orele alea pana la 11 au trecut atat dar atat de greuuuu. Am incercat sa ma mobilizez ca sa pot ajunge ls bebelus. Am facut cred ca 100 de pasi in camera doar ca sa ma mobilizez mai repede. La 11 fara 10 am chemat asistenta sa ma duca la bebe. Asistenta incerca sa ma linisteasca si sa ii spuna ca o sa fie bine. Bebe era la terapie intensiva si era asa micuttt. Nu au putut sa mi-l dea in brate dar puteam sa il ating. Am plans cateva minute bune langa el. Neonatologul a zis ca e mai bine si trebuie sa mai stea la terapie intensiva. Ceea ce pe mine ma speria. Incepuse sa imi vina lactatia si timp de 3 zile cat am stat la maternitate ii duceam laptic cat reuseam eu sa ii dau. Cand m-am externar mi-au zis ca trebuie sa mai stea la terapie intensiva deoarece nu isi terminase antibioticul. I s-au facut si investigatii amanuntite. Parea ca totul e bine. 2 zile am stat acasa fara bebe si am plans ca nu e cu mine dar la ora de vizita mereu ma duceam sa il vad si sa ii duc laptic.
Comentarii