Bloguri

Jurnal de sarcina

Bebe acasa

  • Pisoiul meu frumos. Data de 12 iunie 2023, este oficial ziua ta de naștere. Totul a început de dimineață la ora 6, deși n-as fi crezut niciodată că ești atât de matinal, luandu-ma după activitatea ta din burtica. Drumul până la spital a părut foarte lung, dar odată ajunsă la maternitate am avut incantarea sa aflu că m-au "cazat" in sala de nașteri în același pat in care am stat și cu frățiorul tău mai mare, și următoarea surpriza a fost că moasa ta, este aceeași Gabriela pe care am avut - o și la prima naștere. Lucrurile astea m- au făcut să mă liniștesc și să am încredere că tot travaliul se va desfășura ușor. Vreau sa spun că nu e ușor, am făcut constant comparații cu prima naștere, ei mi-a părut că a fost mai greu, dar tot în 6 ore, cu epidurala minune, la ora 12.02 ai venit pe lume cu țipetele tale minunate. Zilele trec atât de repede, că noi deja suntem acasă, ne acomodam, ne cunoaștem, ne hrănim și ne iubim. Tati este absolut îndrăgostit de tine, te veghează atunci când dormi, te iubește și te mângâie mereu. Te iubim infinit, bine ai venit acasă Cezar Andrei! Mami și tati.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Surpriza, surpriza... La câteva zile de la întoarcerea acasă de la spital cu minunea de băiat am primit un mesaj despre livrarea unui colet. Lucru deloc anormal pentru mine, o dependenta de shopping o...
  • Bebe acasa

    Pisoiul meu frumos. Data de 12 iunie 2023, este oficial ziua ta de naștere. Totul a început de dimineață la ora 6, deși n-as fi crezut niciodată că ești atât de matinal, luandu-ma după activitatea ta ...
  • Natural sau cezariana?

    Pisoiul meu mic, astăzi am mers la medic pentru un control de rutină și se pare că lucrurile arata foarte bine, deși eu nu am cum sa nu fiu îngrijorată, se pare că Dr. Ce îmi urmărește sarcina este fo...
  • Zile cu soare

    Pisoiul meu mic, zilele cu tine în burtica deja încep sa fie din ce in ce mai grele, dar în același timp ne apropiem de termenul de 23 iunie când ar trebui sa te vedem, așa că încerc să nu mă plâng fo...
  • Repaos după vizita la urgenta

    Puiul meu mic, lucrurile nu decurg așa cum as fi crezut. Deși am făcut tot posibilul sa te protejezi corpul meu e atât de obosit încât iarăși am avut sângerări și am ajuns la spital. De data aceasta n...

Din aceeasi categorie...

  • Kilogramele in sarcina

    Buna mamici! Cu pasi repezi se apropie si momentul nasterii avand 32 de saptamani si kg incep sa apara din ce in ce mai multe. La prima sarcina am pornit de la 49kg si am ajuns pana in ziua nasterii...
  • Welcome, baby!

    Bebelina a venit de doua zile, suntem inca in spital. Operatia a durat ceva mai mult decat prima, am avut ruptura de uter. Din fericire, totul a decurs ok. A venit la timp nasterea, pana sa se hotara...
  • Cu gândul la naștere 🫣

    Cu cat trec zilele cu atât mă apropii de marea întâlnire cu bebe 🥰 Și am atâtea emoții 🙈 Dar am un gând care mă neliniștește.. operația de cezariană ! Am fost în spital pentru a mă programa și bebe ...
  • Tati află sexul bebelușului! 🤗

    Acum vă voi povesti cum încercam noi (mami și tati) defapt să aflăm sexul bebelușului .. Am stabilit împreună cu soțul meu(dar eu nu eram sigură ca voi reuși să rezist) ca sexul bebelușului să ne fie...
  • Povestea continuă...

    Continui sa scriu ceea ce nu am terminat aseară și mă simt atât de bine că pot lăsa undeva povestea nașterii mele,povestea întregii aventuri către a doua minune din viața noastră.Peste ani...
  • Surprize,surprize

    De această dată,cu toate că nu mă așteptam exact scriu din maternitate,de lângă minunea mea. Aveam 38 de săptămâni și cu toate că îmi știam problemele, totuși nu mă așteptam să se &...
  • Nastere naturala indusa

    Inca nu am nascut! Dar incepem sa planificam modul in care se va naste.Ieri am fost din nou la control si s-a stabilit ca este o necesitate nasterea inainte de termen din cauza fluxurilor modificate.&...
  • A venit prințesa noastră

    Bună mămici! Acum ca suntem toți 3 acasă pot să vă povestesc experiența mea cu nașterea. Ultima săptămână a fost chiar complicată și dureroasă… Pe lângă toate ce mă dureau am facut o puternică i...
  • Experienta nasterii intr-o maternitate de stat

    Atat prima data , acum 2 ani si 6 luni ,cat si a 2 a oara am ales acelasi medic ginecolog si,ca urmare , am nascut la acelasi spital. Maternitatea Buna Vestire din Galati . Experienta celei de-a 2 a...
  • Bun venit , Noah-Andrei

    15 aprilie 2024 , ziua in care mi-am tinut baietelul la piept . Am ajuns la maternitate la ora 7 . Mi s-au recoltat analize , am mers in sala de pretravaliu , mi s-a pus sonda si am plecat spre sala...