ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in La jumatate de drum
378 vizualizariOare toate viitoarele mamici sunt ca mine? Oare mai sunt femei insarcinate care in loc se se bucure de minunea din interiorul lor, sa caute hainute, sa faca poze si sa afiseze burtica de gravida ca pe un trofeu in spatiile publice au doar ganduri nerge? Mi-am dorit mult acesta sarcina, nu mai am copii si imi era teama ca am asteptat cam mult sa imi gasesc printul cu care sa ma mut la palat si cu care sa imi intemeiez o familie, dar uite ca mi s-au indeplinit dorintele. Oare de ce sunt coplesita de acest sentiment cum ca s-ar putea intampla oricand ceva bebelusului si eu nu as putea contola acesta situatie? De cand am aflat ca sunt insarcinata am tot felul de griji. Ba ca as avea sarcina extrauterina, ba ca s-ar putea opri din evolutie, apoi ca as putea suferi un avort spontan si asa mai departe, deci emotiile resimtite inainte de controlul de rutina din acesta saptamana erau inevitabile. Medicul care imi monitorizase sarcina nu fusese disonibil vreme de 5 saptamani, perioada extrem de lunga conform sentimentelor mele. Asteptam pe holul clinicii si simteam ca imi explodeaza inima, emotii care nu mi-au facut prea bine deoarece atunci cand asistenta mi-a luat tensiunea mi-a spus ca este destul de mare, m-a rugat sa ma linistesc si m-a invitat in cabinetul doamnei doctor cu care am avut o scurta discutie referitoare la simtomele care ma suparau (aveam o stare de usturime continua). M-a invitat apoi pe patul special pentru efectuarea ecografiei mult asteptate. Doamna doctor m-a linistit si mi-a spus ca totul este in regula si pentru cateva secunde m-a lasat sa ascult ritmul meu preferat din ultimele luni, sunetul batailor inimii bebeinei mele. In urma acestei ecografii am aflat ca puiul meu a crescut si acum este de dimensiunea unui pui de picicuta! Sper sa gandesc mai pozitiv de azi inainte.
Comentarii